FOTBAL  »  AMICALE  »  VIITORUL - RUBIN KAZAN 2-2

VIITORUL - RUBIN KAZAN 2-2 // VIDEO + FOTO Ianis Hagi, gol superb, penalty ratat și eliminare în amicalul cu Rubin » I-a răspuns lui Gică Hagi și a fost băgat în ședință. Dialog tensionat

Gică Hagi și Ianis Hagi // FOTO: Raed Krishan +11   FOTO
Gică Hagi și Ianis Hagi // FOTO: Raed Krishan

Articol de , - Publicat joi, 17 ianuarie 2019 15:21

În al doilea amical din Turcia, Viitorul a terminat la egalitate, 2-2 cu Rubin Kazan, locul 6 în prima ligă din Rusia. 

  • Corespondență GSP din Turcia

Rubin a deschis scorul, dar Viitorul a egalat în minutul 46 printr-un gol superb al lui Ianis Hagi. Mijlocașul ofensiv a marcat din colțul careului, cu un lob peste portarul advers.

În minutul 58, Ianis a ratat un penalty, iar Ionuț Vână a marcat în minutul 62. Mijlocașul a înscris cu un șut puternic de la marginea careului.

Scorul final a fost stabilit în minutul 64, rușii punctând pentru 2-2. 

Ianis i-a răspuns lui hagi

La o lovitură liberă de la 35 de metri, antrenorul ceruse ca fiul lui și un coechipier să paseze între ei și apoi să continue faza ca pe un atac obișnuit. Ianis a primit mingea și a șutat peste poartă. S-a întors când a auzit țipătul de pe margine și a comentat și el: "Ce e? am dat la poartă!". Gică n-a mai avut replică, pe moment. Comentariul lui a continuat, însă.

După meci în ședință

După ce a marcat un gol și a scos un penalty pe care l-a ratat, Ianis Hagi a fost eliminat. Mai erau 20 de minute din meci, însă Viitorul n-a jucat în inferioritate, antrenorul rușilor i-a făcut semn lui Hagi că poate să trimită un alt jucător pe teren în locul fiului său. Schimbarea permisă nu l-a liniștit pe Gică. El l-a certat pe Ianis în momentul eliminării, "ai lăsat echipa în zece!", și apoi i-a vorbit și pe teren, după joc: "Trebuie să ai control, să înveți să joci în condiții de stres!". Căpitanul Viitorului încasase un "galben" pentru proteste și încă unul pentru fault.

gica hagi ianis hagi +12 FOTO

Tot azi, de la ora 17.00, formația constănțeană va da piept cu germanii de la Vfr Aalen, din Liga a 3-a, în al doilea test al zilei. 

Viitorul - Rubin Kazan 2-2
Au marcat: I. Hagi, Vână

Viitorul: Buzbuchi - Mladen, Țâru, Kuipers - A. Ciobanu, Houri, Casap, De Nooijer - Vână, Drăguș, I. Hagi
Au mai jucat: V. Ghiță, Leca, Boboc, V. Achim, P. Iacob, Artean, Târcoveanu, Voduț, Pitu
Antrenor: Gheorghe Hagi

Gică Hagi: „Trebuie să învețe să aibă control”

Gică Hagi, antrenorul Viitorului, a vorbit despre golul marcat de Ianis Hagi și despre penalty-ul ratat de acesta.

„Da, Ianis a scos și a ratat un penalty. Ăsta e fotbalul. Învață. Sunt jucători tineri și trebuie să invețe. El cred că a învățat din acel penalty ratat că trebuie să ai control mereu. E clar că adversarii sunt duri și au intrări tari având în vedere ce rol are el. E normal să te enervezi, dar trebuie să te controlezi. Dar asta vine cu experiența”, a declarat Gică Hagi după meci.

 ...despre jocul Viitorului: „Facem două antrenamente pe zi, iar jucătorii nu sunt proapeți. Dar nu contează asta, trebuie să ne antrenăm, să jucăm fotbal. Azi i-am împins mereu în atac, le-am cerut să facă pressing. Suntem în perioada de pregătire și nu contează rezultatul, ci spiritul. Nu e motivare. E stilul nostru. Sunt mulțumit din toate punctele de vedere și de prima repriză, și de a doua. În prima repriză am avut mai mult control, iar în repriza a doua am recuperat mai multe mingi. Au fost două reprize grele, cu un adversar bun. Jucătorii au dat cât au putut, dar nu uitați că sunt în pregătire. Echipa a arătat că avem personalitate”

„A fost un antrenament bun. În a doua repriză am controlat jocul. Sperăm să ne pregăti cât mai bine. La faza golului m-am dus după adversar, am recuperat mingea și am decis să șutez. Mă bucur că am marcat și că mi-am ajutat echipa” Ionuț Vână

„Sunt doar meciuri de pregătire. Sperăm să jucăm cât mai bine și să jucăm fiecare meci la victorie. Ne place să câștigăm. Avem jucători de calitate. Orice jucător care vine și care poate ajuta echipa este bine primit” Denis Drăguș

VIDEO cu partida integrală

Gol Ianis Hagi la min. 1:40:22
Penalty Ianis Hagi la min. 1:52:00
Gol Ionuț Vână la min. 1:56:22

Programul Viitorului 

  • Viitorul - Ferencvaros 2-1
  • FC Viitorul - Rubin Kazan 2-2
  • 17 ianuarie 2019, ora 1700: FC Viitorul - Vfr Aalen, la Sueno Belek;
  • 21 ianuarie, ora 10.00: FC Viitorul - Velje (Danemarca), la Sueno Belek;
  • 21 ianuarie 2019, ora 17.00: FC Viitorul - Lechia Gdansk (Polonia), Titanic Belek;
  • 24 ianuarie 2019, ora 10.00: FC Viitorul - Yenisey (Rusia), Sueno Belek;
  • 24 ianuarie 2019, ora 17.00: FC Viitorul - Sabutarlo (Georgia), Sueno Belek.

 Vezi şi:VIITORUL // FOTO EXCLUSIV Concurenţă fabuloasă în atacul Viitorului: 10 jucători se luptă pentru un loc în ofensiva lui Hagi

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (13)
1260234347346768
Ioan Trisi  •  18 Ianuarie 2019, 15:21

A inceput si asta cu smecherii, nu a fost nici o secunda fault pentru 11 m! Probabil de asta nici nu a inscris,ca nu a fost corect!D-zeu nu doarme!

fairplayromania
fairplayromania  •  18 Ianuarie 2019, 05:18
Postat de Cris Juganaru pe 17 Ianuarie 2019, 18:34

ovidiu_3003, tu esti cine? ce statut ai, ce competente, ce caltati, ce cunostinte si mai ales experienta in domeniul in care te exprimi? Ca sa stim si noi de la cine provine o apreciere de natura a califica calitatile unui tert in legatura cu activitatea din domeniul sau si, deci, daca opinia ta are sau nu vreo valoare. Altfel, o vom aprecia ca pe una vadit irelevanta, de neluat in seama.

Oups,nenea Jugănaru esti trecut de 65.... mai lasă-i si pe cei tineri să se exprime că destule reclamaţii ai facut la tinereţe si multe rapoarte si mai scris. Bătrîneţe plăcută .

cpt.ahab
cpt.ahab  •  17 Ianuarie 2019, 19:19

Băiatul are cui să-i semene, dacă-și pierde cumpătul!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează