FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  INTERVIU

EXCLUSIV Fostul dinamovist care a umilit Csikszereda acum 3 săptămâni e tranșant: "Nu poți fără liniște, când dai antrenori afară după 2 săptămâni!"

Articol de - Publicat vineri, 02 noiembrie 2018 16:30

Romulus Buia, fost jucător la Dinamo (2001-2002) și antrenor la Comuna Recea, liderul seriei C5 din liga a treia, a povestit, pentru GSP.ro, cum a zdrobit Csikszereda chiar la Ciuc acum 3 săptămâni, 3-0

 Cel poreclit "Figo din Berceni" pe când juca la Rocar, fost internațional (2 selecții între 1991-1992) este de aproape 4 ani tehnician la echipa provenită din comuna vecină municipiului Baia Mare, Maramureș.

 "I-am bătut acum 3 săptămâni pe cei de la Csikszereda. S-a întâmplat chiar la ei acasă, le-am dat 3 goluri în doar 15 minute. Secretul? Contraatacuri. I-am prins pe contraatac, acum suntem lideri", începe Buia.

Care crede că dinamoviștii "i-au luat de sus pe cei de la Miercurea Ciuc, considerându-i echipă de liga a treia". "Totuși, Csikszereda are mulți jucători cu o valoare superioară, care ar putea juca la nivel mai înalt oricând", spune fostul decar. 

 "NU POȚI FĂRĂ LINIȘTE"

Buia e sigur că nu s-ar fi ajuns la eliminare dacă la "câini" nu s-ar fi tulburat apele încă de la începutul sezonului. "Nu poți face nimic dacă nu e liniște la echipă. Și nu poți avea rezultate dacă nu ești lăsat să îți faci treaba la echipă, dacă antrenorii sunt schimbați după 2 săptămâni", e tranșant fostul mijlocaș ofensiv. 

Actualul tehnician dă exemplul său. "Uite, eu sunt de 4 ani aici. Am luat-o treptat, prima oară am terminat pe locul 7, apoi pe locul 5, anul trecut pe 2, în spatele Universității Cluj, acum suntem pe locul 1 și poate chiar mai sus!".

Deși spune că o promovare ar fi dificil de gestionat. "Deocamdată, Miercurea Ciuc e favorită. Dacă le mai vin doi jucători, au o trupă excelentă pentru seria noastră. Nu ne dăm la o parte, asta clar, dar la liga a doua e destul de greu pentru o echipă de lângă Baia Mare să facă deplasări lungi, să meargă la București ori la Constanța", afirmă Buia. 

La Comuna Recea joacă, printre alții, Alin Bota, portarul-golgeter al ligilor inferioare, cunoscut pentru că bătea penalty-uri pe când juca la FCMU Baia Mare, dar și alți foști jucători de la Baia Mare, Satu Mare sau U Cluj.

24
de puncte are Comuna Recea în Seria C5, cu două peste Csikszereda: e lider în clasament, 8 victorii, 0 egaluri, 2 înfrângeri

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează