Articol de GSP - Publicat joi, 30 martie 2017 00:39
Gigi Mulțescu spune că a luat câteva pastile pentru a rezista la meciul din sferturile de finală ale Cupei României dintre CSU Craiova și Dinamo, scor 0-0 (6-5 după loviturile de departajare).
Antrenorul oltenilor îl propune pe portarul lui CSU, Nicolae Calancea, 30 de ani, la Barcelona, mai ales după ce a marcat de la punctul cu var.
"Calancea lovește foarte bine mingea, joacă de multe ori în câmp. Cred că e unul dintre cei mai tehnici portari. Ar fi perfect pentru Barcelona, pentru că ei construiesc din apărare", a declarat Mulțescu la TV Digi Sport.
Mulțescu spune că a greșit în momentul în care l-a pus pe Screciu să execute de la 11 metri, acesta ratând.
"Am rezistat cu pastile. Băieții au jucat cu inima și cu sufletul. Au muncit! Au fost extraordinari! A fost un meci interzis cardiacilor! Sunt supărat pe Băluță (n.r. eliminat). I-am spus că are o datorie la noi acum. Au fost 3-4 cartonașe roșii, dar nu s-au dat. Ivan nu s-a simțit foarte bine și am ales să-l pun pe Screciu să execute. Îmi asum, dar cred că a fost prea mult pentru el", a adăugat Mulțescu.
CSU Craiova a eliminat-o pe Dinamo după loviturile de departajare (AICI ai detalii despre partidă).