FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Cifrele țin cu Adrian Mutu! Cum a reușit „Briliantul” să revitalizeze jocul lui CFR Cluj

Adrian Mutu. Foto: Imago Images
Adrian Mutu. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 24 februarie 2024 13:29 / Actualizat sambata, 24 februarie 2024 13:47

Venirea lui Adrian Mutu (45 de ani) la CFR Cluj, în plin sezon, după partida pierdută la Botoșani (0-1), a produs declicul așteptat de ardeleni, care treceau printr-un moment de cumpănă, cu 3 înfrângeri în ultimele 4 runde cu Andrea Mandorlini pe bancă.

Iar acum, după victoria cu 4-0 cu Dinamo, CFR pune în continuare presiune pe Rapid, care va juca în această seară (sâmbătă, ora 20:00) la Iași, cu Poli.

Mihai Stoica, impresionat de fotbalistul unei rivale din Superliga: „Știți unde l-au văzut la 8 dimineața în București?”
APRECIERE
Mihai Stoica, impresionat de fotbalistul unei rivale din Superliga: „Știți unde l-au văzut la 8 dimineața în București?”

CFR Cluj, mai ofensivă și mai bună defensiv cu Adrian Mutu

Și chiar dacă schimbarea tehnică a adus căderea de pe doi pe trei în clasamentul Superligii, în urma înfrângerii din Gruia cu Rapid (0-1), în rest toate cifrele sunt favorabile noului antrenor, comparativ cu perioada de 22 de runde în care pe bancă s-a aflat italianul Andrea Mandorlini.

În 5 etape cu Mutu, CFR a luat 12 puncte din 15, adică 80%, în timp ce anterior procentul era de numai 54,5% (35 din 66). La acest capitol, CFR e doar sub Rapid, singura care a câștigat tot în 2024, dar peste FCSB (2 victorii, două remize, un meci mai puțin disputat).

Echipa a crescut și la capitolul ofensiv, reușind să marcheze de 13 ori, având o medie de 2,6 goluri pe meci cu noul antrenor, față de 1,68 anterior (37 în 22 de etape)

Și în defensivă lucrurile stau mai bine. CFR a primit doar 4 goluri în cinci meciuri, având o medie de 0,8, față de cea de un gol pe meci în restul de 22 de etape.

S-a sudat cuplul Otele - Bârligea în atacul lui CFR Cluj, susținut de Deac

Sub conducerea lui Mutu a crescut și randamentul lui Philip Otele, care este în acest sezon principalul om de gol, dar și autorul celor mai multe assisturi. Cu Mandorlini marcase de 8 și dăduse 4 assisturi. Iar de la venirea lui Mutu, în 5 meciuri, a dat 3 goluri și două pase decisive, o creștere cu 46% a randamentului.

Cifrele țin cu Adrian Mutu! Cum a reușit „Briliantul” să revitalizeze jocul lui CFR Cluj
Philip Otele și Daniel Bârligea. Foto: Instagram

Nigerianul este acum al doilea în topul marcatorilor, după Darius Olaru (14), și pe locul trei ca realizări (11 goluri și 6 assisturi), după Florinel Coman și Dan Nistor (câte 10 goluri și 8 assisturi).

În aceeași situație este și Daniel Bîrligea, care a înscris tot de trei ori de la venirea lui Mutu, anterior marcând doar de 5 ori. Un semn că fostul atcant, acum pe bancă, a găsit soluțiile pentru a crește eficacitatea principalilor săi realizatori. Al căror aport la zestrea echipei, cu 6 goluri și trei assisturi, este de 69% din numărul de reușite de pe tabelă.

În plus, a contat enorm și că Mutu l-a reactivat pe Ciprian Deac, ignorat de tehnicianul italian. Iar veteranul lui CFR, care a bifat în meciul cu Dinamo cel de-al 400-lea meci în primul eșalon din România, și-a făcut simțită din plin prezența în teren.

Cifrele țin cu Adrian Mutu! Cum a reușit „Briliantul” să revitalizeze jocul lui CFR Cluj
Ciprian Deac // foto: Imago Images

A executat perfect cornerul din care Muhar a făcut 2-0, iar de la revenirea ca titular a mai dat alte 4 assisturi, plus golul decisiv cu Petrolul.

Sunt foarte fericit pentru această victorie. Sunt fericit și pentru golurile mele. Am jucat bine. În prima repriză am avut câteva ocazii. Știam că trebuie să avem răbdare și să fim mai percutanți în fața porții în repriza a doua. Luăm meci cu meci, ne focusăm doar la ceea ce avem de făcut. Fiecare joacă și pentru celălalt, acesta este un spirit adevărat de echipă.

- Philip Otele, atacant CFR Cluj

VIDEO. Cristi Balaj, despre lupta la titlu: „Nu avem nici o preferință cine intră în play-off”

Clasamentul din Superliga

Citește și:

Ianis Hagi, la ora deciziilor » Noua echipă care îl dorește, după ce Rangers și Alaves l-au refuzat

Alex Ioniță, discurs neașteptat pe aeroport, la plecarea de la Rapid

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează