FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Jucătorul vândut de Rapid se poate întoarce în tabăra alb-vișinie: „Eu îl înțeleg”

Alexandru Ioniță (numărul 10), alături de echipa Rapidului / Foto: Imago Images
Alexandru Ioniță (numărul 10), alături de echipa Rapidului / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 24 februarie 2024 20:50 / Actualizat sambata, 24 februarie 2024 21:09

Alex Ioniță (29 de ani) a plecat de la Rapid pentru a semna cu Yunnan Yukun, formație înființată în anul 2021 ce evoluează în Liga a 2-a din China, însă fostul atacant Marius Niculae, un apropiat al său, îi vede deja revenirea în tricoul alb-vișiniu.

Niculae a explicat că Ioniță a acceptat să plece de la Rapid, echipa sa de suflet, pentru a se pune la punct pe parte financiară și că va reveni în Giulești, în 2027, când îi va expira contractul cu Yunnan Yukun.

Hagi și-a distrus jucătorii în conferință: „Poate s-au plictisit de mine! Dacă mă enervează, asta fac!”
Farul - Oțelul 1-1
Hagi și-a distrus jucătorii în conferință: „Poate s-au plictisit de mine! Dacă mă enervează, asta fac!”

„Eu îl înțeleg. Contează foarte mult partea financiară, mai ales că el a avut o perioadă destul de lungă în care a stat și nu a putut pune nimic deoparte.

Eu cred că se va întoarce la Rapid după ce va încheia contractul în China”, a declarat Marius Niculae la Digi Sport Special.

17goluri și 21 de pase de gol a reușit Alex Ioniță în 108 meciuri oficiale pentru Rapid

Alex Ioniță, discurs neașteptat pe aeroport, la plecarea de la Rapid

Alexandru Ioniță (29 de ani) va evolua pentru Yunnan Yukun FC, formație din liga a doua chineză. Fostul jucător de la Rapid a oferit primele declarații înainte de plecare, pe aeroport.

Cristiano Bergodi (59 de ani), antrenorul giuleștenilor, nu l-a utilizat pe Ioniță deloc în 2024, iar mijlocașul a ales să meargă în China, acolo unde va câștiga aproximativ 500.000 de euro pe sezon, conform surselor GSP.

VIDEO Alexandru Ioniță, fostul mijlocaș al Rapidului, declarații la plecarea în China: „Consider că este un pas în față pentru cariera mea” + Nu exclude o revenire în Giulești

„Cred că este o nouă aventură pentru mine. Îl consider ca pe un pas înainte, nu cred că în fiecare zi poți să ajungi în China. Sunt pe final de carieră, într-adevăr, mai am 5 ani, dar mi-aș dori să stau cât mai mult acolo pentru că e bine din punct de vedere financiar, aici nu prea mai prindeam minute și consider că e cea mai bună alegere.

Dacă mi-ar fi plăcut să iau doar banii, aș fi rămas la CFR de prima dată, am renunțat la o grămadă de bani la CFR ca să vin la Rapid să joc. Consider că mi-am făcut treaba până acum, echipa își face treaba foarte bine în continuare. Mister ia cele mai bune decizii, au fost aduși cei mai buni jucători.

A fost grea despărțirea de colegi, pentru mine Rapid e ca acasă, încerc să privesc ca pe un pas înainte și să mă gândesc să rămân acolo cât mai mult timp. Am avut mai multe oferte, dar nu erau bune din punct de vedere financiar, al echipei, al locului din clasament, aici e o echipă nou înființată care își dorește să promeveze în prima ligă.

Domnul Bergodi mi-a mulțumit pentru tot efortul depus pentru echipă și îmi dorește multă baftă, ceea ce le doresc și eu lor, sper să ia campionatul și să-mi păstreze o medalie. Sunt șanse destul de mari (n.r.- să-l aștepte acasă un tricou de campion), dacă Rapid o va ține tot așa, totul se va decide în play-off. Voi încerca să mă uit la meciurile lor”, a declarat Alex Ioniță, la plecarea în China.

Toate detaliile contractului semnat de Alex Ioniță

Alex Ioniță (29 de ani) se desparte de Rapid după ce Cristiano Bergodi i-a oferit zero minute în 2024. Mijlocașul a primit o ofertă din străinătate căreia i-a dat curs, iar conducerea și-a dat și ea acceptul.

Rapid s-a întărit serios în iarnă, a completat lotul lui Cristiano Bergodi cu 6 nume noi, în special pe poziții din atac.

În toamnă, mijlocașul ofensiv a lăsat impresia că a fost resuscitat de Bergodi. Ioniță a marcat de 5 ori în actuala stagiune, a oferit un assist, și e la al doilea cel mai bun campionat din carieră, din perspectiva golurilor înscrise.

Alex Ioniță se transferă în China

Din informațiile GSP.ro, fotbalistul crescut în Giulești va evolua în liga a doua din China, mai exact la Yunnan Yukun FC, formație înființată în 2021.

Alex Ioniță a primit un contract valabil pe o perioadă de 3 ani și va câștiga aproximativ 500.000 de euro pe sezon. În schimbul jucătorului, Rapid încasează 50.000 de euro.

Ioniță era în ultimul an de contract cu „vișiniii”, iar în ultimul timp s-au purtat discuții privind prelungirea înțelegerii, însă fără succes. Fotbalistul transferat în septembrie 2021 nu a fost utilizat de către Cristiano Bergodi pe cât și-ar fi dorit, astfel că nu și-a mai dorit să continue în aceleași condiții.

Revenit la Rapid în septembrie 2021, după ce a fost suspendat un an de ANAD din cauza scandalului de doping, Ioniță a pierdut contactul cu primul „11” în 2024.

În noul sistem folosit de Bergodi la Rapid, cu doi atacanți centrali, Rrahmani și Burmaz, Ioniță nu are loc în benzi de Papeau, Krasniqi, Funsho, Hasani. Chiar și Cîrjan și El Sawy au jucat mai mult decât Alex în 2024.

Citește și:

Rapid a pierdut primul meci din 2024! Victorie uriașă pentru Poli Iași: clasamentul acum
POLI IAȘI - RAPID
Rapid a pierdut primul meci din 2024! Victorie uriașă pentru Poli Iași: clasamentul acum
Eduard Pap, surprins total de ce a găsit la Oțelul Galați: „Nu am mai văzut așa ceva la un alt club!”
Oțelul Galați
Eduard Pap, surprins total de ce a găsit la Oțelul Galați: „Nu am mai văzut așa ceva la un alt club!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează