FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Bourceanu s-a întors în Liga 1 » A semnat contractul: "Pentru el am venit aici"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 august 2018 16:12

Alexandru Bourceanu (33 de ani) s-a antrenat în ultimele zile cu Dunărea Călărași, iar astăzi a semnat contractul cu formația antrenată de Dan Alexa.

"Am venit la Călărași pentru că este Dan Alexa antrenor. Am fost colegi la Timișoara, avem o relație bună.

Trebuie să mă adaptez la cerințele antrenorului, la jocul echipei și să fac meciuri cât mai bune. Este greu să-mi revin după accidentare, mă pregătesc și sper să revin cât mai repede în topul jucătorilor din România. Vin cu experiență, profesionalism și aduc un plus de imagine clubului de la Călărași", a declarat Bourceanu într-o conferință de presă.

  • Bourceanu a fost dorit foarte tare la Dunărea Călărași de Alexa, care a declarat în mai multe rânduri că are nevoie de el la centrul terenului (Detalii AICI)

Bourceanu a jucat de-a lungul carierei pentru Dunărea Galați, Oțelul, Poli Timișoara, FCSB, Trabzonspor și Arsenal Tula și a câștigat trei titluri de campion, o Cupă a României și o Cupă a Ligii, toate cu formația bucureșteană.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (8)
gicab
gicab  •  29 August 2018, 21:54

Nimeni nu mai vrea la clona

rocky2
rocky2  •  29 August 2018, 18:44
Postat de romulus65 pe 29 August 2018, 18:40

,, Aduc un plus de imagine clubului din Calarasi". Adevarul este ca Bourceanu este un mare fotbalist roman inca in activitate , ceva intre Adrian Mutu si Cristian Chivu, si cei din Calarasi vor beneficia de un foarte mare plus de imagine. Sa vedeti cate tricouri cu numele lui Bourceanu vor vinde cei din Calarasi si cat de inspaimantati vor fi adversarii cand afla impotriva cui joaca.

Da, combinatia Bour si Chirurgul va face prapad!

hitman222
hitman222  •  29 August 2018, 18:43

Cum de nu l-a luat clona fcsb?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează