FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Ce surpriză! Nicolao Dumitru Cardoso, la un pas de transferul la un club din Liga 1

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 ianuarie 2019 18:41

Nicolao Dumitru Cardoso este aproape de un transfer la FC Voluntari, fiind pe lista lui Cristiano Bergodi. Fostul atacant de la Napoli e acum legitimat la Gimnastic Tarragona, anunță tuttomercatoweb.com.

Fotbalistul de 27 de ani a adunat doar 187 de minute în 4 partide la ocupanta ultimului loc din Segunda Division.

Cel mai probabil, jucătorul va sosi în următoarele zile la București pentru a semna contractul cu FC Voluntari. Va pleca liber de la Gimnastic de Tarragona, chiar dacă mai avea contract până în 2020.

Jucătorul cu tată român și mamă din Brazilia s-a născut în Suedia și a trecut în cariera sa și pe la Napoli, pentru care a evoluat împotriva FCSB-ului în 2010-2011 în Europa League.

A mai jucat la Empoli, Ternana, Cittadella, Reggina, Latina Calcio, Nottingham Forest și Veria, însă, în afara primeia, nu s-a putut impune nicăieri. După ce a plecat de la Napoli, a jucat la Tarragona și Alcorcon, de asemenea fără reușite. Fotbalistul este cotat în prezent la 500.000 de euro.

voluntariFC VOLUNTARI

- antrenor: Cristiano Bergodi (confirmat)
- veniri: C. Achim, M. Leasă, L. Manole (Energeticianul), Popadiuc (Irtîș), Adriano Russo (liber)
- plecări: Moldovan, A. Ionescu, G. Iancu, Kabasele, Ciucur, Zgrablici, Sane, Geoffrey Malfleury (contracte reziliate)

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV Transfer fabulos în Liga 1! Un jucător cu peste 100 de meciuri și 4 titluri de campion în Italia negociază venirea la Voluntari

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează