FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - CSU CRAIOVA 2-0

Oficialii de la CFR, acuzați că au dat muzica mai tare ca să nu se mai audă fanii care cereau demisia lui Petrescu! „E ca și cum arunci mizeria sub preș. E dezgustător!”

Peluza celor de la CFR Cluj
Foto: Imago
Peluza celor de la CFR Cluj Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 12 septembrie 2022 10:50 / Actualizat luni, 12 septembrie 2022 11:12

CFR Cluj a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 2-0. Alexandru Bourceanu, fost jucător la FCSB și naționala României, a comentat scandările fanilor ardeleni, care i-au cerut demisia antrenorului Dan Petrescu înainte de meci.

Ca urmare a debutului dezamăgitor din grupele Conference League, 1-1 cu KF Ballkani, rezultat obținut abia în minutul 90 contra modestei formații kosovare, fanii campioanei și-au pierdut răbdarea și i-au scandat „Demisia” lui Petrescu.

Reacția lui Dan Petrescu, după ce fanii i-au cerut demisia la meciul cu CSU Craiova
CFR Cluj - CSU Craiova 2-0
Reacția lui Dan Petrescu, după ce fanii i-au cerut demisia la meciul cu CSU Craiova

Potrivit sport.ro, imediat cum fanii au început să scandeze împotriva tehnicianului, oficialii grupării din Gruia au dat muzica mai tare în boxele arenei pentru ca suporterii să nu se mai audă. Bourceanu a criticat dur această decizie. 

Alex Bourceanu: „E ca și cum ai puțină mizerie și nu alegi să o ridici și o arunci sub preș”

„Voi prelua perspectiva suporterului. Suporterul vine la stadion să exprime frustrările pe care le are, supărările, ceea ce de are de spus. Dacă s-a întâmplat asta și au dat muzica atât de tare încât să-i acopere pe suporteri, o văd cea mai mare problemă. 

E ca și cum ai puțină mizerie și nu alegi să o ridici și o arunci sub preș. Dacă s-a întâmplat, e dezgustător”, a spus Bouceanu potrivit sursei citate. 

Dan Petrescu: „Nu cred că mi-au cerut mie demisia”

La finalul partidei, întrebat despre acest lucru, Petrescu a afirmat că nu i-a auzit pe suporteri și consideră că nu ar avea nici motiv să o facă.

„Eu am auzit numai CFR Cluj, CFR Cluj. Iar dacă cineva a strigat demisia nu cred că mi-au cerut-o mie pentru că nu avea de ce. Eu chiar nu cred că au strigat către mine

Dacă vrea cineva să strige, să o facă. N-am mai salutat galeria pentru că m-am grăbit, eram plouat”, a declarat Petrescu potrivit digisport.ro.

Mai multe știri din Liga 1:

Mihai Stoica, dat pe spate de un fotbalist al Farului: „De excepție! Este de neoprit”
Farul - FC Argeș 3-0
Mihai Stoica, dat pe spate de un fotbalist al Farului: „De excepție! Este de neoprit”
Ce le face Hagi? Schema la indigo prin care le-a anesteziat pe FCSB și FC Argeș
Farul - FC Argeș
Ce le face Hagi? Schema la indigo prin care le-a anesteziat pe FCSB și FC Argeș

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (25)
Benuit
Benuit  •  13 Septembrie 2022, 21:24

Am fost la meci. Galeria a scandat într-adevăr demisia dar restul suporterilor prezenți la stadion au dezaprobat gestul galeriei prin fluierături iar galeria a renunțat la scandări. Nu am auzit să se dea muzică în boxe :)

Moshu
Moshu  •  13 Septembrie 2022, 09:22
Postat de realsteaua pe 12 Septembrie 2022, 18:02

Asta ai înțeles tu, că Bourceanu îl judecă pe Dan Petrescu ? El vorbea la adresa celor din cadrul clubului CFR Cluj care ce s-au gândit ei când au auzit că suporterii îi strigă demisia ? Să dea muzica din difuzoare mai tare. Acum ai priceput ?

Notiunea de "implicit" iti spune ceva ? Ma cam indoiesc !

realsteaua
realsteaua  •  12 Septembrie 2022, 18:02
Postat de Moshu pe 12 Septembrie 2022, 15:02

Wow,maaarele bour ceanu s-a trezit sa-l judece pe Dan Petrescu ! Unde am ajuns domnilor !

Asta ai înțeles tu, că Bourceanu îl judecă pe Dan Petrescu ? El vorbea la adresa celor din cadrul clubului CFR Cluj care ce s-au gândit ei când au auzit că suporterii îi strigă demisia ? Să dea muzica din difuzoare mai tare. Acum ai priceput ?

Vezi toate comentariile (25)
Comentează