FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

EXCLUSIV Cristi Bălgrădean somează CFR să-i dea salariile restante! Speriați de o insolvență, mai mulți jucători își cer și ei drepturile

Articol de - Publicat marti, 02 august 2022 16:04 / Actualizat marti, 02 august 2022 19:08

Surse din cadrul clubului CFR Cluj susțin că, sătul de restanțele salariale care se tot rostogolesc, portarul Cristi Bălgrădean ar fi depus deja o notificare pentru recuperarea datoriilor.

UPDATE ora 19:00 / Replica lui Cristian Bălgrădean

Portarul celor de la CFR Cluj a ținut să dea un drept la replică, infirmând informația că ar fi notificat clubul pentru datoriile salariale: „Nu am depus niciun memoriu, nicio notificare împotriva clubului CFR. Avem un meci important joi, tot focusul nostru este pentru acest joc. La fel ca și până acum am găsit înțelegere în discuțiile avute cu conducerea clubului și am încredere că se vor găsi soluțiile potrivite”.

Mai mult, și alți jucători, speriați de eventualitatea ca gruparea din Gruia să intre în insolvență, ar fi deciși să depună și ei memorii pentru a-și recupera salariile datorate de club.

În acest moment, jucătorii au de primit câte 3 salarii restante plus bonusurile de victorie și de câștigarea titlului în sezonul precedent. 

Echipele românești din Conference League și-au aflat adversarele în cazul calificării în play-off
TRAGERE LA SORȚI
Echipele românești din Conference League și-au aflat adversarele în cazul calificării în play-off

Conducerea clubului a infirmat această informație. „Nu a depus nimeni nicio notificare. Jucătorii de la CFR știu că își vor încasa toți banii, așa cum s-a întâmplat mereu”, a precizat președintele Cristian Balaj.

Nelu Varga, discuții cu mai mulți oameni de afaceri

Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, este în tratative de mai mult timp cu câțiva investitori din străinătate, asociați de afaceri, care ar urma să preia 49% din club, notează Gazeta Sporturilor.

Conducerea clubului din Gruia a încercat să neutralizeze cu un comunicat vehement zvonul că ar urma să intre în insolvență, mai ales după o nouă tentativă ratată de a prinde grupele Champions League. 

Aceasta ar fi doar ultima variantă în condițiile în care gruparea ardeleană este datoare cu peste 26 de milioane de euro către finanțatorul Nelu Varga, care în acest fel ar pierde majoritatea banilor investiți în ultimii 7 ani.

Apropiați ai celor de la CFR susțin că, într-adevăr, Nelu Varga face tot mai greu față volumului de cheltuieli la un club de talia campioanei, chiar dacă în ultimele luni s-a reușit o reducere substanțială a fondului de salarii. 

Chiar și așa, s-a intrat în a 4-a lună cu întârzierea plății contractelor către jucători, dar din urmă mai apasă și alte datorii, precum primele de victorii și bonusurile pentru cucerirea titlului în sezonul precedent.

CFR s-ar pregăti de o nouă insolvență

GSP.ro a scris că Nelu Varga a luat legătura cu Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, ca să reorganizeze CFR Cluj, o societate năpădită de datorii. 

CFR o va întâlni în turul al treilea preliminar din Conference League pe Soligorsk, campioana din Belarus, și cele două dueluri vor conta mai mult decât contează gloria sportivă. Ele vor determina viitorul clubului care domină campionatul românesc de cinci ani încoace.

Societatea a înregistrat deja datorii foarte mari și acționarul secret Ioan Varga nu mai crede că poate să suporte pierderile continue. Printr-un comunicat, campioana a negat vehement că ar fi probleme financiare. 

Citește și alte știri despre CFR Cluj:

ANALIZĂ GSP Fotbalul și-a recâștigat publicul: cel mai mare număr de fani din 2008 încoace » Ce echipe au impresionat + Cine dezamăgește

Basarab Panduru, nervos după ultima declarație a lui Dan Petrescu: „Nu te obligă nimeni să faci asta!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (52)
Cronos666
Cronos666  •  03 August 2022, 18:43
Postat de 1_0_1_0_reloaded pe 03 August 2022, 07:52

Tu esti unul din aia care a pus botul la astfel de articole. ***

Voi puneti *** la patronul vostru de discoteca si papusica lui Dancu. Doare realitatea, daca aveai vreun strop de intelifenga ai fi raspuns la intrebare: Poti sa muncesti fara sa fii platit timp de 4 luni de catre angajatorul tau?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

adr1an
adr1an  •  03 August 2022, 16:19

Balgadrean daca tot e atat de ingrijorat de o posibila insolventa putea sa respinga mai bine in ultimul minut cu cei din Erevan

Ernest20
Ernest20  •  03 August 2022, 09:06

Marius Mărgărit EȘTI UN MINCINOS !!! SĂ-ȚI FIE RUȘINE !!! Iată Comunicatul de presă al Fotbal Club CFR 1907 Cluj Napoca = COMUNICAT DE PRESĂ Din păcate ne vedem din nou nevoiți să intervenim cu clarificări pe marginea unui subiect care este exploatat superficial, nedocumentat și care aduce prejudicii de imagine clubului nostru dar și site-urilor care se grăbesc să îl publice fără un minim efort de documentare. Așa cum a răspuns și Cristi Bălgrădean, nu s-a depus niciun memoriu, nu există niciun fel de conflict de ordin juridic între Bălgrădean și CFR. Ce poate nu înțeleg unii “jurnaliști” este că această manieră de a arunca știri în spațiul public, nu face altceva decât să denigreze clubul, imaginea fotbalului românesc, dar și imaginea și credibilitatea publicațiilor ce se grăbesc să practice acest tip de pseudo-jurnalism. Ne facem singuri rău, ne “tăiem singuri craca” perpetuând mediocritatea și aruncând cu noroi în fenomenul de pe urma căruia cu toții trăim, direct sau indirect. Ne vom apăra de câte ori va fi nevoie și vom încerca să aducem în fața publicului informațiile corecte, deși paradoxal asta ar fi parte din menirea presei sportive. Ne-am bucura să vină ziua în care jurnaliștii publicațiilor majore de sport din România vor scrie și despre aspectele pozitive ale fenomenului care le dă zilnic subiecte, să pună și ei umărul la dezvoltarea celui mai iubit sport din România și să nu mai vedem atât de des exemple când unii își bat joc de responsabil

Vezi toate comentariile (52)
Comentează