FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV / VIDEO Cum l-au convins să trădeze pentru Steaua: „Am vrut un apartament de 4 camere la Dristor”

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Florin Marin a dezvăluit cum a ajuns să trădeze Rapidul și să semneze cu Steaua.
Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Florin Marin a dezvăluit cum a ajuns să trădeze Rapidul și să semneze cu Steaua.

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 decembrie 2022 13:38 / Actualizat duminica, 25 decembrie 2022 13:47

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Florin Marin a dezvăluit cum a ajuns să trădeze Rapidul și să semneze cu Steaua. Formație la care a stat 12 ani și a bifat peste 150 de meciuri în prima ligă, câștigând trei trofee: campionatul și de două ori Cupa României.

VIDEO. Culisele transferului lui Florin Marin la Steaua: „Mi-au dat un apartament confort 3 în Berceni”

- Florine, dar la Steaua cum ai ajuns?
- Trebuia să fac armata și în perioada aia Steaua profita...

- Te cam lua cu arcanul.
- Exact. Cum l-au luat și pe Liță Dumitru. M-au chemat la discuții, dar n-am fost de acord. Eu țineam extraordinar de mult cu Rapid, eram de mic acolo, n-am vrut să plec și n-am acceptat. M-au trimis la Vâlcea la unitate militară. Am făcut cam o lună jumătate armată, armată, armată și am avut noroc că la Vâlcea în perioada aia era Mitică Dragomir conducător. Câștigaseră Cupa României și erau în Cupa Cupelor. Puteai să iei jucătorii fără acordul clubului, dacă aveai acordul jucătorului, dar să participe în cupele europene.

- Și?
- Dragomir a aflat că sunt acolo, a venit după mine ca să mă duc la Vâlcea. „Te scot de la unitatea militară, vii faci antrenamente cu noi și seara te întorci să dormi”. Am stat două săptămâni, dar mă forța să semnez. Eu n-am vrut să mă duc la Steaua, cum să rămân la Vâlcea?! „Gata, mâine plecăm amândoi la București, la Federație să devii jucătorul nostru”. A doua zi m-am urcat în mașină cu dânsul... Eu sunt unul dintre puținii jucători care l-au păcălit pe Mitică Dragomir! Și când am ajuns la Federație m-am dat jos din mașină și-am fugit! Eram dezertor, fiind militar...

- Câți ani aveai?
- 20 de ani! Am fugit! M-am dat jos și-am fugit. Ce mai putea să-mi facă? M-am dus la Rapid și am rămas acolo. După un an de zile am avut o discuție și le-am cerut un apartament. Mi-au dat un apartament confort 3 în Berceni. M-am dus cu soția, proaspăt căsătorit, dar nu mi-a convenit. Lucru ăsta m-a determinat să mă duc la Steaua.

- Ei te mai sunau?
- Normal. Steaua mi-a dat apartament de patru camere în Ghencea, dar am vrut în Dristor. M-au făcut ofițer locotenent, mi-au dat și bani avans. Așa am ajuns la Steaua!

- Ai rămas ofițer până ai terminat cu fotbalul?
- Nu, nu, nu. Am fost până în 1990-1991, când eram secundul lui Costică Ștefănescu.

- Acum mai stai în apartamentul de la Steaua?
- L-am schimbat. Acolo stă băiatul meu acum.

- Ai pensie militară?
- Da, dar nu foarte mare, pentru că nu am stat foarte mult. Dacă rămâneam la Steaua... Când l-au dat afară pe Costică Ștefănescu, nu știu dacă am făcut sau nu o greșeală, dar mi-am dat demisia. Nu mi-au acceptat-o, dar am plecat pentru că m-au dezamăgit pentru modul în care s-au comportat cu Ștefănescu.

CITEȘTE ȘI:

Destăinuirea făcută de Dan Șucu în platoul GSP: „Mi-a salvat viața!” + Mesaj clar: „E răspunderea mea să nu ajungă să fumeze, să bea sau să se drogheze”
PRIETENII LUI OVIDIU
Destăinuirea făcută de Dan Șucu în platoul GSP: „Mi-a salvat viața!” + Mesaj clar: „E răspunderea mea să nu ajungă să fumeze, să bea sau să se drogheze”
Giovanni Becali a fost arestat la Bogota: „M-am bătut în aeroport cu poliția! 7 frați pentru 7 surori. Bătaie, bătaie!
POVESTIRE
Giovanni Becali a fost arestat la Bogota: „M-am bătut în aeroport cu poliția! 7 frați pentru 7 surori. Bătaie, bătaie!"

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (1)
balderis
balderis  •  25 Decembrie 2022, 13:32

Aici nu se mai spune și că jucătorii care nu semnau cu steaua, erau amenințați ! Iar militarii - vezi Liță Dumitru, erau trimiși să facă armată tip pușcărie !!! Liță Dumitru, trimis la Roman la spălat tancuri , după spusele lui !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close