FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

UPDATE Transfermarkt îl anunță pe Diego Fabbrini la Levski Sofia » Impresarul fotbalistului reacționează: „Le-am zis să-l scoată”

Diego Fabbrini e cel mai valoros jucător al celor de la FC Botoșani
Diego Fabbrini e cel mai valoros jucător al celor de la FC Botoșani

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 mai 2019 16:25

Dorit insistent și de Dinamo, Diego Fabbrini, 28 de ani, mijlocașul lui FC Botoșani, e anunțat deja la o echipă din afara Ligii 1 de site-ul de specialitate transfermarkt!  

update 16:20

Impresarul Florin Manea a reacționat după ce site-ul transfermarkt l-a dat ca transferat pe Diego Fabrini la Levski Sofia: „Au fost niște discuții cu Giovanni Becali pentru transferul la Levski, dar nu s-a concretizat nimic. Chiar le-am scris celor de la transfermarkt să scoată pentru că nu e nimic real. Diego nu a semnat cu nimeni și nu o va face decât după încheierea sezonului. Are oferte din Israel, Polonia, Turcia și din România".

Din campionatul intern, clubul cel mai bine plasat în cursa pentru obținerea semnăturii italianului Fabbrini pare să fie Dinamo.

Știrea inițială:

Cunoscutul site al nemților îl prezintă de aseară pe Fabbrini în calitate de jucător al lui Levski Sofia, deși mutarea nu e confirmată oficial deocamdată pe niciun canal de comunicare al clubului bulgar. 

Captură de pe transfermarkt: 

Potrivit surselor GSP.ro, destinația mijlocașului italian nu ar fi încă decisă, fiind discuții cu mai multe echipe, inclusiv cu FC Botoșani, care i-a făcut o ofertă de prelungire. 

„Rămâne de văzut dacă acceptă oferta noastră”

„Noi, când l-am luat în vară, n-am știut că va avea o cotă atât de bună. Apoi, în iarnă, am discutat ceva pentru a semna un contract cu noi, unul mai ferm. Doar că, neintrând în play-off, nu puteam rupe plafonul salarial în două.

E un fotbalist de mare calitate în Liga 1, acum noi i-am mai făcut o ofertă pentru prelungire. Rămâne de văzut dacă o va accepta sau dacă va merge la bulgari sau în altă parte”, a mărturisit Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru GSP.ro. 

„Din câte am auzit, are oferte din Bulgaria. El vrea să plece în străinătate, pe un salariu de 20.000 de euro” Valeriu Iftime, miercuri dimineață, la GSP Live

800.000 €e cota de piață a lui Fabbrini, potrivit Transfermarkt

Nici Dinamo nu renunță la Fabbrini

Negocierile dintre Diego și Dinamo sunt purtate de directorul general Bogdan Bălănescu. Oficialul are o veche relație de prietenie cu impresarul lui Fabbrini, Florin Manea, iar roș-albii încearcă să speculeze acest lucru pentru a câștiga semnătura vedetei din Moldova.

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
anastasiu
anastasiu  •  22 Mai 2019, 10:57

Daca era o valoare juca linistit in liga II-a in Italia. Chiar nu inteleg de ce e asa laudat! E mult mai slab decat Golofca, colegul sau de pe partea opusa.

reteleanu
reteleanu  •  22 Mai 2019, 10:08

ba, daca-l tot cautati in coarne (e jucator ok, dar nu e vreun hazard. nici macar ala de la borussia m.) o sa va ceara cat nu poate sa-i dea nicio echipa romaneasca.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează