FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - ACS POLI TIMIȘOARA 1-0

DINAMO - ACS POLI 1-0 // Cine au fost dinamoviștii care au dezamăgit în victoria cu Timișoara + Notele primite de Kovacs și Bârleanu, arbitrii care au ajutat-o pe Dinamo să câștige

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 aprilie 2018 08:19

Dinamo a continuat vineri seara parcursul solid din play-out, învingând-o pe teren propriu pe ACS Poli Timișoara, 1-0, după un gol al lui Robert Moldoveanu venit însă dintr-o evidentă poziție de ofsaid. 

Exceptând grava eroare de arbitraj din care Dinamo a înscris, "câinii" au făcut un meci bun, ratând însă numeroase ocazii mari de gol. Jucătorii lui Bratu s-au izbit de paradele senzaționale ale goalkeeper-ului Straton, recompesat de Gazeta Sporturilor cu nota 8, cea mai mare de pe teren!

Din tabăra "câinilor", 3 jucători au impresionat în mod special: goalkeeper-ul Penedo a demonstrat încă o dată de ce e singurul jucător din Liga 1 care va fi prezent la Mondialul din Rusia: panamezul a dat siguranță echipei și a avut, la 0-0, o intervenție miraculoasă prin care a salvat gafa visătorului Dudea. Penedo a primit 7 din partea Gazetei Sporturilor. 

Aceeași notă pe care au primit-o și Sergiu Hanca, într-o creștere evidentă față de începutul anului, dar și Robert Moldoveanu, marcatorul unicului gol dinamovist și omul care a hăituit neîntrerupt apărarea bănățenilor. 

Ricardo Grigore (19 ani) și-a făcut din nou apariția în prima echipă, de data aceasta în axul central al apărării, unde a făcut pereche cu Luka Marici. Tânărul a făcut două reprize contrasante, a avut câteva ezitări în repriza secundă, dar a primit 6 din partea Gazetei, la fel ca Vlad Olteanu, activ, atent și în zi de centrare aseară.  

6 a primit și Gabi Torje, introdus pe teren în minutul 57 în locul lui Salomao. Mijlocașul a contribuit la golul lui Moldoveanu și a încercat în permanență să destabilizeze apărarea cu raidurile sale. 

Cele mai mici note au fost primite de Alin Dudea, Daniel Popa și Adam Nemec. Toți au primit 5. Tânărul Dudea a apărut pentru al doilea meci consecutiv în primul "11" al lui Dinamo, însă gafa lui din startul reprizei secunde o putea costa victoria pe Dinamo. Popa și Nemec au avut evoluții șterse și nu au adus plusul de care ofensiva dinamovistă, aflată aseară în criză de idei, avea nevoie. 

Tot 5 a primit și Răzvan Raț, veteranul din apărarea bănățenilor arătând că revenirea la echipa națională e doar o utopie.

Florin Bratu, antrenorul lui Dinamo, a primit nota 7, în timp ce Rică Neaga, aflat la debutul ca antrenor în Liga 1, a primit nota 5.

Note de trecere nu au primit însă doi dintre actorii negativi ai piesei de vineri din "Ștefan cel Mare", centralul Istvan Kovacs și tușierul Vlad Bârleanu. Dinamo a înscris din ofsaid, timișorenii puteau primi un penalty pe final, astfel că ambii au primit nota 4.  

clasament play out

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (14)
geo.b.
geo.b.  •  22 Aprilie 2018, 10:02
Postat de Stefan Anghel pe 21 Aprilie 2018, 11:30

TINETI MINTE CE VA SPUN AZI : PT SERVICIILE ADUSE IN GRAD DE CAVALER...ISTVAN VA FI RASPLATIT CU ECUSON FIFA SA IMPARTA DREPTATEA PRIN EUROPA LA MECIURILE REALULUI DIN MADRID !!!

"Tine minte ce-ti spun astazi",de la revolutie pana astazi nu stiu daca au fost 5 campioane pe bune si nu cu ajutorul a numeroaselor "greseli" de arbitraj,inclusiv atunci cand arbitri au fost straini.Dar sa nu vezi padurea din cauza copacilor,este chiar prea mult.Sa-ti mai spun ceva.S-a pus problema introduceri arbitrajului video.Cine a iesit in public si a declarat ca este IMPOTRIVA acestui arbitraj ? Gigi Becali.Dupa un timp a iesit din nou in public si a spus ca vrea arbitrii straini.Dar nu stiu cati isi mai amintesc,ca acesta a avut castig de cauza in urma arbitrilor straini si in urma gravelor greseli ale acestora.Daca in acest meci,Dinamo-Timisoara,ar fi fost arbitraj video,clar nu ar fi fost acesta rezultatul.Ce sa faci,cu arbitraj video nu mai castiga campionatul CINE TREBUIE sa castige,ca CINE MERITA.

geo.b.
geo.b.  •  22 Aprilie 2018, 09:47
Postat de Soos Vilmos pe 21 Aprilie 2018, 16:20

Cataline, vad ca tu esti ferm convins ca dinamo a cistigat pe merit acest meci. E pacat ca din dragoste pentru un anumit club treci peste anumite norme de cinste si corectitudine.

Domnule,stai linistit ca sunt destui "ziaristi" cu inclinatie fcsbeee,care-i ridica in slavi pe acestia,de foarte multe ori NEMERITAT.

geo.b.
geo.b.  •  22 Aprilie 2018, 09:44

"Jucătorii lui Bratu s-au izbit de paradele senzaționale ale goalkeeper-ului Straton....." Singurul merit pe care l-a avut Straton,a fost ca s-a aflat acolo,in poarta.Exceptând unul sau doua plonjoane,in rest a fost luat la tinta de catre jucatorii dinamovisti.El nu schita nici un gest,ca mingea venea singura in el.Arbitrii,de acord,au gresit la cele doua faze.A fost ofsaid la gol si 11 m pentru Timisoara.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează