FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

CORESPONDENȚĂ DIN OLANDA După 10 zile în cantonament cu FCSB, jurnaliștii GSP trag concluziile » Plusuri: doi fotbaliști cum nu există în Superliga! La minusuri: jucătorul care nu se mai regăsește deloc

Au fost 10 zile pline de antrenamente, fizice, dar și tactice, la care s-au adăugat și două jocuri de verificare, cu adversari foarte tari, Anderlecht și PAOK Salonic. +7   FOTO
Au fost 10 zile pline de antrenamente, fizice, dar și tactice, la care s-au adăugat și două jocuri de verificare, cu adversari foarte tari, Anderlecht și PAOK Salonic.

Articol de , , - Publicat vineri, 07 iulie 2023 16:08 / Actualizat vineri, 07 iulie 2023 18:09

Au fost 10 zile pline de antrenamente, fizice, dar și tactice, la care s-au adăugat și două jocuri de verificare, cu adversari foarte tari, Anderlecht și PAOK Salonic. Acesta e pe scurt stagiul de pregătire pe care FCSB l-a realizat în Olanda.

  • Gazeta Sporturilor a fost prezentă timp de 10 zile în cantonamentul celor de la FCSB din Olanda, la Apeldoorn. Dan Udrea (redactor-șef adjunct), Remus Răureanu (reporter special) și Ionuț Iordache (fotoreporter) au transmis de la fața locului toate detaliile care contează, au urmărit vicecampioana la lucru și acum trag concluziile stagiului de pregătire.

La capătul cantonamentului se pot trage niște concluzii. Care sunt împărțite în puncte forte și puncte slabe pe care vicecampioana le are, cel puțin în acest moment, înainte de startul noului campionat.

Cei mai răi huligani ai Bucureștiului » Jandarmeria a publicat topul echipelor cu cei mai mulți suporteri interziși în sezonul 2022/2023
RAPORT
Cei mai răi huligani ai Bucureștiului » Jandarmeria a publicat topul echipelor cu cei mai mulți suporteri interziși în sezonul 2022/2023

Puncte forte după cantonamentul FCSB-ului din Olanda

1. Premieră: tot lotul valid

De când GSP tot merge cu echipa în diverse stagii de pregătire, aproape că nu s-a întâmplat niciodată ca FCSB să aibă pe parcursul unui cantonament întreg, dar și la finalul lui, toți jucătorii apți din punct de vedere medical. 

În Olanda, toți fotbaliștii s-au antrenat la 100% la fiecare antrenament. În momentul de față, chiar și Alex Băluță, care a recuperat deficitul de pregătire și mai ales de metode față de Akademia Pușkaș, toți jucătorii, fără excepție, sunt la același nivel.

2. Doi fotbaliști cum nu există în Liga 1

Dacă FCSB îi va avea valizi pe Olaru și pe Florinel Coman, cu greu vreo echipă îi va putea face față. Ofensiv, cei doi produc peste 90% din acțiuni. Primul se antrenează într-un mod incredibil, al doilea e într-o formă senzațională. La antrenamente, Coman e exact cum a arătat și în amicale: imposibil de oprit când are mingea la picior. Plus că și din punct de vedere fizic se prezintă la cel mai bun nivel din carieră.

+3 FOTO

3. Adrian Șut

E o piesă cheie în actuala echipă. A progresat enorm, citește și interpretează jocul perfect din rolul său de închizător. La toate jocurile școală de la antrenamente a arătat un randament deosebit. Știe când să iasă el cu mingea la picior sau când să deschidă jocul pe cele două părți. Dacă FCSB vrea să conteze în lupta pentru titlu, atunci Șut nu are voie să iasă din primul 11.

4. Denis Haruț

E, de departe, cea mai plăcută surpriză. A fost la un pas să fie îndepărtat din lot după finalul sezonului. Chiar apăruse într-un discurs al lui Becali ca fiind pe lista indezirabililor. A rămas și a profitat de faptul că mare parte din cantonament echipa a stat doar în 2 stoperi. A fost fără eroare în cele două amicale, iar FCSB a câștigat un apărător. E de apreciat și mai mult fiindcă evoluează ca stoper stânga, deși el e jucător de picior drept.

După 10 zile în cantonament cu FCSB, jurnaliștii GSP trag concluziile » Plusuri: doi fotbaliști cum nu există în Superliga! La minusuri: jucătorul care nu se mai regăsește deloc
Denis Haruț, surpriza din cantonamentul vicecampioanei FCSB

5. Soluții bune pe bancă pentru ofensivă

Staff-ul va avea la dispoziție pe parcursul meciurilor alterative de calitate pentru avanposturi. Sunt variante caEdjouma, Miculescu, Cordea, Vali Gheorghe și fie Octavian Popescu, fie Alex Băluță. În plan ofensiv, lotul e mai ofertant ca niciodată, cu posturi dublate sau chiar cu câte 3 soluții.

Punctele slabe remarcate în cantonamentul din Olanda

1. Siyabonga Ngezana

Adus ca o vedetă și prezentat ca un stoper de mare calitate, pe care s-au plătit 600.000 de euro, Ngezana nu poate fi, cel puțin în momentul de față, o soluție pentru postul de titular. De ce? Fiindcă inclusiv modul în care a ajuns în stagiul din Olanda a fost plin de peripeții. A zburat peste 11 ore, a avut bagaje pierdute și s-a prezentat dărâmat fizic. 

După 10 zile în cantonament cu FCSB, jurnaliștii GSP trag concluziile » Plusuri: doi fotbaliști cum nu există în Superliga! La minusuri: jucătorul care nu se mai regăsește deloc
Siyabonga Ngezana, gafă în amicalul cu PAOK

Iar impactul cu antrenamentele fizice ale lui Neubert au fost un chin pentru el. A greșit în amicalul cu PAOK și pare că va avea nevoie de mai multă vreme pentru a se integra complet. Și e și logic să fie așa, absolut totul fiind nou pentru el.

2. Puține alternative pentru sistemul defensiv

Dacă în ofensivă, FCSB stă bine și chiar foarte bine, în privința celor 6 posturi cu profil defensiv are variante doar pentru primul "11". Titularii ar fi: Târnovanu - Pantea, Dawa, Haruț, Radunovici - Șut. Concurența acestora e următoarea: Vlad - Ov. Popescu sau V. Crețu, Ngezana, Ciobanu, Panțâru - Gogescu. 

Dintre aceștia, cel puțin în momentul de față, doar pentru postul de fundaș dreapta soluțiile ar fi de nivel bun. Vlad pare în mare regres și dă senzația că nici nu mai e motivat să-și recâștige postul între buturi, considerând probabil deja pierdută lupta cu Târnovanu. Ovidiu Popescu e luat în calcul inclusiv ca stoper, în cazul în care va fi nevoie în timpul unui meci.

3. Andrei Cordea

E un fotbalist care nu se mai regăsește deloc. A arătat și în Olanda exact ca pe parcursul play-off-ului. Lipsit de inspirație în tot ce face, apăsat că nu mai are realizări și mereu cu decizii greșite luate în teren. A pierdut locul de titular, mai ales că pe postul de atacant dreapta e cea mai mare concurență din lot, celelalte variante fiind Octavian Popescu, Miculescu, Alex Băluță și chiar Vali Gheorghe.

4. Pintilii va fi iarăși redus la tăcere

Antrenamentele, în marea lor majoritate, au fost conduse, chiar pe un ton dur, de Pintilii, care lasă senzația că se impune ușor în fața jucătorilor. La cele două amicale, Pintilii a dat indicații non-stop, s-a comportat chiar ca un antrenor principal, lucru pe care nu-l va putea face deloc în Liga 1. El va continua să apară ca delegat la meciuri și va trebui să stea cuminte, așezat pe bancă, fiindcă altfel va risca iarăși să fie suspendat.

După 10 zile în cantonament cu FCSB, jurnaliștii GSP trag concluziile » Plusuri: doi fotbaliști cum nu există în Superliga! La minusuri: jucătorul care nu se mai regăsește deloc
Șef în cantonament, Pintilii nu va putea fi la fel de vocal în campionat

5. Mulți juniori, puțină calitate

FCSB a deplasat în Olanda mai multe nume promovate din cadrul Academiei. Sunt vârfurile juniorilor pe care îi are FCSB și era nevoie de ei mai ales numeric, pentru ca staff-ul tehnic să poată efectua antrenamentele. 

Dintre toți, singurul care s-a remarcat cu adevărat a fost Gogescu, un mijlocaș central defensiv, care are o ținută și o inteligență în joc deosebite pentru vârsta pe care o are, va împlini abia luna viitoare 18 ani. El va fi eligibil pentru regula U21 din Liga 1 până în vara lui 2027. În rest, niciunul dintre ceilalți copii n-a arătat mare lucru.

Cum arată programul pentru FCSB în primele 3 săptămâni ale sezonului:

  • 16 iulie » FCU Craiova - FCSB, Liga 1 
  • 22 iulie » FCSB - Dinamo, Liga 1 
  • 26 iulie » CSKA 1948 Sofia - FCSB, Conference League 
  • 30 iulie » Oțelul - FCSB, Liga 1 
  • 3 august » FCSB - CSKA 1948 Sofia, Conference League 
  • 6 august » FCSB - CFR Cluj, Liga 1

VIDEO. Imagini de la meciul amical dintre FCSB și PAOK Salonic

Citește și alte știri despre FCSB: 

Cei mai răi huligani ai Bucureștiului » Jandarmeria a publicat topul echipelor cu cei mai mulți suporteri interziși în sezonul 2022/2023
RAPORT
Cei mai răi huligani ai Bucureștiului » Jandarmeria a publicat topul echipelor cu cei mai mulți suporteri interziși în sezonul 2022/2023
Panduru distruge un jucător de la FCSB: „Nu are talent, nu are calitate” » Avea un alt discurs acum 8 luni: „Văd la el o determinare care nu e de român”
FCSB
Panduru distruge un jucător de la FCSB: „Nu are talent, nu are calitate” » Avea un alt discurs acum 8 luni: „Văd la el o determinare care nu e de român”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (44)
Dobermannul
Dobermannul  •  08 Iulie 2023, 10:33
Postat de catalincj pe 08 Iulie 2023, 00:03

Sa fii sănătos!

Nu eu, ei sa fie cum spui. Eu doar ma amuz de prostia de aici si pentru mine e suficient.

catalincj
catalincj  •  08 Iulie 2023, 00:03
Postat de Dobermannul pe 07 Iulie 2023, 22:51

Dar ce bine e.

Sa fii sănătos!

Dobermannul
Dobermannul  •  07 Iulie 2023, 23:05
Postat de Dobermannul pe 07 Iulie 2023, 22:54

Unde spuma ca voi ziceti despre ei ca sunt praf, ca antrenor e un cioban fara scoala si licenta de antrenor, ca n-au stadion si joaca pe unde apuca, ca au sediul la tara, ca n-au nume, ca n-au marca, ca n-au palmares ... ?

Pai ma, dupa voi astia n-ar face fata nici in liga a 5-a si ei ies vicecampioni. Hotarati-va prostovanilor ori e laie ori balaie. Hai ca m-ati facut sa rad.

Vezi toate comentariile (44)
Comentează