FOTBAL  »  Superliga  »  ANALIZĂ

EXCLUSIV Campioana României NU e campioana sponsorilor! Totul despre firmele care bagă bani în Liga 1

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 iunie 2018 09:00

Viitorul are cele mai multe firme pe echipamentul de joc dintre echipele care au evoluat în acest sezon al Ligii 1, cinci, urmată de CFR, Botoșani și Poli Timișoara, fiecare cu câte patru. Codașă e Juventus, ultima clasată.

Câștigarea campionatului în 2017 a funcționat ca un magnet pentru Hagi și Viitorul. Mai multe firme de top au luat imediat legătura cu oficialii constănțeni pentru a-și alătura imaginea de echipa momentului. Pepsi, Selgros, BRD, Man, Herbalife sau Holsten semnau contracte cu formația patronată de "Rege".

Totuși, deși Viitorul are în acest moment peste 10 sponsori, dintre care doar cinci apar pe tricourile de joc, campioana nu are un sponsor principal pe echipament! Asta pentru că Hagi a refuzat un contract de 2 milioane de euro pe an de la o casă de pariuri, nedorind să-și asocieze imaginea cu acest fenomen!

Echipele cu magnet: FCSB, Viitorul, Craiova

Despre sponsori și interesul de expunere în prima ligă de fotbal din România vorbește, pentru Gazetă, Bobby Durbac, cel care a condus ani buni Departamentul de marketing al Stelei. "Sportul, în general, este un motor de comunicare foarte bun, dar mai ales fotbalul. Cel mai mare potențial de a atrage sponsori în acest moment îl au Steaua și Viitorul. Steaua pentru numărul mare de fani și de expunere, iar Viitorul prin prisma lui Gică Hagi. Să nu uităm însă de Craiova și de Dinamo, chiar dacă ultima mai are de lucrat la rezolvarea problemelor. E important de precizat că nu contează atât numărul firmelor expuse pe echipament, cât sumele de bani care intră în conturile echipelor. Degeaba ai zeci de firme dacă iei aceeași sumă pe care o încasează o echipă cu doar doi parteneri".

Gazeta a analizat în detaliu echipamentele de joc ale echipelor din Liga 1 și vă prezintă toți sponsorii care apar pe tricouri și șorturi:

ASTRA

Formația din Giurgiu a câștigat titlul de campioană a României acum doi ani, dar sponsorii nu s-au înghesuit. În acest moment, Astra are doar doi sponsori pe echipament, dintre care Fit4You nu oferă niciun fel de bani clubului, ci doar servicii de refacere fotbaliștilor din lot. Sponsorul principal al echipei este Tinmar, care a devenit cel mai mare furnizor privat de energie din România. Pe lângă cele două loguri expuse pe echipament, Astra mai are șase sponsori secundari.

BOTOȘANI

Elsaco, firma patronului Valeriu Iftime, este sponsorul principal al celor de la Botoșani. "M-am speriat de cheltuieli și nu pot să consum banii la nesfârșit. Am stabilit că mai plătesc doar 300.000 de euro anual, pentru publicitatea de care beneficiază compania mea prin intermediul clubului de fotbal. Încerc să tratez cu răceală fotbalul, să-l privesc ca pe o afacere, chiar dacă plăcerile ne domină viața", spune acesta. Pe lângă Elsaco, pe echipament mai apar logourile Cotnari și Vestra.

CFR CLUJ

Din luna martie, noua campioană are un nou sponsor principal: NTT DATA. Compania a fost înfiinţată în 1988, în Japonia, iar în 2016 a raportat venituri de aproape 15 miliarde de dolari, fiind considerată în top 5 societăţi de profil de pe mapamond. Pe lângă logoul acesta, pe echipamentele celor din Gruia mai apar Sportingbet, Autoworld și Torry Milano. În total, clujenii au 8 parteneri, dar Acibadem, Multipower, Papilion și Izvorul Minunilor nu apar pe tricouri.

CHIAJNA

Formația ilfoveană este una dintre puținele din prima Ligă care nu are un sponsor principal. Singurele logouri care apar pe echipament sunt pentru Izvorul Minunilor și Divertiland. Contractul cu parcul de distracții stipulează că la o anumită perioadă de timp jucătorii sunt obligați să participe la anumite acțiuni de marketing la locația respectivă. Celor doi parteneri li se adaugă clinica Medas și ComputerLand, dar niciuna nu apare pe tricourile de joc ale fotbaliștilor.

CRAIOVA

Sponsorul principal al Ligii 1 este și al Universității, iar în conturile clubului intră anual 500.000 de euro de la firma de pariuri online Betano! Chiar dacă, în acest moment, Știința are aproape 20 de sponsori care oferă diverse beneficii echipei, doar Betano și Sticky apar pe tricourile de joc. Oltenii mai au parteneriate semnate cu Selgros, Golden Brau, Elpreco, Ford sau Alexandrion Group. Pe site-ul clubului, la parteneri mai apar Primăria Craiova și Consiliul Județean Dolj.

DINAMO

"Câinii" se pot mândri cu cel mai vechi sponsor principal din fotbalul românesc! Compania de telefonie mobilă Orange sponsorizează clubul din Ștefan cel Mare de 16 ani, dar abia din 2007 a devenit sponsor principal, cu cea mai mare expunere pe tricourile de joc. Dacă pe vremuri intrau bani buni în conturile clubului de la Orange, acum suma se ridică la doar 300.000 de euro pe sezon. Pe tricourile dinamoviștilor mai apare doar Baumit Life, chiar dacă formația alb-roșie mai are alți 18 parteneri și sponsori.

Detalii despre sponsorii TUTUROR echipelor din Liga 1 puteți citi în ediția tipărită de azi și pe platforma digitală!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează