FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV S-a înjurat cu Bratu, dar tot antrenorul a insistat să rămână la echipă: "Voi îmbrăca tricoul lui Dinamo cu aceeași mândrie ca până acum"

Pesici este apreciat de suporterii
Pesici este apreciat de suporterii "câinilor", mai ales după ce-a dat gol FCSB-ului în primul Derby jucat, cel din februarie, scor 2-2 // FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 08 august 2018 17:32

Ivan Pesici (26 de ani) a mărturisit că se gândeşte la actualul sezon cu "câinii", mai degrabă decât la un transfer. Croatul a fost dorit de BATE Borisov, dar Florin Bratu a blocat mutarea

Ivan Pesici a avut o vară agitată. Mijlocaşul croat a impresionat în prima parte a lui 2018 în tricoul roş-albilor, doar că, temperamental, a apelat la câteva cuvinte "de bine" la adresa lui Florin Bratu, înjurături în limba maternă, la meciul cu Sepsi (0-0), din ultima etapă a campionatului trecut, nemulţumit că nu-i iese jocul.

Tehnicianul i-a atras atenţia şi l-a pedepsit în felul lui: în prima etapă, cu Voluntari (2-1), a fost spectator, în a doua, cu FCSB (3-3), a intrat pe parcurs, în a treia, cu Gaz Metan (2-3), a fost titular. Şi ca să-i arate că se bazează pe el, "Mitraliera" a insistat pe lângă şefi ca Pesici să nu fie vândut la BATE Borisov, fie şi pe 300.000 de euro, susţinând că mai are nevoie de croat.

Ce spune fotbalistul de tot ceea ce i s-a întâmplat în această vară? "Eu sunt dinamovist atât timp cât voi avea contract, iar dacă apar oferte concrete probabil că se va merge la conducere. Eu sunt mulţumit aici, îmi văd de treaba mea, antrenamente, fotbal, atât. Contează că sunt la Dinamo, altceva nu mă interesează.

N-am avut nimic de împărţit cu Mister. Ce-a fost a fost, a început un sezon nou, totul este normal, sunt la Dinamo. Viitorul meu? Nu ştii ce se întâmplă mâine în viaţă, darămite în fotbal. Eu mă antrenez, sunt dornic să îmbrac tricoul "câinilor" cu aceeaşi mândrie ca şi până acum. Nu ştiu dacă e bine să promitem acum prea multe, trofee, victorii, cupe, trebuie să jucăm fotbal şi să obţinem performanţe, mai mici, mai mari, pas cu pas", a comentat Ivan pentru GSP.ro. 

4 golurişi 3 assist-uri a reuşit Pesici în tricoul roş-albilor în 19 meciuri în toate competiţiile

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (6)
lapusneanul
lapusneanul  •  08 August 2018, 19:25
Postat de jim_raynor pe 08 August 2018, 19:15

apostolica, ce tot insisti cu episodul acesta?

edy a invatat sarba, sarba in caruta:)

lapusneanul
lapusneanul  •  08 August 2018, 19:18
Postat de Costel Pisleaga pe 08 August 2018, 18:14

MUTIU - DELORGE , POPESCU , DIMA , OLTEANU - MMAHLANGU , NISTOR , GOMELT - MOLDOVEANU , AXENTE , SALOMAO !!!

a aparut domnul lippi :)

jim_raynor
jim_raynor  •  08 August 2018, 19:15

apostolica, ce tot insisti cu episodul acesta?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează