FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV Un fost căpitan al lui Dinamo se antrenează sub comanda lui Miriuță, la Chiajna

Articol de - Publicat luni, 07 august 2017 17:27

Andrei Marc n-a rezistat decât un an la formația din liga secundă turcă Șanliurfaspor și acum s-a întors în România, unde se antrenează cu Concordia Chiajna.

Deși semnase pe trei sezoane cu formația aflată la doar 50 de kilometri de granița cu Siria, fundașul central de 24 de ani s-a despărțit de turci în urmă cu trei luni, iar de câteva zile se pregătește la Chiajna.

Marc încă n-a semnat cu formația ilfoveană, el alegând să se antreneze cu Chiajna datorită relației foarte bune pe care o are cu Miriuță. Totuși, antrenorul ilfovenilor încearcă să-l convingă pe fundaș să semneze cu echipa sa, iar cel mai probabil acest lucru va avea loc zilele următoare.

"N-am semnat cu Chiajna. Mă antrenez aici pentru că am o relație bună cu domnul Miriuță și m-a lăsat să mă pregătesc cu preparatorul fizic. E mai bine să te antrenezi cu cineva decât singur. Momentan nu știu ce voi face. Discuții sunt, dar momentan atât", a declarat Andrei Marc pentru GSP.ro.

De altfel, Marc le-a fost propus în această vară lui Dinamo și celor de la FC Botoșani, însă cele două formații n-au părut interesate de serviciile lui.

"La Şanliurfa am jucat atât cât mi s-au dat şanse. Am fost plătit doar patru luni din contractul de zece luni cu turcii. Şi mai aveam doi ani cu ei! Eu mi-am făcut treaba în Turcia, pot spune că a fost o lecţie de viaţă foarte valoroasă, cu toate că n-am fost plătit pentru toată munca. Dar aşa e în viaţă"
Andrei Marc în urmă cu o lună, pentru Gazetă

300.000 €este cota lui Marc, conform transfermarkt.de

1 gola marcat Andrei pentru Şanliurfaspor, în 21 de meciuri

2 golurişi un assist a strâns nemţeanul în tricoul lui Dinamo, în 44 de partide

5.000 €era salariul lunar al lui Marc la Dinamo, echipă pentru care a jucat între 2014 și 2016. În divizia secundă din Turcia a câștigat de 5 ori mai mult

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
1196706713778202
Adrian Ady  •  07 August 2017, 22:01

S-a dus pe doi lei in plus la turci şi acum a ajuns să joace de pomană.

chris_bu67
chris_bu67  •  07 August 2017, 18:06

Chiajna,drum bun spre liga a2a!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează