FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // Asta e clientela lui Becali! Gigi a îmbogățit 3 cluburi din Liga 1 cu transferurile exorbitante făcute în ultimii ani

Averea lui Gigi Becali e estimată la 200 de milioane de euro // FOTO: Bogdan Dănescu
Averea lui Gigi Becali e estimată la 200 de milioane de euro // FOTO: Bogdan Dănescu

Articol de , , - Publicat vineri, 01 martie 2019 08:29

În ultimii 5-6 ani, Viitorul, Astra și Botoșani au încasat cei mai mulți bani de la FCSB-ul lui Gigi Becali, aproape 15 milioane de euro!

Viitorul vs Botoșani e finala pentru play-off, iar cel mai probabil una dintre cele două formații va fi în primele 6. E o veste bună pentru Gigi Becali și pentru FCSB. Motivul? Cele două cluburi fac parte dintre partenerii loiali de transferuri pentru vicecampioană și ar putea fi un aliat important în play-off.

GSP.ro a analizat ce jucători a cumpărat Gigi începând din 2013-2014, iar Viitorul și Botoșani sunt pe podium privind clientela preferată a clubului roș-albastru.

Cele două, alături de Astra, au avut parte de încasări incredibile pentru nivelul primei divizii. Au primit, cumulat, aproape 15 milioane de euro, ceea ce reprezintă peste 75% din totalul sumelor achitate de Becali pe achizițiile interne în ultimii 5-6 ani.

Aproape de fiecare dată când Becali a dorit un jucător de la aceste cluburi, transferul s-a și realizat. Ultimele exemple: Alexandru Stan, Mihai Roman, mutări făcute chiar pe parcursul sezonului, iar de curând, Răzvan Oaidă a fost și el antamat de FCSB pentru 700.000 de euro.

0 euroe suma cheltuită de Dinamo pe transferuri de la alte formații de Liga 1 în ultimii 5 ani

Dintre formațiile care n-au făcut afaceri cu Becali, exceptând promovatele ultimilor doi ani, Dinamo și Craiova sunt cele care s-au situat pe poziții de forță. De fapt, Craiova a trimis un singur fotbalist la FCSB, pe portarul Vlad, dar în acest caz a fost obligată să accepte transferul fiindcă oricum ar fi pierdut fotbalistul la comisii.

Dinamo a acceptat să-l cedeze pe Gnohere, însă în rest, cu ceilalți jucători doriți de Becali, exemple Nemec, Nistor, Mahlangu, Rotariu, n-a dat curs ofertelor din partea lui Gigi.

3 cluburidin actuala Ligă 1 încă nu au vândut niciun fotbalist FCSB-ului: Hermannstadt. Călărași, Sepsi

fcsb

liga1

A vândut de 52 de milioane

În același interval de timp, din 2013-2014 până astăzi, Becali a vândut fantastic. Un total de 52 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o medie de peste 10 milioane de euro.

Recordul a fost atins în 2016-2017, când încasările din transferuri a fost de aproape 17 milioane de euro. Pe parcursul acelui sezon, FCSB a vândut 7 jucători, primul în top fiind Stanciu, la Anderlecht, pentru 9,8 milioane de euro.

Vezi și: Răzvan Oaidă la FCSB // Primele declarații în calitate de jucător al roș-albaștrilor: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi se întâmplă lucrurile astea”

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (24)
raikkonen79
raikkonen79  •  01 Martie 2019, 19:29
Postat de observator_federal pe 01 Martie 2019, 09:53

O strategie ”de mare succes” și de o ”subtilitate psihologică” remarcabilă se derulează, repatat și fără nici o opreliște, în fotbalul nostru: mai întâi Gigi declară pe toate canalele media că îi place un jucător al altei echipe, de preferință un fotbalist important, eventual de lot, fie și U21; apoi reporterii îl intervievează pe respectivul fotbalist întrebându-l ce părere are de acest lucru - dacă ar fi tentat, dacă eventual este stelist de mic, etc. ; conducătorii echipei fotbalistului așteaptă zadarnic o ofertă concretă, situația se ”destabilizează” prin schimbarea atitudinii fotbalistului; finalmente Gigi face o ofertă penibil de mică pe care presa, dimpotrivă, o descrie ca fiind extrem de avantajoasă; se negociază fie rămânerea jucătorului la echipa inițială dar apărând interesele Fcsb în lupta cu contracandidatele fie Gigi chiar îl ia pe fotbalist care, din secunda 2, devine în presă un pretendent serios la Națională și este evaluat la 'jdemilioane , transferul fiind ”o lovitură de tun”... Șmecheria - inteligența prostului...

Si cam cum s-ar traduce " aparand interesele fcsb-ului in lupta cu contracandidatele" ? . Sa puna osul...sa joace corect. Va deranjeaza foarte tare aspectul asta. Va mai si laudati ca veti face jocul cfr-ului daca nu veti mai avea sanse la titlu....corectilor. Pana una alta, fcsb a pierdut titluri in fata echipelor de la care cumpara jucatori. Eterna terra nova, campioana unei noi iubiri, a jucat cu juniorii contra viitorului, influentand clasamentul final asa ca nu va mai sparcaiti atat pe voi....ca nu a sarit nimeni sa zica, ca non-combatul respectiv a intrat in pretul achitat pentru Cicaldau, preacinstitilor.

andy2008
andy2008  •  01 Martie 2019, 18:08

Ce *** de articol,Viitorul a jucat anul trecut belea cu Steaua si a schiopatat clar cu CFR....... chiar si Gigi a observat.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

loko1
loko1  •  01 Martie 2019, 16:36
Postat de cuviosul_pafnutie pe 01 Martie 2019, 13:35

Vicleanul afacerist nu se inseala niciodata!I-a transformat pe aia in scouterii si satelitii lui!Si uite asa,mai cumpara un titlu de campioana pentru echipa lui,cu care spera ca- pe"culoarul campioanelor din Est-sa acceada in grupele Europa League si sa mai puna mana pe niste bani!

Cine zice că ciobanii sunt proști ?

Vezi toate comentariile (24)
Comentează