FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - ASTRA

FCSB - ASTRA // Zmeii de la Giurgiu devin miei la București: statistică groaznică împotriva FCSB

Articol de , , - Publicat vineri, 22 noiembrie 2019 12:10

În ultimii 5 ani, Astra are un palmares formidabil împotriva FCSB-ului pe teren propriu, 7 victorii în 12 partide, dar în confruntările jucate în Capitală a fost un dezastru: a pierdut 8 din 10 jocuri. 

FCSB - Astra, care se va juca mâine seară, în etapa a 17-a a Ligii 1, e un meci cu un palmares în ultimii 5 ani extrem de ciudat. Astra a fost, de departe, echipa care i-a pus cele mai mari probleme grupării roș-albastre atunci când confruntările s-au disputat pe terenul clubului patronat de Ioan Niculae. 

În schimb, atunci când disputele au avut-o pe FCSB gazdă, așa cum se va întâmpla și în această rundă, Astra a fost zero barat. 

O comparație între cele două situații, începând din ianuarie 2015 și până în prezent, prezintă o discrepanță incredibilă:

Astra versus FCSB

  • 12 meciuri 
  • 7 victorii Astra 
  • 1 remiză 
  • 4 victorii FCSB 
  • 12-9 golaveraj, în favoarea Astrei

FCSB versus Astra 

  • 10 meciuri 
  • 8 victorii FCSB 
  • 1 remiză 
  • 1 victorie Astra 
  • 14-2 golaveraj, în favoarea FCSB 

Singurul succes în casa FCSB-ului a fost în Trivale 

În toată această perioadă, Astra a câștigat o singură partidă considerată în deplasare cu FCSB. 1-0 în noiembrie 2015, meci în urma căruia Mirel Rădoi și-a dat demisia.

 La acel moment, FCSB nu putea să joace pe Arena Națională și partida s-a desfășurat la Pitești, iar golul victoriei a fost marcat de astrali în ultimul minut, prin Găman.

Matchpreview FCSB - Astra: 

1-0pentru FCSB a fost rezultatul ultimelor 3 meciuri directe, jucate cu Astra în calitate de oaspete, toate disputele având loc pe Arena Națională

2 ani și 3 luniau trecut de la ultimul meci direct, acasă la FCSB, în care Astra a reușit să marcheze: în august 2017, Romario Moise a înscris în partida terminată remiză, 1-1

În tur a fost scandal mare 

Partida disputată în startul actualului campionat a avut-o pe Astra gazdă și a respectat tradiția ultimilor ani. FCSB a avut dificultăți majore și chiar a pierdut la Giurgiu. 

S-a terminat 2-1 pentru astrali, grație golurilor lui Valentin Gheorghe și Alibec. În schimb, vicecampioana a acuzat în termeni extrem de duri arbitrajul lui Istvan Kovacs, care le-a refuzat oaspeților două penalty-uri!

Egalitate la trofee: 4-4 

În ultimii 5 ani, Astra a reușit performanța de a fi la același nivel cu clubul lui Gigi Becali din perspectiva trofeelor pe care le-a câștigat. Gruparea din Giurgiu a bifat 4 astfel de victorii: un titlu, o Cupă a României și două Supercupe, același număr de trofee fiind antamat și de FCSB: un titlu, o Cupă a României și două Supercupe. 

Chiar și în cupele europene, Astra a ținut nivelul FCSB-ului: a bifat o prezență în grupele Europa League și a ajuns până în primăvară. FCSB a fost tot de două ori în grupele UEL și a bifat o dată faza "16-imilor".

E derby-ul celor mai în formă echipe

Partida de mâine aduce față în față formațiile care sunt, de departe, în cea mai bună formă. În ultimele 5 etape de campionat sunt neînvinse și au bifat un procentaj de puncte impresionant, peste 85%. Următoarele în această ierarhie sunt la mare distanță, iar campioana en titre, CFR Cluj, a strâns doar jumătate din puncte. 

Clasamentul ultimelor 5 etape 

 

  1.  FCSB 13p (11-3) 
  2. Astra 13 (10-3) 
  3.  Viitorul 8 (9-5) 
  4.  Dinamo 8 (7-7) 
  5. Gaz Metan 8 (5-5) 
  6.  CFR 7 (7-5) 
  7.  Botoșani 7 (7-6) 

Vezi și: 

FCSB - ASTRA // FCSB versus fantoma! Echipa roș-albastră se luptă sâmbătă cu 6 foști jucători

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (9)
minell73
minell73  •  22 Noiembrie 2019, 17:38
Postat de 7manuel pe 22 Noiembrie 2019, 15:47

***

Asta este mentalitate de om inapoiat, adica sustinator fcsb. Mai sunteti cativa, adica maxim 10 aici pe gsp. Restul si-au dat seama ca a sustine un infractor, inseamna sa ai iq extrem de mic. Sustinatorii fcsb sunt de regula oameni amarati, frustrati si cu teama zilei de maine.

engonga
engonga  •  22 Noiembrie 2019, 17:34

trebuia facuta si o statistica unde fc patruconsoane sa fie pe primul loc si s-a gasit aia pe ultimele 5 etape nu-i asa crailor?

magic4ever
magic4ever  •  22 Noiembrie 2019, 17:17

Daca Niculae nu mai are vreo datorie la Becali si se joaca pe bune, Astra nu pierde 100% cu clona FCSB!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează