FOTBAL  »  Superliga  »  PROCES

FRF, atacată la Curtea de Apel » Decizia ar putea schimba componența Ligii 1

Articol de GSP - Publicat joi, 06 iulie 2017 12:42

Pandurii Târgu-Jiu, echipă retrogradată la finalul sezonului trecut, a dat în judecată FRF la Curtea de Apel, în cazul meciului pierdut de gorjeni la "masa verde" în fața celor de la ASA în iarnă, când au refuzat să intre pe teren după pauză

FRF a respins ca tardiv recursul făcut de Pandurii în privința deciziei conform căreia au fost penalizați cu 3 puncte și cu pierderea meciului cu ASA la "masa verde", dar gorjenii au decis să ducă dosarul la Curtea de Apel, informează ziare.com.

Reprezentanții clubului susțin că s-au încadrat în termenul legal cu depunerea documentației și au atacat decizia Federației atât la TAS, cât și la Curtea de Apel.

În cazul în care vor avea câștig de cauză, cei de la Pandurii ar putea evolua și sezonul viitor în Liga 1, iar ACS Poli Timișoara ar putea fi retrogradată.

"Cei de la Comisia de Recurs a FRF ne-au anunțat abia pe 22 mai despre faptul că ne-au judecat pe o excepție, că n-am fi facut în timp util recursul.

Acum am făcut și la TAS si la Curtea de Apel demersuri. Cei de la FRF n-au vrut să ne judece pe fond că s-a depășit termenul de recurs, deși nu este de adevărat.

Curtea de Apel nu poate acum decât să întoarcă decizia și FRF să ne judece pe fond. Apoi sperăm să primim o decizie din partea Comisiei de Recurs pentru a o ataca la TAS. Am făcut deja și la TAS o cerere pentru anularea hotărârii FRF, în paralel cu cea de la Curtea de Apel", a spus Marian Condescu, președintele echipei, pentru sursa citată.

"Terenul nu putea să suporte un meci oficial din campionatul României. Suprafața era înghețată, scrie și în raportul de arbitraj. Terenul nu avea suprafața de încălzire. Să lași totul la mâna unui singur om, care era arbitrul. Nu e normal" Marian Condescu pentru ziare.com

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
132331260571303
Popa Basca  •  06 Iulie 2017, 16:59
Postat de Vasile Borz pe 06 Iulie 2017, 16:41

A.C.S.Poli nu poate fi retrogradata pentru ca si-a obtinut pe teren dreptul de a ramane in prima liga in urma meciurilor de baraj. Nu e vina Timisoarei ca frf si lpf au incurcat iarasi borcanele. Pandurii trebuiau sa joace tot meciul si apoi da faca contestatie,numa ca si-au dat seama ca nu au cum sa intoarca rezultatul si au hotarat ca asa e mai bine. Tot pe un teren impracticabil sa jucat si semifinala de cupa a ligii la Targu Mures cu Timisoara si jucatorii n-au mai iesit de pe teren.

Pandurii reclama faptul ca,in afara de pierderea meciului disputat pe o suprafata total improprie,le-au mai fost luate 3 puncte,cu care ar fi ramas in liga 1.Au tot dreptul sa incerce sa-si recapete punctele,asa cum si alte echipe au mai incercat.Daca vor reusi,sau nu,este alta poveste...

220023768486102
Vasile Borz  •  06 Iulie 2017, 16:41

A.C.S.Poli nu poate fi retrogradata pentru ca si-a obtinut pe teren dreptul de a ramane in prima liga in urma meciurilor de baraj. Nu e vina Timisoarei ca frf si lpf au incurcat iarasi borcanele. Pandurii trebuiau sa joace tot meciul si apoi da faca contestatie,numa ca si-au dat seama ca nu au cum sa intoarca rezultatul si au hotarat ca asa e mai bine. Tot pe un teren impracticabil sa jucat si semifinala de cupa a ligii la Targu Mures cu Timisoara si jucatorii n-au mai iesit de pe teren.

blatistu49
blatistu49  •  06 Iulie 2017, 16:43

fratele Condescu varu lu COZMa continua escrocheriile in blatuitul de campionat cu capcane puse ptr fraierii de la frf si lpf

Vezi toate comentariile (8)
Comentează