FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI - ASTRA 1-1

GALERIE FOTO Remiză aprinsă între Botoșani și Astra » Alibec n-a ținut ritmul, Ongenda și-a arătat clasa

FOTO: Ionuț Tabultoc +12   FOTO
FOTO: Ionuț Tabultoc

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 august 2018 16:27

FC Botoșani și Astra Giurgiu au remizat, scor 1-1, în primul meci al etapei cu numărul 3 din Liga 1, și rămân neînvinse după 4 runde. 

Partida a început cu francezul Ongenda în prim-plan. Fostul mijlocaș al celor de la PSG a deschis rapid scorul, în minutul 10, cu o execuție de clasă. A șutat fără preluare, de la aproximativ 20 de metri, fără speranță pentru Lazăr.

Botoșănenii au rămas în ofensivă, iar grecul Soiledis a fost la un pas să dubleze diferența peste doar două minute. Mingea a lovit bara. Au urmat momente încinse, cu intrări dure de ambele părți. Giurgiuvenii au egalat în minutul 39 prin Bejan, după o eroare în defensiva moldovenilor.

Partea secundă a fost una ștearsă, haotică, fără ocazii mari de poartă și presărată cu multe durități. Andrei Dumitraș a văzut cartonașul roșu în minutul 82, după o intrare cu talpa pe gamba lui Radunovici. Eliminarea a deblocat partida. Ultimele 10 minute s-au disputat pe contre, ambele formații ratând câte o ocazie importantă de gol.

FC Botoșani și Astra rămân neînvinse, având o linie de clasament identică: 3 egaluri și o victorie. 

 CLASAMENT LIGA 1

clasament

 FC Botoșani - Astra Giurgiu 1-1
Au marcat: Ongenda '9 / Bejan '39

Echipele de start

FC Botoșani: E. Pap - A. Dumitraș, A. Miron, A. Burcă, Soiledis - J. Rodriguez, Oaidă - M. Roman I, Golofca, Ongenda - M. Roman II
Rezerve: M. Fraisl - Patache, Enriko Papa, Chitoșcă, Piftor, Brekalo
Antrenor: Costel Enache

Astra: B. Lazăr - Al. Stan, Bejan, Erico Da Silva, Radunovici - Mrzljak, Biceanu - Llullaku, N. Roșu, Balaure - D. Alibec
Rezerve: Nedelcovici - Butean, Cestor, Boboc, R. Moise, L. Buș, Begue
Antrenor: Marius Măldărășanu

Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova) / Asistenți: Mircea Grigoriu și Andrei Constantinescu (ambii din București) / Rezervă: Iulian Dima (București) / Observator: Cornel Sorescu (Pitești)

Programul etapei a 4-a

Vineri, 21:00 Botoșani - Astra
Sâmbătă, 18:00 Chiajna - Hermannstadt
Sâmbătă, 21:00 Sepsi - Poli Iași
Duminică, 15:30 Călărași - U Craiova
Duminică, 18:00 Voluntari - CFR Cluj
Duminică, 21:00 Gaz Metan - FCSB
Luni, 21:00 Dinamo - Viitorul

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (7)
xnread
xnread  •  10 August 2018, 23:00

Liga Întâi, e de înțeles, totuși se întâmplă și la case mai mari. Spre exemplu Leicester depune efort și presiune, însă se vede condusă în fața propriilor suporteri de către Utd ul lui Mourinho.:) https://s22.postimg.cc/fgrearl69/Screenshot_2018-08-10-21-53-28.png

minell73
minell73  •  10 August 2018, 22:57
Postat de minell73 pe 10 August 2018, 22:55

E botosani. Ce pretenti ai?

Pretentii *

minell73
minell73  •  10 August 2018, 22:55
Postat de roadghost pe 10 August 2018, 21:49

Absolut jenanti spectatorii botosaneni, huiduie fiecare decizie a arbitrului, chiar si cand e clar ca omul are dreptate...huiduieli de-alea mugite asa, infundate, cam cum erau alea imediat dupa revolutie:)))

E botosani. Ce pretenti ai?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează