FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

Gică Hagi dă semnalul de luptă: „Strângem rândurile și luăm 6 puncte!” » Ce le transmite jucătorilor de la Viitorul

Gică Hagi
Gică Hagi

Articol de - Publicat luni, 18 februarie 2019 15:18

Seria incredibilă de șapte meciuri fără victorie, dintre care ultimele șase fără gol marcat, și cu doar două puncte câștigate, a dus Viitorul din lupta pentru podium în afara play-off-ului Ligii 1 cu două etape înainte de finalul sezonului regular.

În plus, echipa lui Hagi are un program infernal, întâlnind principalele contracandidate, Sepsi Sf. Gheorghe, în deplasare, și FC Botoșani, pe teren propriu. Iar singura variantă care-i duce pe constănțeni pentru a patra oară consecutiv în play-off, indiferent de celelalte rezultate, o reprezintă victorii în ambele partide.

„În viața unei echipe sunt și astfel de momente când nu ne mai ies lucrurile. Nu mai avem șansă! Mingea nu mai intră în poartă, chiar dacă ne-am creat ocazii. Nu mai vedem poarta, ratăm prea mult. Am intrat într-o perioadă în care nu dăm gol. Ca joc nu putem să ne plângem, chiar dacă putem face lucrurile mai bine. Trebuie să găsim soluții, să ne liniștim, să vedem realitatea și să ne revenim cât mai repede”, a spus Gică Hagi.

Gic Hagi: „eSTE UN MOMENT NEFERICIT”

În plus, Gică Hagi consideră că jucătorii săi au ce învăța din acest moment dificil.

„Sunt momente care îi învață pe jucători să sufere, să vadă ce este competiția în viață! Este un moment nefericit și trebuie să-l gestionăm foarte bine. Mai sunt două meciuri, importante și dificile, cu șase puncte puse în joc și încercăm să le câștigăm. Vedem câte puncte putem lua și dacă suntem sau nu în play-off.

Trebuie să ieșim la luptă, tot noi suntem cei care am făcut puncte în prima parte a campionatului. Ce să facem, să stăm și să plângem? Schimbăm ceva, facem lucrurile să meargă și câștigăm și cu Sepsi, și cu Botoșani. O să strângem rândurile și o să luăm punctele. Sunt meciuri grele, dar nu este imposibil!”, a adăugat Hagi.

„Nu avem noi obiectivul să câștigăm campionatului. Vrem să facem performanță, ne dorim să fim cât mai sus, ne dorim să fim în play-off, dar este suferință”
Gică Hagi

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (6)
135479786808884
Leonard Crassas  •  18 Februarie 2019, 21:02

Numai daca vrea liga si arbitrii. In ultimile meciuri ati avut gigicontra, ca in rest echipa de simulanti de jucatori de fotbal, voiajori ( vanduti prin mafia impresarilor si cand cei care i-au luat isi dau seama de ei ii platesc numai sa plece )

10213670935789248
Lucian Alexandru  •  18 Februarie 2019, 19:31

Din păcate, cred ca e prea târziu !

259914374474553
Istvan Demeny  •  18 Februarie 2019, 16:36
Postat de gintonic pe 18 Februarie 2019, 15:53

Sunt suficiente 4 puncte pt play-off...1 la Sepsi si 3 acasa cu FC Boston ! ;)

ajunge 4 puncte,daca nu castiga iasul 6 puncte

Vezi toate comentariile (6)
Comentează