FOTBAL  »  Superliga  »  CS U CRAIOVA - FCSB, DUMINICĂ, 21:00, TELEKOM, DIGI, LOOK, GSP.RO

GIgi Becali vs Gigi Becali II, varianta InStat » Situația stranie dinaintea duelului CS U Craiova - FCSB: Dică și Mangia, în rolurile secundare

Articol de , - Publicat miercuri, 17 octombrie 2018 17:14

Derby-ul etapei, CS U Craiova - FCSB, îi opune pe cei mai buni antrenori din Liga 1, a căror activitate este însă condusă cu telecomanda de patronat.

  • CS U Craiova - FCSB e duminică, de la 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport 1, TV Digi Sport 1 și Look Sport.

Nicolae Dică și Devis Mangia erau cei mai eficienți antrenori din campionat până acum trei zile, când a revenit Mircea Rednic și s-a instalat și el pe podiumul tehnicienilor care câștigă cele mai multe puncte.

Duelul Mangia-Dică va avea loc chiar în etapa următoare, într-o partidă care se va disputa duminică, la Craiova, și are o miză sporită de randamentul recent al echipelor.Craiova se îndepărtează de play-off dacă pierde, FCSB poate coborî de pe primul loc dacă nu învinge în Bănie. 

Stilul Gigi

Cine pierde riscă să fie demis! Presiunea pe care o suportă în posturile lor și rezultatele în general bune pe care le-au obținut ca antrenori nu-i scutesc de implicarea patronilor.La Steaua e clară situația, Dică nu e primul tehnician care funcționează sub umbrela lui Becali.

Gigi joacă un rol de director tehnic neoficial, un șef al staff-ului care nu participă la antrenamente, în rest e activ în aproape toate deciziile tehnice: alegerea titularilor, transferurile, schimbările din timpul partidelor. Dictează și stilul de joc, vrea o echipă de posesie, una care să paseze mult, nu-i place fotbalul cinic, nu sunt de ajuns victoriile.

Unul citește și InStat

Craiova nu are imaginea asta, deși lucrurile stau cam la fel în Bănie. Mihai Rotaru e tot "un Gigi". Și el e implicat în majoritatea problemelor echipei. El are ultimul cuvânt când e vorba despre transferuri și-i impune antrenorului politica promovării jucătorilor tineri.

Rotaru are și el idei despre schimbări de operat în timpul jocurilor, discută des cu antrenorii despre care ar fi cea mai bună formulă de folosit.
Are și un un avantaj față de Becali: patronul-antrenor de la Craiova lucrează științific, se ghidează și în funcție de datele monitorizate de InStat, statisticile pe care le primesc cluburile după fiecare etapă. Becali e un tehnician axat mai degrabă pe talent, conduce echipa doar "din ochi". 

Topul antrenorilor în funcţie de procentul punctelor câștigate

topul

Și Gigi e fanul lui

Mangia se află la al doilea sezon în România și a demonstrat deja că e un antrenor bun, a transformat Craiova într-o formație de luat în seamă în lupta pentru trofee. În sezonul trecut a câștigat Cupa, de data asta i se cere să se bată și pentru titlul de campioană. Italianul, fost selecționer al squadrei U21, i-a atras atenția și lui Becali. "Normal că mi-aș dori și eu un antrenor cum e Mangia!", a exclamat Gigi pe parcursul sezonului trecut. Până la urmă, Devis a rămas în Oltenia, iar stelistul l-a păstrat pe Dică, în ciuda ratării titlului. 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  17 Octombrie 2018, 22:55
Postat de lucghencea pe 17 Octombrie 2018, 22:45

F.C.Fcsb nu a fost nu este si nu va fi niciodata STEAUA Bucuresti , sa se puna capat confuziile identitare inclusiv din acestr articol si care nu-si au rostul intre cluburi aflate in litigii si cu echipe sportive si rivale si suporteri care sunt complet deosebiti , pe de o parte Stelistii din Ghencea iar la clubul de la soseaua de centura si ceilalti noi suporteri care probabil ii cam doare limba sa-si zica fecefecesebisti .

fa pasi parlitule,fcsb e steaua,ca nu vrei tu si alti 1000,e zero barat !

lucghencea
lucghencea  •  17 Octombrie 2018, 22:45

F.C.Fcsb nu a fost nu este si nu va fi niciodata STEAUA Bucuresti , sa se puna capat confuziile identitare inclusiv din acestr articol si care nu-si au rostul intre cluburi aflate in litigii si cu echipe sportive si rivale si suporteri care sunt complet deosebiti , pe de o parte Stelistii din Ghencea iar la clubul de la soseaua de centura si ceilalti noi suporteri care probabil ii cam doare limba sa-si zica fecefecesebisti .

ion.ionescu
ion.ionescu  •  17 Octombrie 2018, 22:37

Articol la normă, făcut ex-burtis ! Care o fi asemănarea lui Rotaru cu GB numai voi o ştiţi ! De fapt e una singură : ambele echipe îşi iau salariile la timp. Diferenţa : Rotaru nu a dat rateuri cu antrenorii şi jucătorii aduşi...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează