FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

Hagi s-a enervat la conferința de presă! I-a certat pe jucătorii de la U19 și a atenționat staff-ul: "Asta nu este normal!"

Articol de - Publicat joi, 04 octombrie 2018 21:19

Eșecul înregistrat marți, în prima manșă din turul de debut al actualei ediții a UEFA Youth League de echipa sub 19 ani a celor de la Viitorul, 0-1 cu Dinamo Zagreb pe teren propriu, l-a supărat pe Gheorghe Hagi.

Hagi nu s-a ferit să-i atenționeze atât pe jucători, cât și pe antrenori și oficialii de la Academia care-i poartă numele, spunând că va lua măsuri pentru a readuce lucrurile pe drumul bun.

"Sunt supărat pe ei, mă așteptam la mai mult. Din două motive.

Nu au avut personalitate. În toți acești ani, am construit totul ca echipa să aibă personalitate, să ia decizii, să nu se teamă, să fie puternică, iar ei nu au făcut-o.

Apoi, nu au respectat principiile de bază, posesie și presiune, nu au avut capacitatea să facă asta. După un sfert de oră, am vrut să le dau câteva indicații, să-mi audă vocea, să le ridic tonusul, să le dau încredere, să se ducă să joace. Au făcut-o binișor, dar nu la nivelul pe care-l doream eu", a spus Gică Hagi la conferința de presă.

" Nu am șapte capete, nu sunt un balaur"

Gică Hagi a spus că este nemulțumit și de cum merg lucrurile la Academie și că ar putea face schimbări.

"Voi schimba ceva pe viitor, sunt lucruri de revizuit și pe plan tehnic, și pe plan administrativ. Conducerea trebuie să aibe mai mult control, să fie mult mai atentă la tot ce se lucrează în Academie. Nu am șapte capete, nu sunt un balaur, să fiu peste tot. Am creat un concept tehnic și eram convins că este implementat foarte bine, că l-au asimilat. Din păcate, am observat că nu este așa. O să văd ce pot să fac cât o să mai fiu pe aici.

Nu se poate să mă întrebați tot timpul ce se întâmplă dacă plec eu. Le-am spus și lor acest lucru. Nu este normal când ai un concept tehnic, o gândire unitară, când toate lucrurile sunt puse la punct, să existe această întrebare.

Nu am văzut spiritul nostru la această echipă. Am făcut cât am putut, am fost lângă ei, am dat trei jucători de la echipa mare. Eu văd, spun niște lucruri care dor, dar sunt realist. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut și încerc să mișc lucrurile. Mi se pare că sunt plafonați de atâta bine, atâta succes. Anul trecut mi-a mers bine, am fost atent și sensibil și am mărit salariile tuturor. Iar în ultima perioadă îi văd fără motivație și este cam greu să mai progreseze.

Cine vrea să aibă pofta de a face fotbal, de a crește și forma copii, o să rămână cu mine. Vreau să transmită energie, spirit, să aibă pofta mea. După aproape 10 ani, am crezut că totul merge pe de rost, că am trecut de perioada de inițiere și învățare și mergem spre perfecționare. Voi fi mai atent la cum se lucrează", a spus Gică Hagi la conferința de presă.

Fără întăriri la retur

Pentru manșa secundă, programată pe 24 octombrie, în capitala Croației, Viitorul U19 nu va mai primi jucători de la echipa mare, chiar dacă ar fi avut drept de joc Băluță, Drăguș, Mățan și Boboc. Singurul care va rămâne sub comanda antrenorului Cristian Cămui va fi Robert Neciu, care a pierdut lotul echipei de seniori, după prestația de marți. „Este doar 1-0, nu s-a terminat, dar maniera m-a deranjat. Eu, care știu cât am investit, ce condiții am creat, ce am la echipă, nu pot să accept că sunt mai buni croații. Când au văzut ce bază avem, au spus că nu au văzut așa ceva.

Cine vine aici folosește cuvinte ca fantastic și incredibil. Îmi doream și credeam mult mai mult. Am văzut o echipă timorată, fără personalitate, care nu a făcut mai mult de cinci pase. Uitați-vă la echipa mare, care face aceleași lucruri la antrenamente. Ei de ce pot face? Pentru retur nu mai dau jucători de la echipa mare. Doar Neciu, că nu mai face parte din lotul de la echipa mare. Am crezut că este puternic, un luptător, pentru că fotbalul înseamnă spirit. El a crezut că poate să joace doar din talent. Dacă nu ai ambiție, nu poți să faci performanță. Sper să învețe din aceste înfrângeri, să fie o lecție de viață, să tragă concluzii, să nu-și găsească alibiuri”, a adăugat "Regele".

Citește și: Gică Hagi dezvăluie că a refuzat două oferte importante din Anglia: "Am cerut un salariu mare"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
minell73
minell73  •  05 Octombrie 2018, 12:33
Postat de marian0904 pe 05 Octombrie 2018, 11:36

Vad ca sunt academicieni de terasa care se dau la Hagi. Le stiu ei pe toate. Bravo Gica, pune-i la treaba! Succes in retur!

Bautor de zer?

marian0904
marian0904  •  05 Octombrie 2018, 11:36

Vad ca sunt academicieni de terasa care se dau la Hagi. Le stiu ei pe toate. Bravo Gica, pune-i la treaba! Succes in retur!

adicn
adicn  •  05 Octombrie 2018, 10:03

Autocritica este primul pas necesar pentru a-ți îmbunătăți performanțele și a spera la mai bine. E bine că e realist și că le impune această mentalitate, de învingător, aste ceea ce lipsește cel mai mult echipelor noastre.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează