Articol de GSP - Publicat sambata, 01 septembrie 2018 18:12
Mihai Teja, antrenorul lui Gaz Metan, s-a declarat încântat de succesul obținut de echipa lui pe terenul lui Hermannstadt, 1-0, și recunoaște că nu se aștepta la un început de sezon atât de bun. Medieșenii sunt pe 4, cu 11 puncte strânse în 7 etape.
"Am făcut un meci foarte bun, n-am ce să le reproșez jucătorilor. Îmi felicit fotbaliștii, sunt bucuros că am câștigat cele 3 puncte într-un meci foarte greu. Obiectivul nostru e să câștigăm fiecare meci, atât, nimic mai mult.
Când te apuci de treabă îți dorești mult să faci un sezon bun, te gândești inclusiv la titlu, dar nu mă așteptam să avem atâtea puncte până acum. Mi-am dat seama apoi că e un grup foarte unit, că antrenez niște caractere extraordinare și am spus că putem face lucruri frumoase.
Îmi doresc ca jucătorii să rămână la fel și să putem să câștigăm meciuri în continuare", a declarat Mihai Teja, la TV Telekom Sport.
"A fost un meci crâncen, ne-am luptat pentru fiecare minge, ne bucurăm că am câştigat acest derby al Sibiului. Cred că putem ajunge în play-off în acest sezon, trebuie să tragem de noi, să muncim mai mult şi să sperăm la mai mult"
Valentin Crețu, Gaz Metan, pentru aceeași sursă
Programul etapei a 7-a:
Sepsi - Dunărea Călărași 1-0 Detalii AICI
Hermannstadt - Gaz Metan 0-1 Detalii AICI
Azi, 18:30 Astra Giurgiu - Voluntari Detalii AICI
Azi, 21:30 Craiova - Dinamo Detalii AICI
Duminică, 18:30 CFR - Viitorul
Duminică, 21:30 FCSB - Botoșani
Luni, 21:00 Poli Iași - Chiajna