FOTBAL  »  Superliga  »  LIGA 1

EXCLUSIV Omul de televiziune e șocat de banii plătiți de Gigi Becali: „Niciun șef de bancă nu câștigă cât Chiricheș. Nici măcar Mugur Isărescu!”

Vlad Chiricheș / foto: Cristi Preda (GSP)
Vlad Chiricheș / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , - Publicat miercuri, 27 septembrie 2023 16:29 / Actualizat miercuri, 27 septembrie 2023 19:33

Iancu Guda, realizatorul emisiunii „Banii în mișcare”, de la Digi24, analizează economia generală și ciudățeniile din fotbal. Una dintre ciudățeniile care i-au atras atenția este salariul lui Vlad Chiricheș la FCSB.

Iancu Guda e un analist economic care a devenit foarte cunoscut mai ales datorită edițiilor emisiunii "Banii în mișcare", de la Digi24. Extrem de pasionat de fotbal, el e la curent cu mișcările din campionat, cu contabilitatea cluburilor și cu comportamentul pe care-l au proprietarii.

Gigi Becali a făcut strategia pentru următorul meci din Superligă: „Să vedem dacă funcționează” » A anunțat deja schimbările: „Ce, e obligatoriu să joace el?”
FCSB
Gigi Becali a făcut strategia pentru următorul meci din Superligă: „Să vedem dacă funcționează” » A anunțat deja schimbările: „Ce, e obligatoriu să joace el?”

- Domnule Guda, vi se pare că sunt normale facilitățile de care beneficiază sportul?
- Care sunt facilitățile pentru sport?

- Facilități fiscale.
- Haideți să vedem concret, că nu sunt facilități, e normal să fie așa! Când avem un salariu brut de 10.000 de lei, aplicăm CAS 25 la sută, contribuția de asigurări sociale. De ce? Pentru că avem o perioadă de 35 de ani în care contribuim și le plătim pensiile bătrânilor de acum, iar noi, la rândul nostru, vom încasa pensii de la copiii de astăzi. Păi, în fotbal și în sport, în general, perioada activă este de 10-15 ani! Nu e normal, dacă tu joci fotbal zece ani, să te oblig să contribui la pensie.

Omul de televiziune e șocat de banii plătiți de Gigi Becali: „Niciun șef de bancă nu câștigă cât Chiricheș. Nici măcar Mugur Isărescu!”
Iancu Guda

- Bine, mai departe?
- Sănătatea, CASS, încă 10 la sută. De ce nu plătesc fotbaliștii? Nevoile de sănătate ale unui fotbalist nu sunt tratate într-un spital public și sunt deja acoperite de către cluburi, care le oferă analize, intervenții dacă se accidentează. Accidentările grave sunt tratate de foarte multe ori la clinici din străinătate. Și atunci, de ce să plătească fotbaliștii pentru asigurarea de sănătate, din moment ce problemele lor sunt unele speciale? Mai există impozitul pe venit, 10 la sută, pe care îl plătesc și sportivii. Faptul că ei nu achită și celelalte taxe mi se pare normalitatea.

Iancu Guda: „Banii nu se întorc fotbaliştilor"

- Dacă un angajat dintr-o bancă are un salariu de 10.000 de euro, câți bani consumă banca aceea cu salariul lui?
- 71,5 la sută în plus, deci 17.150 de euro.

- Un club care îi plătește unui fotbalist 10.000 de euro net cât consumă?
- O mie de euro în plus, adică 11.000 de euro. Stați puțin, că e o diferență mare! Acel bancher o să lucreze 40 de ani, va încasa pensii, iar la bătrânețe o să stea liniștit, fiindcă toate contribuțiile pe care le-a avut i se vor întoarce, e un sistem intergenerațional. Nu cred că un bancher e obosit la 35 de ani și se retrage, pe când un fotbalist se retrage! Nu ai de ce să contribui zece ani ca fotbalist, din moment ce banii nu ți se vor întoarce. Nu ai de ce să plătești pentru sănătate, că de sănătatea ta se ocupă clubul. Lumea zice "Sportul are taxele astea, restul domeniilor au alte taxe", dar e normal să fie așa! Eu aș vedea o altă facilitate reală.

- Care ar fi?
- Statul nu se descurcă să aibă grijă de sănătate. Ar putea fi implicați privații în domeniul acesta, dar ca să-i atragi e nevoie să le faci niște deduceri. Deduceri există acum doar pentru ONG-uri. Privații s-ar putea implica și în sport dacă ar avea deduceri de la achitarea unor taxe. Am o bancă, am un hipermarket și fac afaceri în România. Interesul meu e să mai am și peste 30 de ani oameni capabili să muncească, oameni sănătoși. În teorie, ar fi treaba statului să se ocupe de așa ceva, dar dacă nu se ocupă, e și interesul tău, ca investitor. Statul măcar să-i lase pe privați să se ocupe! Dacă o firmă va da un leu către o academie de tineret, acea firmă va urmări să vadă exact ce s-a întâmplat cu acel leu.

- Așa ar fi mai bine cheltuiți banii?
- Ar trebui să existe o politică foarte clară: eu, ca privat, îți dau bani pentru clubul tău, dar nu ca să cumperi jucători, ci ca să construiești generații sănătoase, să asiguri condiții foarte bune pentru copii!

Iancu Guda, uimit de salariul lui Vlad Chiricheș: „Asemenea salarii nu am văzut!"

- Chiricheș e cel mai bine plătit din campionat, ia spre 40.000 de euro lunar. Ați întâlnit alți angajați din alte domenii plătiți mai bine?
- Un salariu mediu net în România este cam o mie de euro. Cel mai mare salariu mediu, vorbesc în continuare despre medie!, este în IT, de două mii de euro net. Ce salarii am văzut eu în privat care să se ducă la acest nivel fix... Sincer, nu am văzut! Am văzut oameni care conduc companii multinaționale cu sute de angajați și cu bugete de sute de milioane de euro sau chiar peste miliard, ei pot avea venituri de sute de mii de euro anual, dar nu ca salariu fix. Primesc procente din acțiunile companiei, se cheamă "share option plan" dacă își îndeplinesc obiectivele. Cert e că n-am auzit ca vreun șef de bancă să aibă un salariu precum cel al lui Chiricheș. Nici Mugur Isărescu, guvenatorul BNR, are un salariu în jur de 21.000-22.000 de euro lunar.

- Care sunt acele obiective?
- În general, sunt trei: să ai venit, să ai profit și să ai oameni. Să ai oameni înseamnă ca atunci când ai nevoie de angajați să ai capacitatea să îi recrutezi, iar angajații importanți să nu plece repede, să nu ai o rotație de personal foarte mare.

Niciodată sectorul public nu va gestiona banii la fel de eficient cum îi gestionează privatul! La stat sunt sporuri date pentru oameni care stau la un calculator. Vă dați seama? Ei pot să se joace pe calculator. E clar că nu e o mentalitate sănătoasă!
- Iancu Guda, analist economic

Nu ai cum să stabilești că multinaționalele dau unu la sută din cifra de afaceri pentru sport, că poate unu la sută e tot profitul lor! Dar dacă zici "Unu la sută deductibil din restul taxelor", atunci intră mai mulți bani în sport, în sănătate, în cultură
- Iancu Guda, analist economic

CITEȘTE ȘI CELELALTE EPISOADE ALE INTERVIULUI CU IANCU GUDA: 

Gazeta a stat de vorbă cu unul dintre analiștii financiari de top: „România e cea mai bolnavă țară din Europa! Noi punem bani la durere, nu la prevenție, adică la sport” + Cifre șocante sistem public vs privat

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (32)
tristan
tristan  •  28 Septembrie 2023, 10:06

e o comparatie total aiurea...e aiurea sa compari salariile unor oameni din domenii diferite...dupa logica acestui individ ,nimeni nu ar trebuisa castige mai mult decat un guvernator de banca...aiurea, a aparut si asta pe aici sa faca valuri...m a convins sa nu ma uit la emisiunile lui... Cand Ronaldo juca la Juventus , cati din FIAT aveau salariul lui?Si nu ma refer aici la muncitorii de la Fiat...Dupa logica acestui individ ,nu l ar fi transferat niciodata Juve

tristan
tristan  •  28 Septembrie 2023, 10:02
Postat de X01Y pe 28 Septembrie 2023, 05:33

Când văd "oameni de televiziune" atât de înțelepți, mă apucă pandaliile. Cu asemenea mod de gândire expus, presupun că imbecilu' ăsta speră să fie cooptat in echipa de consilieri a finanțistului răspopit. Ăsta și cu Zombilică, alt finanțist "bun" și om de valoare al țării.

Subscriu la ce spui tu

X01Y
X01Y  •  28 Septembrie 2023, 05:33

Când văd "oameni de televiziune" atât de înțelepți, mă apucă pandaliile. Cu asemenea mod de gândire expus, presupun că imbecilu' ăsta speră să fie cooptat in echipa de consilieri a finanțistului răspopit. Ăsta și cu Zombilică, alt finanțist "bun" și om de valoare al țării.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează