LIGA 1    •   CHIAJNA - DINAMO 3-4

Note GSP » Colaps în defensiva lui Dinamo! Miriuță trebuie să facă o schimbare urgentă după meciul contra Chiajnei

Marti, 13 Februarie 2018

Dinamo s-a impus contra Chiajnei, 4-3, după un meci spectaculos, în care toate golurile s-au marcat în repriza a doua.

Ofensiva echipei lui Vasile Miriuță a fost excelentă, Adam Nemec fiind cel mai bun jucător al lui Dinamo, primind nota 8 din partea Gazetei Sporturilor. Evoluții foarte bune au avut și Daniel Popa, Ivan Pesici, Diogo Salomao și Romera, care au fost notați cu 7.

Portarul lui Dinamo, Laurențiu Brănescu, a fost cel mai slab jucător de pe teren, primind nota 3 din Gazeta Sporturilor. Acesta a gafat la cel puțin două goluri ale ilfovenilor și a fost mereu ezitant. Astfel, pentru meciul cu FCSB, Miriuță l-ar putea introduce pe Jaime Penedo. Ionuț Nedelcearu și Monroy au avut o evoluție slabă, fiind notați cu 4. 

De la Chiajna, Nivaldo a fost notat cu 8, iar Bumba și Bud au fost notați cu 7. Ștefan Bărboianu a primit 3, iar Bawab, Batin, Fota, Manasse, Grădinaru și Caparco au primit 4.

Vasile Miriuță a primit nota 7, în timp ce antrenorul Chiajnei, Ion Moldovan, a fost notat cu 6.

 clipboard01

Comentarii (27)

mosvasile  •  14 Februarie 2018, 11:25

In meciul cu fcsb vor fi mari probleme pe flancul stang al apararii-acolo unde Dinamo ii are pe Olteanu si pe Salomao-care nu prea s-au descurcat nici cu Chiajna-darmite cu fcsb,care va exercita o presiune prea mare pentru cei doi,avand in vedere ca pe partea aceea vor fi si incursiunile lui Benzar!Olteanu nici nu e fundas, fiind mai mult un mijlocas-in meciul cu Chiajna le respingea in aut si se retragea greu in aparare-iar Salomao are un fizic firav,aratand ca un fotbalist de sala!Iata de ce,fundasul central stanga va fi nevoit sa acopere-in locul mijlocasului stanga-iar apararea va fi bulversata!Sa speram ca Pesici va intari flancul stang, iar Monroy va inchide in fata apararii!

catalin.palcu  •  13 Februarie 2018, 20:28
Postat de andyandrei2015 pe 13 Februarie 2018, 17:06

blat ordinar,sila mi e de dinamo

De ce te-ai mai uitat ? Voi aveati pregatite 2 explicatii din start pt o eventuala victorie a lui Dinamo : arbitrajul sau blat. Cum arbitrii mai degraba ne-au defavorizat ieri, ati trecut la cealalta acuza care-i si mai buna ca nici nu trebuie probata in vreun fel.

fangigi  •  13 Februarie 2018, 19:17
Postat de andyandrei2015 pe 13 Februarie 2018, 17:06

blat ordinar,sila mi e de dinamo

La fel gandeste toata lumea si despre Mogosoaia!

Vezi toate comentariile (27)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
16:30 Handbal M, CM 2019

Japonia - Islanda

Digi 2
16:30 Handbal M, CM 2019

Angola - Argentina

Digi 4
19:00 Handbal M, CM 2019

Ungaria - Egipt

Digi 2, Telekom 1
19:00 Handbal M, CM 2019

Croația - Bahrain

Digi 4
19:30 CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL

Coreea - Serbia

Telekom 2
20:00 Fotbal, Ligue 1

Tolouse - Lyon

Digi 3
21:30 Handbal M, CM 2019

Macedonia - Spania

Digi 2, Telekom 1
21:30 Handbal M, CM 2019

Qatar - Suedia

Digi 4, Telekom 2
22:00 Fotbal, Ligue 1

Saint Etienne - Marseille

Digi 3
Program TV complet

Liga 1

  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 CFR Cluj 21 13 7 1 35 - 12 46
2 FCSB 21 12 4 5 40 - 24 40
3 CSU Craiova 21 11 5 5 37 - 19 38
4 Sepsi OSK 21 9 6 6 29 - 19 33
5 Viitorul 21 10 3 8 25 - 23 33
6 Astra Giurgiu 21 8 7 6 28 - 20 31
7 Hermannstadt 21 8 4 9 22 - 22 28
8 Gaz Metan 21 7 7 7 23 - 28 28
9 Poli Iași 21 8 4 9 26 - 32 28
10 FC Botoșani 21 6 8 7 26 - 30 26
11 Dinamo 21 5 7 9 22 - 34 22
12 Călărași 21 3 8 10 13 - 23 17
13 Chiajna 21 4 5 12 16 - 37 17
14 FC Voluntari 21 2 7 12 21 - 40 13
Vi 01.02.19
17:00
Chiajna
-
FC Botoșani
-
Vi 01.02.19
20:00
Gaz Metan
-
Astra Giurgiu
-
Sa 02.02.19
14:00
Călărași
-
FCSB
-
Sa 02.02.19
20:00
CFR Cluj
-
Hermannstadt
-
Du 03.02.19
17:00
FC Voluntari
-
Sepsi OSK
-
Du 03.02.19
20:00
Viitorul
-
CSU Craiova
-
Lu 04.02.19
20:00
Dinamo
-
Poli Iași
-
Liga 1 LIVE: www.gsp.ro și www.facebook.com/GazetaSporturilor/ Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport, DigiSport și LookTV

Acum, în direct din redacție

Urmărește aici

acum!
×