FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - FCSB

Notele GSP după Poli Iași - FCSB 1-3 » „Masculul alfa” din echipa roș-albaștrilor + marea deziluzie: a luat nota 4!

Articol de - Publicat marti, 19 decembrie 2023 23:14 / Actualizat miercuri, 20 decembrie 2023 00:20

FCSB s-a impus fără drept de apel cu Poli Iași, 3-1, și a mai pus o cărămidă în drumul spre mult așteptatul titlu. Florinel Coman a fost MVP-ul partidei din Copou, în care unica dezamăgire din tabăra roș-albaștrilor a fost Tavi Popescu, iarăși rătăcit. 

Determinant până acum în marșul roș-albaștrilor din prima parte a campiontului, Coman n-a slăbit ritmul nici contra Politehnicii Iași, meci în care a fost cel mai activ jucător și a reușit o „doppietta” de la punctul cu var. Nu la fel de convingător a fost „decarul” Octavian Popescu, scos după o primă repriză modestă.

Cadou după cadou și lideri de Anul Nou! FCSB câștigă fără emoții cu Poli Iași
POLI IAȘI - FCSB 1-3
Cadou după cadou și lideri de Anul Nou! FCSB câștigă fără emoții cu Poli Iași

Notele celor de la Poli Iași:

S. Lung Jr. (6) » Fără vină la reușitele roș-albaștrilor, are meritul de a fi redus proporțiile scorului, având intervenții inspirate la ocaziile lui Coman, respectiv Băluță

Martac (5) » A avut serios de furcă, fiind pe raza de acțiune a lui Florinel Coman.

Samayoa (3) » L-a doborât pe Florinel Coman la faza penalty-ului dictat din a doua încercare. Imprudența a fost clară, o mare bilă neagră în dreptul său, dublată de celălalt moment de rătăcire, cel din finalul partidei, când a mai comis un penalty.

Ispas (5) » Deseori lent, o viteză în minus față de viteziștii din atacul oaspeților

Stefanovici (5) » În nota întregii defensive.

Bordeianu (5) » Departe de forma de odinioară. Prins în lupta aprigă de la jumătatea terenului, și-a încercat de câteva ori norocul de la distanță. 

Marchioni (5) » Nici el nu i-a dat prea multe motive de satisfacție lui Grozavu

Jatoba (4) » E vinovatul principal la golul de 1-0 al roș-albaștrilor, a interpretat greșit faza și i-a pus mingea pe tavă lui Băluță.

A. Roman (6) » Decisiv în weekend, în punctul smuls în Bănie, n-a mai fost la fel de percutant de data aceasta. Era să-l deruteze pe Târnovanu în repriza a doua, dar goalkeeperul roș-albaștrilor a respins. Rămâne în dreptul său și cu assist-ul oferit lui Robert Ion. 

Notele GSP după Poli Iași - FCSB 1-3 » „Masculul alfa” din echipa roș-albaștrilor + marea deziluzie: a luat nota 4!
Alin Roman, printre singurii ieșeni care s-au ridicat la miza meciului / Sursă foto: Facebook@ Politehnica Iași

Sg. Buș (5) » S-a zbătut mult, însă fără realizări. E departe de agilitatea de odinioară, a avut o singură ocazie notabilă în primele 45 de minute. După pauză a fost și mai șters, chiar s-a ales cu un „galben”. 

R. Ion (7) » I s-a citit determinarea din primul minut, n-a uitat că FCSB l-a trimis tot timpul la plimbare și nu i-a acordat mai multe șanse. A înscris în stil de mare atacant, execuție din prima de la marginea careului.

Au intrat pe parcurs:

A. Gheorghiță (5) » Trimis în locul lui Buș în repriza a doua, fără o contribuție semnificativă pe plan ofensiv. 

F. Ilie (5) » Trimis pe teren în minutul 66, n-a schimbat nimic în jocul Iașiului.

V. Ilie (5) » A debutat în Liga 1 la 16 ani neîmpliniți, însă a părut copleșit de miza partidei. Este primul jucător născut în 2008 cu minute în ediţia curentă.

Antonio Dumitru (4) » Alt puști aruncat pe final de Grozavu, n-a contat în duelurile cu roș-albaștrii.

Hrib » Introdus în prelungiri.

Antrenor: Leo Grozavu (5)

Notele jucătorilor de la FCSB:

Târnovanu (6) » Nu i se poate imputa golul lui Robert Ion, deși a plonjat puțin târziu după balon. Mai mult neîntrebuințat, și-a făcut treaba la șuturile lui Buș și Alin Roman.

Ov. Popescu (6) » Fără greșeală în timpul petrecut pe teren, „Lampard” a fost schimbat la pauză, acuzând și unele probleme medicale.

Ngezana (5) » Comoționat, a părăsit terenul după 40 de minute. Până să încaseze lovitura, i se poate reproșa un singur lucru: poziționarea de la golul lui Robert Ion și modul în care a ieșit din dispozitiv la acea fază.

Dawa (6) » S-a achitat cu brio de sarcini, deși a lăsat uneori impresia că e mai haotic comparativ cu siguranța etalată în ultima perioadă.

Radunovic (6) » Indestructibil, a jucat fără pată și a respins tot. Ieșenii n-au mișcat pe partea muntenegreanului, locul 2 în Ancheta GSP la categoria „Cel mai bun fotbalist străin”

Șut (6) » Constant și fără fisuri, așa cum a fost în permanență pe durata campionatului. 

Lixandru (6) » Sigur pe el, și-a îndeplinit întocmai sarcinile trasate.

Al. Băluță (7) » Își reproșa după meciul cu Hermannstadt că nu se lipește la gol, răsplata a venit mai repede decât își imagina. A fost extrem de activ și mai putea înscrie și după pauză, fiind blocat de Lung.

Olaru (6) » N-a mai avut sclipirile din meciul cu Hermannstadt, dar a dirijat în tăcere jocul roș-albaștrilor. A scos cel de-al doilea penalty din prelungiri. 

Oct. Popescu (4) » Fără strop de realizare în primele 45 de minute, a rămas la cabine la pauză. Inexistent în atac, a irosit câteva acțiuni complicându-se în driblinguri inutile.

Fl. Coman (8) » Cel mai activ din tabăra bucureștenilor, le-a ascuns mingea ieșenilor în prima repriză, a irosit o șansă bună, apoi a transformat penalty-ul obținut tot de el. A fost masculul alfa al meciului și în repriza a doua, când a reușit „dubla”, tot din penalty. A ajuns la 50 de goluri marcate pe prima scenă.

Notele GSP după Poli Iași - FCSB 1-3 » „Masculul alfa” din echipa roș-albaștrilor + marea deziluzie: a luat nota 4!
Florinel Coman a excelat cu Poli Iași / Sursă foto: Facebook

Au intrat pe parcurs:

Haruț (7) » I-a luat locul lui Ngezana înainte de pauză și a avut o prestație sigură pe durata reprizei secunde. Mereu primul la minge, a îndepărtat puținele atacuri ale moldovenilor.

Cristi Ganea (6) » Trimis de nevoie la pauză, a profitat de minutele primite, încercând să-și demonstreze utilitatea. A avut unele execuții pretențioase, dar care n-au prins poarta.

Radaslavescu » Trimis pe teren târziu, în minutul 86.

Pandele » A fost introdus în prelungiri.

Antrenor: Elias Charalambous (7)

Arbitru: Iulian Călin (6) Asistenți: Vladimir Urzică (7), Valentin Dumitru (7)

VIDEO Bănel Nicoliță și Sorin Paraschiv, paralele între Steaua Uefantastică și FCSB-ul actual

Citește și alte știri despre FCSB:

Emoții pentru FCSB » Ngezana s-a lovit puternic și nu a mai putut continua meciul
POLI IAȘI - FCSB
Emoții pentru FCSB » Ngezana s-a lovit puternic și nu a mai putut continua meciul
Cadou după cadou și lideri de Anul Nou! FCSB câștigă fără emoții cu Poli Iași
POLI IAȘI - FCSB 1-3
Cadou după cadou și lideri de Anul Nou! FCSB câștigă fără emoții cu Poli Iași

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
dr.jivago
dr.jivago  •  20 Decembrie 2023, 08:53

Catalogul cu note , un amalgam hapciupalitic! Dovada? Un jucator cu realizari, Radunovic ia aceeasi nota (6) ca si Ganea!!!??? Serios? Sut nesigur, prrcipitat, pase gresite cu duiumul , e comparabil cu Lixandru ,care chiar a jucat decent... Note puse " dupa ureche"!!!

boerbist
boerbist  •  20 Decembrie 2023, 07:04

Scrieti ca Radunovic a fost indestructibil si a jucat fara pata? Pai si de ce ia doar 6? Nu corelam si noi textele cu nota?

mattia.montini
mattia.montini  •  20 Decembrie 2023, 03:18

La gsp se unesc mai greu punctele blatului din ultimele doua etape. Amuzante notele, dar sunt de inteles. Gsp a jucat acest meci cu corpul de control la tâmplă. Recunoscuse si Tolontan ca ei nu sunt ca altii, sunt ca ei. Adica, ridicoli.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează