FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Nu-l mai suportă! Două motive pentru care Becali vrea să scape de un jucător de la FCSB

Articol de GSP - Publicat joi, 21 iunie 2018 12:49

FCSB încearcă să scape de Valerică Găman, un apărător cu 15 meciuri în națională și cu 20.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu al unui stoper în România. În plus, fotbalistul a făcut și o declarație peste care Gigi Becali nu poate trece.

Becali s-a străduit să-l aducă pe Găman în ianuarie, acum nu mai știe cum să scape de el. Șase luni i-au fost de ajuns patronului ca să se convingă că Valerică n-a fost o investiție bună. Nici nu joacă așa cum se aștepta clubul, nici nu are comportamentul docil pe care l-ar vrea Gigi. 

La Al Shabab e greu de dat

FCSB i l-a propus lui Șumudică la Al Shabab, însă șansele de realizare a unui asemenea transfer sunt mici. Becali a afirmat că el crede că pe Valerică îl va lua Șumi în Arabia Saudită, însă e vorba mai mult despre o speranță a lui decât despre tratative reale. Marius tocmai a semnat cu arabii și a încercat să-l ia acolo pe Alibec, primul nume românesc care i-a venit în minte. 

Conducerea de la Al Shabab preferă însă nume mai mari, mai bine cotate și care să ofere niște garanții, nu fotbaliști scoși pe tarabă de FCSB. Clubul l-a angajat pe Șumudică pentru o reformă, după un sezon încheiat pe locul 10, și are pretenția să încheie mult mai bine stagiunea următoare. Pentru asta plănuiește investiții care permit achiziționarea unor jucători mai buni decât sunt Alibec și Găman. 

Nu-l mai suportă

Rămâne intenția FCSB de a-l ceda pe Valerică. Apărătorul în vârstă de 29 de ani se află departe de cel mai bun moment al carierei și asta îl face greu de vândut. În roșu și albastru a prins doar 5 meciuri în Liga 1, a fost folosit la început, după ce a venit de la Karabukspor, apoi a devenit rezervă, în umbra cuplului obișnuit de stoperi, Bălașa-Planici. 

Tot ei doi vor fi în centrul apărării și în stagiunea următoare, așa că olteanul nu are motive să spere că va bifa mai multe partide de acum înainte. L-a mai enervat pe Becali și cu o replică produsă de frustrarea de a juca prea puțin. "Noi am pierdut la Iași și am ratat titlul. Toată lumea era supărată, doar Găman le-a zis masorilor "v-a văzut Dumnezeu!", adică am avut ghinion pentru că n-a jucat el!", a povestit patronul.

O îndrăzneală pe care nu i-o iartă fotbalistului. I-a oferit 20.000 de euro lunar în iarnă, când l-a convins să vină din Turcia, acum consideră salariul prea mare. Și chiar e mare, nu există fundaș central mai bine plătit în campionat! 

Devine a treia rezervă

Găman trebuie să găsească alt club dacă vrea să joace mai des, pentru că la FCSB se va înăspri competiția. Becali și Dică au anunțat că mai caută un fundaș central și speră să rezolve transferul în curând. Au plecat Artur Jorge și Larie, dar ei oricum nu mai erau luați în calculele pentru titularizare. Nou-venitul s-ar adăuga unei liste care conține deja patru inși pe două posturi: Bălașa, Planici, Momcilovici și Găman. 

15 meciuri și un gol are Găman în echipa națională. Ultima oară a jucat contra Muntenegrului, în septembrie 2017, 0-1 la Podgorica, unde a fost titular

750.000 €este cota lui Valerică Găman, potrivit transfermarkt

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (21)
306640699727631
Nae Ionescu  •  22 Iunie 2018, 10:16

ASA JIJI NU TE LASA! MERGI DREPT CRESTINESTE DOAR LA BISERICA UNDE TE VEDE LUMEA CUM DAI LA AMARITI SI TI SE INCHINA. PE ASUNS PIZMA SI INVIDIA RAUTATEA SI GRANDOMANIA SINT MENIUL ZILEI. FACUSI PUSCARIE TE DAI CU PSD-EUL SI VREI AVANTAJE DE LA AI CARE ESTE PLECATA CU..."FIREA" PE LINGA UN PANDELICA IUBITOR DE TERASE DE MANASTIRI UNDE ISI DA IN STAMPA CU DOAMNA YGURA KAKURU. PINA UNDE POATE MERGE MESCHINARIA TA? SI APOI LEGEA " EU TE-AM FACUT EU TE OMOR." AI STIUT DE LEGEA THALYON-ULUI CA DACA S-AR MERGE CU DINTE PENTRU DINTE SI OCHI PENTRU OCHI AR FI O LUME PLINA DE ORBI SI STIRBI? EU CRED CA NU. DUMNEZEU ESTE BUN CIND ITI BAGA BANI IN PUSCULITA NU? AI MAI MULTI IDOLI SI TI-AU SPUS PREOTII SA FI MAI BLIND CU ASTA. SINT OAMENI NU ANIMALE CA V-ATI OBISNUIT SA BAGATI IN EI CA LA GISTE DE TOATE CA SA VA BAGE BANI GREI IN BANCI . NEMERNICIA SI FATARNICIA PLUS RAZBUNAREA CARE ESTE UN MARE PACAT PENRU UN CRESTIN ITI VA ADUCE PIEIREA. NU AI INVATAT NIMIC IN ULTIMII ANI CA NU TE VREA DUMNEZEU ACOLO SUS SI STIE DECE. AI STIUT DECE AU MURIT SFINTII DE BOLI OMENESTI SI NU ALTELE? PENRU A NU FI AROGANTI. AM VAZUT BOGATI AI LUMII DAR NU CA TINE CU PALATE DE NEAM PROST CU STINTII ARUNCATI PRIN CURTE SI PE PERETII PLINI DE AURIU UNDE TU SI MM RIDETI CA NISTE ***. PENTRU ASTA CREZI TU CA AU MURIT MACHIDONII TAI MOTA SI MARIN? PENTRU ASTA AU MURIT COPII DIN 89 PE CIND MAI TOTI DINTRE VOI ERATI ASCUNSI DUPA PERDELE? AMORIM SI ALIBEC POT FI AJUTATI DAR C

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

976569435687052
Budica Stancu  •  22 Iunie 2018, 10:14

Dica daca nu-l mai vrea pe Alibec sa plece!El e vinovat nu Alibec .Alibec nu este atacant de careu, foloseste-l mijlocas ofensiv.Daca nu stii sa-l folosesti pe Alibec , lasa pe altul .Sumudica sa vina!

kwd2015
kwd2015  •  21 Iunie 2018, 18:07
Postat de poison_2 pe 21 Iunie 2018, 15:02

Nicio zi fără vești proaste pt FîCîSîBî-isti! Hahaha! Acum se chinuie să scape de Gaman și se milogesc de Sumudica. Hahahaha! Clubul asta are umilința în sânge! Ia zi Gigi, vrei bani si pe Alibec? Hahahaha!

Spre deosebire de voi care luati tot ce se poate in ultimii 12 ani. ***....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează