FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - ACS POLI TIMIȘOARA 7-0

Primarul Timișoarei, mesaj pentru Ionuț Popa după umilința cu FCSB: "Nu e în regulă să aibă asemenea atitudine" » Ce spune de o eventuală demitere

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 octombrie 2017 23:20

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a comentat eșecul usturător suferit de ACS pe terenul lui FCSB, scor 0-7.

"Sunt necăjit. A fost o umilință pe care nu mi-am închipuit-o. Trebuie să mergem înainte, n-avem altă alternativă.

M-am supărat și am dat un comunicat văzând că domnul Ionuț Popa se plânge înainte și după fiecare meci. Nu e în regulă să aibă asemenea atitudine. În rest, are toate aprecierea mea. Nu avea de ce să se plângă. Până una alta, avea restanțe de două luni. Nu e chiar gaură în cer, având în vedere că au fost perioade cu cinci-șase luni restanțe.

Lotul e mai bun decât cel din sezonul trecut. Echipa are potențial, dar este într-o pasă foarte proastă. Am solicitat să se schimbe puțin mentalitatea, totul pleacă de la mentalitate. Antrenorul trebuie să se ocupe de echipă. Sper să ieșim din această pasă proastă.

Susțin echipa cum pot, dar nu din bugetul local, nu am mai primit bani de la buget din 2015", a declarat edilul Timișoarei, la TV Digi Sport.  

Nicolae Robu a vorbit și despre alegerile de la LPF, în care Sorin Drăgoi, fostul președinte al clubului, va candida. 

"Cred că domnul Sorin Drăgoi are ceva șanse să ajungă președinte al Ligii. Sunt nemulțumit că o echipă care are atâtea dificultăți, precum Poli, nu-și primește pentru participarea în finala Cupei Ligii cei 220.000 de euro. Ne zbatem să obținem lună de lună bani pentru datoria la ANAF și salariile fotbaliștilor.

Îi urez succes, sper să câștige. Va trebui să căutăm alt președinte, dar nimeni nu e de neînlocuit", a adăugat Robu. 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
polistul68
polistul68  •  23 Octombrie 2017, 14:24
Postat de sexilian pe 23 Octombrie 2017, 08:29

tu cand pleci?

El pleaca cand termina pasajele de la Jiul si Popa Sapca..adica peste 3 ani....:-))))

haideusicfr
haideusicfr  •  23 Octombrie 2017, 11:51

Ce are Primarul cu fotbalul?

mosvasile
mosvasile  •  23 Octombrie 2017, 10:44

Domnu primar...E unu la Bucuresti,pe la Soseaua Pipera,care are el asa, o dambla,sa cunune tot primari de sectoare la Bucuresti ! Nu cumvaaa...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează