Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


LIGA 1    •   ACS POLI

Probleme de lot la ACS Poli înaintea plecării la Poiana Brașov! Popa testează un mijlocaș african

Ntombela Khanya, în pregătiri la ACS Poli

Ntombela Khanya, în pregătiri la ACS Poli

Articol de — Cornel Biholari Luni, 08 Ianuarie

ACS Poli a plecat azi în cantonamentul de la Poiana Brașov. Pe listă sunt 25 de jucători, dar nu toți au fost și în autocar.



Mai mult, Cătălin Straton și Alexandru Munteanu nu se vor alătura lotului în cantonament. Primul se află în litigiu cu bănățenii, iar cel din urmă e accidentat.

Ionuț Popa testează în schimb mai mulți tineri, printre care și un mijlocaș african. Ntombela Khanya de la Lamontville Golden Arrows.

În lot au rămas oarecum surprinzător tineri care au început pregătirea de iarnă cu ACS Poli. Raul Cochințu, din propria pepinieră, Zoran Radu, din ligile inferioare, sau revenitul Ionuț Murariu, care a avut câteva apariții la Ghiroda. Tot de la Ghiroda a revenit din împrumut tânărul portar Mario Contra, în condițiile în care despărțirea de Straton pare iminentă, iar Sebasitan Velcotă s-a întors de la Reșița, tot din C.

Timișorenii au ca și rezolvat de asemenea transferul sub formă de împrumut până în vară al mijlocașului Adrian Zaluschi, de la Ripensia. În schimb, în autocar nu au urcat Alex Ciucur și Marius Croitoru, jucători așteptați să se alăture direct în cantonament formației.

De asemenea antrenorul Ionuț Popa a efectuat deplasarea mai devreme. În schimb, echipei i s-a alăturat astăzi sud-africanul Ntombela Khanya Sombahle. Un mijlocaș defensiv în vârstă de 22 de ani care provine de la Lamontville Golden Arrows. Jucătorul va fi testat în Poiană.

Mâine ar trebui să apară fundașul central african care de fapt provine de la naționala olimpică a Tunisiei, nu de la cea care s-a calificat la CM. Jucătorii s-au îmbarcat într-un autocar al primăriei în condițiile în care mijlocul de transport folosit de obicei de club e în continuare defect.

ACS Poli și-a completat și lista de jocuri amicale cu încă doi adversari. Astfel, primul test al iernii va fi pe 18 ianuarie în Poiana Brașov cu Asociația Sportivă SR Brașova iar în 23 ianuarie timișorenii vor întâlni în deplasare divizionara secundă FC Hermannstadt. Încă se caută o echipă pentru a completa data de 20, singura rămasă liberă în programul testelor.

Lotul lui ACS Poli pentru cantonament:
Portari: Curileac, Smaranda, Contra;
Fundași: Haruț, Străuț, Bocșan, Melinte, Șeroni, Neagu, Cânu, Cochintu, Murariu; Mijlocași: Vașvari, Artean, Doman, Croitoru, Ciucur, Zaluschi, Bîrnoi, Oprea, Zoran Radu (ex-Lugoj, Sebiș, Becicherecu Mic - testat), Ntombela Khanya*
Atacanți: Drăghici, Popovici, Velcotă

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase