FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - CFR CLUJ

Și-a făcut pofta! A spus „cu CFR vreau să dau gol”, apoi a înscris! De două ori

Shayon Harrison a înscris cu CFR Cluj // foto: Imago Images
Shayon Harrison a înscris cu CFR Cluj // foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 11 noiembrie 2023 19:25 / Actualizat sambata, 11 noiembrie 2023 20:12

Atacantul ieșenilor, Shayon Harrison, 26 de ani, mărturisea deunăzi într-un interviu acordat GSP.ro că vrea să dea gol granzilor, nominalizând CFR Cluj, FCSB și Farul. În această seară, tocmai a deschis scorul în Poli Iași - CFR Cluj

În minutul 11 al meciului Poli Iași - CFR Cluj, atacantul englez al moldovenilor, Shayon Harrison, a deschis scorul. O reluare simplă, după pasa lui Rareș Ispas. Apărarea ardelenilor a fost făcută șah-mat de către vârful londonez, crescut la juniorii lui Tottenham Hotspur. Ulterior, în startul părții secunde, a mai punctat o dată, în minutul 62, după o altă pasă a lui Ispas, a egalat la 3!

Abia promovat în Liga 1, englezul îndrăgostit de România le-a pus gând rău granzilor: „Abia aștept să le dau gol”
PROMOVARE
Abia promovat în Liga 1, englezul îndrăgostit de România le-a pus gând rău granzilor: „Abia aștept să le dau gol”

Și-a făcut pofta! Shayon Harrison a înscris cu CFR Cluj

Imediat după ce a marcat în premieră în Liga 1, în meciul cu Oțelul Galați (1-1), în runda precedentă, Shayon a oferit un interviu pentru GSP.ro în care își dezvăluia intențiile:

„Mă bucur că am marcat și am ajutat un pic echipa, dar rămâne supărarea că nu am învins! Eu mi-aș dori să marchez în fiecare meci, dar e clar că un gol cu granzii campionatului, FCSB, CFR Cluj sau Farul, ar avea un alt impact, mai mare”, a explicat Harrison.

A început să dea din nou goluri, ca în liga a doua

Fotbalistul a fost o piesă importantă pentru ieșeni în sezonul în care Poli a promovat din liga secundă în prima, doar că a apărut un scurtcircuit în vară și părțile au fost aproape de un divorț. În cele din urmă, situația s-a lămurit, iar Harrison a primit șanse de a se afirma din partea lui Leo Grozavu,

A început să joace din ce în ce mai mult și este la a doua reușită la rând în Liga 1. După golul ce-a adus un punct la Galați, Shayon a punctat din nou, a deschis scorul cu CFR Cluj.

12goluri și 3 assist-uri a adunat Harrison în tricoul ieșenilor în total, de când a venit, în 31 de meciuri, 9 goluri în Liga 2

26de goluri a marcat Shayon pentru Tottenham Under 21 în 50 de meciuri, plus alte 6 assist-uri

Aș spune că marcând împotriva acestor echipe mari din România m-ar face să mă simt și mai bine. Dar vreau să dau gol meci de meci, asta e meseria mea. Pot face multe lucruri bune pentru fotbal și echipă.

Shayon Harrison, atacant Poli Iași

Citește și alte știri:

EXCLUSIV // VIDEO Valentin Țicu este și mai tupeist: „Eu sunt nebun, mă arunc cu capul înainte, asta poate Petrolul în acest sezon!”

EXCLUSIV Olteanul care nu are nimic împotriva lui Dinamo la meciul direct: ”Sunt copilul cu două mame”. De cine are nevoie ”haita” ca să nu retrogradeze

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează