FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

Situație incredibilă în Liga 1! Cristi Bud a fost prezentat la Hermannstadt, dar va merge la CFR Cluj: „Vom obține bani pe el”

Cristi Bud a fost prezentat la Hermannstadt
Cristi Bud a fost prezentat la Hermannstadt

Articol de GSP - Publicat joi, 21 februarie 2019 20:59

La doar o zi după transferul la Hermannstadt, echipă pentru care
semnase până la finalul sezonului, atacantul Cristi Bud și-a manifestat
intenția de a merge la CFR Cluj, echipă cu care s-a înțeles în cele din urmă și a semnat pentru un an și jumătate.

Teodor Birț, președintele lui Hermannstadt, declara azi că cele două cluburi erau foarte aproape să se înțeleagă, afacerea realizându-se în această seară.

„Ieri am anunțat un nou transfer, era vorba despre Cristi Bud, un
atacant pe care ni l-am dorit și cu care ne-am înțeles. Am semnat cu el, e
jucătorul nostru, dar a apărut o situație acum puțin timp. Există interesul
celor de la CFR Cluj pentru jucătorul Cristi Bud, motiv pentru care el nu
este astăzi aici.

Suntem în tratative cu CFR Cluj, încercăm să găsim o formulă ca să putem să îl transferăm pe jucător de la noi la CFR. Nu vă putem da prea multe detalii, deocamdată suntem la nivel de discuții. El este jucătorul nostru. Dacă vom reuși să găsim formula prin care toată lumea să fie mulțumită, va merge la CFR Cluj, dacă nu, va rămâne la noi până în vară și își va încheia contactul”, a declarat Birț.

Sibienii așteaptă bani în schimbul lui Bud

Oficialul sibienilor spunea azi că-l va lăsa pe atacantul de 33 de ani să plece la CFR doar dacă aceștia vor plăti o sumă de bani.

„Dacă primim o sumă de bani care să ne satisfacă, îl lăsăm să plece, dacă nu, va rămâne la noi până la vară. Se pare că suntem în fața primului transfer din istoria clubului. Până la urmă, s-ar putea să reușim să facem un lucru la care n-am visat, să obținem bani pe un jucător care a venit și a făcut un antrenament”, a mai spus Birț.

Citește și:

Mircea Rednic anunță transferul unui nou fotbalist: „Mâine va sosi, îl cunosc bine. Îl vom putea folosi în meciul de duminică”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
prolificul
prolificul  •  21 Februarie 2019, 22:24

Cum o fi semnat Bud cu CFR daca semnase deja cu Hermanstadt?

lenroc
lenroc  •  21 Februarie 2019, 21:47

Birț, un om de afaceri senzațional, n-a luat o șpagă în viață lui, om integru, priceput la fotbal și fără interese meschine. Bazingaaaaaaaaa!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează