FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Cum se întărește Universitatea Craiova » Omul adus de Rotaru e școlit la Inter

Articol de - Publicat vineri, 27 octombrie 2023 07:02 / Actualizat vineri, 27 octombrie 2023 09:03

Marius Francisc, analistul video adus de Universitatea Craiova de la FCSB, a fost recent pentru studii la Inter Milano, acolo unde l-a întâmpinat Cristi Chivu.

Universitatea nu reușește să găsească un antrenor principal bun, dar măcar a ales un asistent video priceput. Marius Francisc, pe care oltenii l-au adus de la FCSB în vara aceasta, are oferte inclusiv din vestul Europei, dar continuă să lucreze în Bănie.

El a fost de curând într-un training la Internazionale Milano, acolo unde a asistat la antrenamentele formației lui Simone Inzaghi și a primit o ofertă de colaborare cu clubul lombard. Marius a petrecut câteva zile în Milano, timp în care l-a întâlnit și pe Cristi Chivu, antrenorul formației Primavera a clubului.

Marele plan al „simbiozei” dintre industria de jocuri de noroc și presa sportivă
editorial
Marele plan al „simbiozei” dintre industria de jocuri de noroc și presa sportivă

Francisc va continua, în mod normal, la Craiova, dacă nu va apărea un antrenor principal care să vină cu un alt analist. Contractul lui cu Universitatea mai e valabil pentru încă doi ani.

Oltenii l-au adus în vară de la FCSB, acolo unde specialistul acesta avea un statut foarte bun. Rotaru l-a tentat cu un statut mai bun, de antrenor secund, ceea ce l-a determinat pe Marius să accepte oferta.

Francisc a fost foarte bine văzut și la București, doar că el a ajuns într-un conflict cu conducerea clubului după ratarea titlului din sezonul trecut. "I-am dus până la 2-0, mai mult de atât nu am putut să fac!", a scris el pe Facebook.

A fost un mesaj care le-a sunat rău oficialilor de la FCSB. A urmat plecarea lui Marius la Craiova, deși el conta pentru roș-albaștri și avea statutul unui specialist dintre cei mai buni din România în meseria aceasta.

Cum se întărește Universitatea Craiova » Omul adus de Rotaru e școlit la Inter
Marius, pe arena lui West Ham United, pe când activa la FCSB FOTO Facebook

Se transferă cineva de la FCSB la CSU Craiova. Marius Francisc. I s-a oferit un contract de nerefuzat și va părăsi clubul. E liber, nu i se plătește nicio clauză. Nu mă așteptam. Azi am aflat, întâmplător, pe surse. Apoi l-am confruntat și mi-a confirmat.

- Mihai Stoica, manager FCSB, în iunie 2023

VIDEO Cum vede Sorin Cârțu situația de la Universitatea Craiova: „Parcurs fluctuant, echipa ar fi trebuit să aibă mai multe puncte în acest moment”

Citește și: 

Sorin Cârțu a făcut praf un jucător al Universității Craiova: „Atât poate”

Sorin Cârțu redeschide cel mai dureros episod din istoria recentă a oltenilor: „Noi am avut ceva băgat în echipă, ochiul nu mă înșală!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
romanderoman
romanderoman  •  27 Octombrie 2023, 14:15

Mai este fen Roma acest Mirko Vucinic ?

parachioara5
parachioara5  •  27 Octombrie 2023, 11:51

...avem un antrenor foarte bun ...trebuie sa scapam de gino si burleanu ...altfel nu contam in lupta pentru titlu ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează