FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGA 2

E oficial! Laszlo Balint este noul antrenor de la UTA Arad! Interviu EXCLUSIV: „Va fi un sezon dur, dar foarte atractiv”

FOTO: Facebook Bogdan Apostu
FOTO: Facebook Bogdan Apostu

Articol de - Publicat joi, 23 mai 2019 17:57

Așa cum GSP anunța în urmă cu mai puțin de o săptămână, Laszlo Balint (40 de ani) a ajuns la o înțelegere cu UTA Arad.

Cu două etape înainte de finalul campionatului Ligii 2, UTA și-a prezentat noul antrenor, care îi va lua locul interimarului Cristian Păcurar începând din vara acestui an. Laszlo Balint a dezvăluit în exclusivitate pentru gsp.ro că va încheia sezonul pe banca celor de la Metaloglobus, deși arădenii ar fi vrut să îl aducă mai devreme la cârma echipei.

„Discuțiile sunt un pic mai vechi. Eu am insistat foarte mult să îmi termin treaba pe care am început-o la Metaloglobus, pentru că mi-am asumat îndeplinirea unui obiectiv și mă bucur că am reușit acest lucru cu trei etape înainte de final. Nu a fost deloc ușor și chiar îmi doresc să termin cu fruntea sus împreună cu acești băieți deosebiți pe care îi antrenez încă la Metaloglous. Mai avem două meciuri destul de compliate și încercăm să scoatem maximum din ele.

O să îmi duc contractul cu Metaloglobus până la capăt și voi începe treaba la UTA din data de 25 iunie când este programată reunirea, cu menținea că această dată poate fi modificată în funcție de data primei etape”, a spus Gyuszi Balint.

Își păstrează staff-ul și portarul

Antrenorul o părăsește pe Metaloglobus București, echipă pe care o lasă pe locul 10 în Liga 2 și își aduce propriul staff la Arad, format din Cezar Zanfir (antrenor secund), Radu Alexandru (preparator fizic) şi Gabriel Vasiliu (antrenor cu portarii). Totodată, antrenorul îl va lua cu el și pe portarul Florin Iacob.

„Într-adevăr, la Iacob putem spune că în proporție destul de mare mă va urma la UTA. Restul sunt speculații. Avem o listă de jucători pe care îi dorim din vară încolo la UTA”.

Are planurile făcute

Tehnicianul în vârstă de 40 de ani pregătește deja campania de transferuri din această vară. Acesta și-a făcut lecțiile, a studiat lotul echipei UTA Arad și știe care sunt punctele forte, dar și ce jucători va aduce.

„UTA are un nucleu de jucători experimentați. Mă refer la Șeroni, Melinte, Neagu, Ciucur, este un mix interesant. UTA dispune, de asemenea, ceea ce este extrem de important, de un fond bun de jucători tineri, născuți în 2000 sau 2001. Ocuparea pozițiilor U19 va fi o provocare mare pentru toate echipele angrenate în eșalonul secund. Din acest punct de vedere, UTA stă foarte bine. Va trebui să cântărim foarte bine alegerile de jucători pe care să îi legitimăm din vară. Ne dorim să facem un vestiar puternic, un grup de jucători cu caracter, cu spirit, cu suflet, care să abordeze toate jocurile cu determinare maximă”, a spus Balint, pentru gsp.ro.

Obiectivul lui Balint la UTA Arad

În ceea ce privește obiectivul pe care și-l propune la Arad, Laszlo Balint recunoaște că nu se gândește încă la promovare, dar vrea să ajungă cu UTA în prima parte a clasamentului din Liga 2.

„Vrem să îmbunătățim atât aspectul sportiv, cât și partea de dezvoltare a tinerilor jucători. Este clar că îmi doresc performanță, pentru că asta este structura mea și sufăr foarte mult când pierd. Suntem conștienți că vom fi în fața unui sezon extrem de dificil de Liga 2, cu echipe foarte puternice, cu orașe mari în spate și tocmai de aceea provocarea va fi foarte mare, dar am încredere că vom reuși să facem multe lucruri frumoase, pentru că am simțit multă energie pozitivă în jurul echipei.

Eu mă gândesc să luăm lucrurile pas cu pas, să încercăm să scoatem maximum din fiecare meci și să încercăm să fim în plutonul fruntaș cât mai mult timp. Este clar că ne-am dori să fim acolo printre cei mai buni, dar suntem conștienți că este necesară foarte multă muncă”, a mărturisit Balint.

Derby-uri cu echipe de tradiție

În noul sezon al Ligii 2, va lua startul și Rapid București, proaspăt promovată. Laszlo Balint este nerăbdător să trăiască derby-urile de tradiție cu echipe precum Rapid, Petrolul sau FC Argeș.

„Sunt niște meciuri frumoase, extrem de atractive pentru public, pentru suporterii echipelor angrenate. Sunt niște echipe foarte iubite. Va fi o competiție a ligii secunde foarte dură, dar și foarte atractivă, pentru că sunt aceste echipe cu suporteri. Va fi un sezon foarte interesant”, a mai spus antrenorul brașovean.

Secretul lui Gyuszi Balint

Laszlo Balint a încheiat turul de campionat pe prima poziție în Liga 2, alături de Sportul Snagov, iar în partea a doua, a schimbat fața echipei Metaloglobus București și a obținut rezultate foarte bune.

„Întotdeauna rezultatele vorbesc pentru antrenor și eu mă bucur că în ultimul an am reușit să am o linie de clasament care mi-ar fi permis să mă bat la promovare, chiar dacă la două echipe diferite. Lucrul ăsta îmi dă speranțe, pentru că văd că munca mea a dat rezultate și mă bucur că atât la Snagov, cât și la Metaloglobus, mesajul meu a fost perceput foarte bine de jucători și la ambele echipe am reușit să fac vestiare puternice și să am jucători care au abordat cu mare seriozitate fiecare partidă în parte.

Nu cred că există niciun secret. Poate doar munca și dorința de a reuși în această meserie. Sunt zile întregi în care nici nu am timp să mănânc. Cred că asta este singura modalitate să poți progresa: munca, perseverența și cred că chiar și disciplina”, a dezvăluit Laszlo Balint, pentru gsp.ro.

VEZI ȘI:

EXCLUSIV Daniel Pancu reacționează după declarațiile șocante ale lui Marius Șumudică: „Rapidul e mai viu ca niciodată”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
chris_bu67
chris_bu67  •  23 Mai 2019, 20:19

Succes în drumul anevoios spre liga1!

gannicus2014
gannicus2014  •  23 Mai 2019, 18:39

asta-i baiat capabil, daca i se aduc ceva jucatori alesi de el, UTA nu va fi deloc de negliat

Vezi toate comentariile (2)
Comentează