FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

Ogăraru face lumină în privința planurilor Stelei: „Se caută soluții. Companii puternice au așteptat promovarea pentru a ni se asocia”

George Ogăraru, team manager CSA Steaua
George Ogăraru, team manager CSA Steaua

Articol de GSP - Publicat marti, 01 iunie 2021 12:19 / Actualizat marti, 01 iunie 2021 12:45

George Ogăraru (41 de ani), team managerul secției de fotbal de la CSA Steaua, a oferit detalii cu privire la următorii pași pe care clubul Armatei îi va urma astfel încât să obțină dreptul de promovare în Liga 1. 

CSA Steaua a obținut promovarea în Liga 2, dar există posibilitatea ca „militarii” să evolueze în eșalonul secund fără a avea drept de promovare în prima ligă. 

Conform regulamentelor FRF aflate acum în vigoare, un club de fotbal nu poate promova în Liga 1 dacă societatea care administrează clubul e de drept public, iar, în momentul de față, Steaua e sub umbrela Ministerului Apărării Naționale. 

În birourile clubului și ale Ministerului se lucrează pentru ca acest lucru să fie schimbat, după cum explică George Ogăraru, team managerul secției de fotbal de la CSA. Acesta susține că promovarea în Liga 2 va aduce aproape de club companii importante din România, care ar urma să asigure sponsorizarea Stelei. 

George Ogăraru: „Sunt câteva companii care au așteptat promovarea”

„Foarte multă lume a așteptat ca echipa să promoveze, pentru a putea să se pronunțe, să vină și să fie alături de club. Mă refer la companiile care au tot fost vehiculate. 

Una dintre variante este un parteneriat public privat, o societate pe acțiuni, de care genul acesta de companii, care au făcut business în România, care sunt puternice și au un bun management, ar fi interesate

În momentul de față este foarte greu să ne închipuim o persoană fizică care să vină aproape de proiect. Avem o experiență anterioară, atunci trebuie multă atenție. Știu din discuțiile avute cu diferiți sponsori înainte de organizarea evenimentului pentru 7 mai, care a fost post-datat, că sunt firme care au zis că vor să vină alături de echipă pentru acel eveniment și după promovare cu alte sume, pentru mai mulți ani. 

Una dintre aceste companii m-a sunat chiar după meci, să mă anunțe că trebuie să găsim o dată pentru discuții. Este strict sponsorizare, dar vreau să înțelegem că sunt câteva branduri care au așteptat promovarea pentru a discuta de o asociere. Odată cu promovarea Stelei în Liga 2, Ministerul este într-o altă poziție de a negocia decât atunci când ești în Liga 3.

Mi-am dorit foarte mult ca lucrurile să fie foarte bine pregătite din timp, îmi doresc în continuare ca asta să se întâmple și să putem da un răspuns cât mai curând posibil. Știu că se caută soluții pentru a face această transformare. 

Eu cred că obiectivul nostru anul acesta va fi lupta pentru a obține o poziție care să ne permită să promovăm. Asta trebuie Steaua să facă, asta este filosofia Stelei. Eu cu asta am trecut la Steaua, să mă bat pentru primul loc, să fiu campion. Strategia așa va fi făcută, pentru că se pot schimba foarte multe lucruri pe parcurs”, a declarat Ogăraru la emisiunea „Națiunea Stelistă”, realizată pe canalul de YouTube al suporterilor steliști. 

CSA Steaua are două variante

CSA trebuie să-și cesioneze activitatea unui club de drept privat, iar reprezentați FRF și LPF explică ce pot face steliștii.

Conform Legii Sportului, nu există decât două variante: Asociație fără scop patrimonial sau Societate comercială pe acțiuni. Asociația fără scop patrimonial trebuie să aibă minimum trei asociați. 

În cazul societăților pe acțiuni, poate fi acționar unic, dar experiența din Liga 1 ne-a arătat că nu se întâmplă așa. Există un acționar majoritar, apoi clubul de drept public, care intră cu 5-10% din acțiuni, și alți acționari minoritari. 

Clubul Steaua are avantajul că administrează stadionul, care valorează aproximativ 120 de milioane. Ce să facă noul acționar? Să aducă 120 de milioane de euro de la el?! Am văzut că Gigi a spus că are de gând să-i acționeze în judecată dacă noul acționar privat n-ar veni cu minimum 36 de milioane, cât îi cere CSA în procesul pentru marcă. 

Dar asta este o prostie aruncată de el. Cele două părți se pun la tratative și acționarul poate veni cu o anumită sumă, care să asigure bugetul echipei, să plătească salariile celor din club și alte cheltuieli. Dar asta depinde de cum se înțeleg la negocieri”, au dezvăluit sursele GSP.ro.

Termenul limită pentru ca Steaua să depună toată documentația și să arate că s-a transformat din club de drept public în club privat, pentru a pentru juca în sezonul 2022-2023 în Liga 1, este 1 iulie 2021, atunci când începe anul competițional.

VIDEO Fanii Stelei au intrat pentru prima dată pe noul stadion și au sărbătorit promovarea în Liga 2

Mai multe știri despre CSA Steaua:

Daniel Oprița, mesaj tranșant pentru șefii CSA: „Asta m-a deranjat cel mai mult, au făcut-o aşa, mai mult să vadă...”

Procesul FCSB - CSA Steaua se poate decide luna asta » Gigi Becali vrea să obțină la Tribunal ce nu a reușit pe teren

Citește și:

„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Nationala
„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Campionate
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii
Superliga
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii

Corvinul e în CORZI: dacă va juca în Europa, ar PIERDE dreptul de promovare în Superligă! » Cere dispensă din partea FRF: „Ar fi o aberație, să ne amâne!”

Pintilii l-a amendat pe Ngezana cu 200 de euro și nu i-a venit să creadă cu câți bani a apărut fotbalistul: „Du-te, mă, de aici!”


Comentarii (59)
charlie
charlie  •  02 Iunie 2021, 11:22
Postat de dragdim pe 02 Iunie 2021, 03:46

O asociație a suporterilor gen socios, nu trebuie sa lipsească din proiect. Însănătoșirea fotbalului românesc se va face doar când suporterii se vor implica financiar la cluburile pe care le iubesc.

Suntem săraci ma. Si putini. Tu crezi ca DDB e pe bune? Ca au strâns de la fani 2.5 milioane de euro? Ești naiv. Nu exista club in Romania care sa poată fi susținut 10% din buget anual de suporteri... Nu vad in următorii 10 ani ieșire din mocirla in care suntem.

iri_
iri_  •  02 Iunie 2021, 07:26
Postat de ticbic pe 01 Iunie 2021, 15:37

Talpanistii n-au inteles de la bun inceput (sau s-au facut ca nu pricep), din 2017 de cand Talpan le-a nascut clona, ca finalul acestei utopii va fi acesta care se intampla acum, astazi. Era limpede si clar: FIFA si UEFA recomanda membrilor afiliati sa NU permita participarea cluburilor de drept public in ligile profesioniste nationale (recomandare care este, in esenta, obligatorie); iar Legea Sportului din Romania si statutul FRF/LPF interzic prin legi si regulamente astfel de cazuri. Prin urmare, Talpan n-a castigat nimic, dimpotriva, cata vreme a ajuns exact acolo de unde a plecat cu 7 ani in urma: sectia de fotbal a CSA-ului n-are drept de promovare in liga profesionista, decat doar daca se privatizeaza pe modelul unei asociatii non-profit (ca cea a lui Paunescu in 1998) sau pe modelul unei societati comerciale pe actiuni (ca cea a lui Becali in 2003). Mai mult, asa-zisele "victorii" ale lui Talpan in "onoratele instante" atarna ca o piatra de moara de gatul MApN-ului si al Guvernului, ingreunand pana la imposibil acest proces, din moment ce acestea sunt obligate acum, conform legii, sa inchirieze sectia de fotbal a CSA-ului cu nu mai putin de 3,7 mil de euro pe an, sau sa scoata la licitatie publica marca "Steaua" pornind de la valoarea aceasta, ceea ce nu se poate face legal decat prin Ordin al Ministrului MApN si Hotarare de Guvern, publicate in Monitorul Oficial; altfel, cine va incerca altceva risca ani multi de puscarie!!!

Bai tu te-auzi ce zici? Sau macar citesti dupa ce-ai scris o prostioara? Ia mai citeste si tu o data paragraful asta, ca pe mine m-a blocat nitel, sunt mai incet ce-i drept: "Era limpede si clar: FIFA si UEFA recomanda membrilor afiliati sa NU permita participarea cluburilor de drept public in ligile profesioniste nationale (recomandare care este, in esenta, obligatorie)" Deci e o recomandare, dar recomandcarea este in estenta obligatorie? :) Pai ori e recomandare ori e obligatie? Care esenta? :)) Explica si mie ce-ai vrut sa zici te rog:)

dragdim
dragdim  •  02 Iunie 2021, 03:46

O asociație a suporterilor gen socios, nu trebuie sa lipsească din proiect. Însănătoșirea fotbalului românesc se va face doar când suporterii se vor implica financiar la cluburile pe care le iubesc.

Vezi toate comentariile (59)
Comentează