FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

EXCLUSIV Variantă nefastă pentru Steaua, după decizia Curții de Apel: „Trebuie să renunțe la palmares dacă vrea în Liga 1”

Articol de - Publicat luni, 28 iunie 2021 18:00 / Actualizat marti, 29 iunie 2021 00:34

Curtea de Apel București a decis azi că CSA Steaua deține palmaresul pentru perioada 1947-1998. Decizia nu e definitivă. Față de prima hotărâre, Armata a pierdut trofeele câștigate în intervalul 1998-2003. FCSB păstrează palmaresul din 2003 și până în prezent.

Avocatul Virgil Boglea, președintele Asociației „Salvați Steaua”, parte în proces, lansează o variantă nefastă pentru CSA Steaua. Pornind de la decizia instanței, și de la ipoteza că aceasta nu se va schimba în urma recursului, avocatul susține că Steaua din Liga 2 nu va ceda și palmaresul în momentul cesionării activității unui club de drept privat. Pentru că în 1998 AFC Steaua nu a preluat palmaresul, conform Curții de Apel.

Variantă nefericită pentru Steaua, după decizia Curții de Apel:

Dacă decizia va rămâne așa și după recurs - mergem pe această ipoteză -, asta înseamnă că actuala echipă a CSA, nou-înființată, nu poate ceda către nicio altă entitate privată palmaresul. Pentru că, potrivit deciziei Curții de Apel, AFC nu a preluat în 1998 palmaresul de la CSA, când s-a desprins de Armată, la cererea UEFA. 

În 1998, ca să poată activa în Liga 1, CSA a cedat locul către AFC. Acum, sunt în aceeași situație. Ei nu pot promova în ligi profesioniste, pentru că au o organizare departamentală. Dacă CSA ar cesiona încă o dată activitatea unui club de drept privat, acea asociație n-ar prelua palmaresul! 

Dacă va rămâne această soluție, înseamnă că echipa actuală de fotbal a CSA, nou-promovată în Liga 2, nu poate fi preluată decât de la 0. Asta spune instanța prin decizia de azi, practic. Când se face o privatizare de la un club departamental, persoana juridică nu preia și palmaresul, ci doar lotul, stema, marca, numele și așa mai departe”, a declarat Boglea pentru GSP.ro.

Curtea de Apel - decizie în procesul privind palmaresul Stelei

„Solutia pe scurt: Admite apelul. Admite cererile de intervenţie accesorie. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului CSA în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi respinge această cerere în consecinţă. 

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia în privinţa cererii conexe. Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, taxă de timbru), cu aplicarea art. 453 alin. 1 şi 2 şi art. 451 alin. 2 C.Proc.Civ. 

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 28.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PEA/TPC”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Părțile în procesul pentru palmares:

  • Asociația Steaua 1947 - intervenient 
  • Asociația Salvați Steaua - intervenient 
  • CSA Steaua București - intimat reclamant 
  • FCSB - apelant pârât

3 procese au avut loc sau încă sunt în desfășurare între CSA Steaua și FCSB:

  • primul a fost câștigat definitiv de MApN, cel în care Gigi Becali a fost deposedat de marca Steaua;
  • al doilea are verdictul și la Apel, favorabil tot Armatei, dar nu în totalitate, în privința palmaresului;
  • iar în cel de-al treilea Steaua îi solicită lui Becali despăgubiri de 37 de milioane de euro, pentru a se acoperi prejudiciul cauzat de folosirea ilegală a mărcii Steaua între 2003 și 2014. Nu s-a luat o decizie definitivă.

CSA Steaua nu poate promova în Liga 1 sezonul următor

CSA Steaua a promovat în Liga 2, după o dublă victorie în finala barajului (2-0 și 2-1 cu CS Afumați), însă „militarii” nu pot accede la anul în primul eșalon.

Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 în sezonul 2021-2022, pentru că un club de fotbal nu poate în urca în primul eșalon dacă societatea care administrează clubul este departamentală.

Palmares CSA Steaua București (1947-1998):

  • 20 de titluri de campioană în Liga 1
  • 19 Cupe ale României
  • 3 Supercupe
  • 1 Cupa Campionilor Europeni
  • 1 Supercupa Europei

Palmaresul aflat în aer (1998-2003)

  • 1 titlu de campioană în Liga 1
  • 1 Cupă a României
  • 1 Supercupă

Palmares FCSB (2003-prezent):

  • 5 titluri de campioană în Liga 1
  • 3 Cupe ale României
  • 2 Supercupe
  • 2 Cupe ale Ligii

Citește mai multe știri de actualitate:

Dinamo, în corzi! Sumă imensă de achitat până la finalul lunii: „Altfel va fi dezastru”

„Cobra” Ondrasek a semnat cu FCSB! Primele declarații ale atacantului + Ce număr va purta

Citește și:

Străinii, impresionați de ce au trăit la meciul Generației de Aur: „E prima dată când sunt fericit că pierd”
Nationala
Străinii, impresionați de ce au trăit la meciul Generației de Aur: „E prima dată când sunt fericit că pierd”
Dana, soția lui Iosif Rotariu, a murit » Doliu în familia fostului mare internațional român
Media
Dana, soția lui Iosif Rotariu, a murit » Doliu în familia fostului mare internațional român
Audiență incredibilă la meciul Generației de Aur » Vârf de 2,2 milioane de telespectatori
Media
Audiență incredibilă la meciul Generației de Aur » Vârf de 2,2 milioane de telespectatori

Licitație la dineu pentru echipamentele Generației de Aur » Cât a plătit Șucu pentru tricoul lui Mourinho + Hagi a stabilit recordul serii

Cine transmite la TV meciul de adio al Generației de Aur » Ploaie de staruri mondiale pe Arena Națională


Comentarii (144)
misterverde
misterverde  •  29 Iunie 2021, 14:39
Postat de hristo8 pe 29 Iunie 2021, 13:38

alte minciuni, Steaua nu a murit. Nu sunt 2 entitati care se lupta. Este clar de ceva timp cine e Steaua si cine e fcsb. dezinformatorule

Lol .. ce este clar bha ... ? Steaua a luat nastere in 1947 .. poți sa mi spui și mie ce a făcut pana în prezent ? Pentru ca doar fcsb continue ... Csa au vandut in 98 lui Păunescu ... Păunescu in 2003 a vandut lui Becali.. și I 2017 a apărut clona politica .. deci ce este clar ? Talpanistii se chinui sa distrugător steaua .. clona care o susțin e doar o gluma proasta .. care nu va fi recunoscuta niciodată... spălați pe cap de la csa . Nu realizaza ca ei nu vor juca niciodată in liga 1 .. ei trebuie sa se privatizeze .. privatizarea este egala pentru toți.. csa nu poate sa facă o echipa de milioane (din banii României) și sa o dea cui vrea .. toți avem dreptul ... pana și Gigi Becali. Și când vor privatiza.. sa vedem cum dau ei palmaresul . Câți bani plătesc pentru chiria stadionului.. ca sumele le am auzit cu toții.. 37 milioane e :))))))))) Spălați pe cap de la csa îl așteaptă pe cortacero :)))) Decizia asta arata I sfârșit cum cei de la csa încearcă sa distrugă steaua ...

hristo8
hristo8  •  29 Iunie 2021, 13:38
Postat de mickey13 pe 29 Iunie 2021, 11:29

Explica de ce sunt minciuni! Este, din pacate, purul adevăr: in acest moment, Steaua nu mai exista, ci sunt două entități care se lupta pt ceva. Nu știu pt ce se lupta, dar in niciun caz pt binele Stelei, NU!! Jijel, pe de-o parte si Talpanel, pe de alta parte au rupt Steaua in două! Ba nu!!! Cf ultimei decizii, e rupta-n 3! Putin îmi pasa de ce spun niște omuleti care, vremelnic, impart dreptatea in tara asta; putin imi pasa de ce spun haterii, indiferent de xuloare acestora. Cel mai mult imi pass de mine! Si, din pacate, Steaua a MURIT... Dar avem FCSB si CSA!

alte minciuni, Steaua nu a murit. Nu sunt 2 entitati care se lupta. Este clar de ceva timp cine e Steaua si cine e fcsb. dezinformatorule

guest10
guest10  •  29 Iunie 2021, 11:31
Postat de hristo8 pe 29 Iunie 2021, 11:13

minciuni si dezinformare tipice fcsbistilor. ce a cumparat fcsb2003? unde, cand? unde sunt actele de vanzare/cumparare.

Eu sunt stelist si tin cu Steaua Bucuresti nu cu FCSB sau CSA. Ce am scris mai devreme este parerea mea. Ceea ce se intampla la FCSB e doar o gluma proasta si aceasta divizare este datorata, in mare parte, lui Gigi Becali.... PS: FCSB a cumparat de la AFC tot ce am scris acolo, CSA nu contesta asta...ei vor doar niste banuti (vreo 37 milioane euro) si atat.... lucrurile sunt mai complicate si nu am dispozitia sa-ti explic tie acum.

Vezi toate comentariile (144)
Comentează