FOTBAL  »  LIGA 3  »  FC U CRAIOVA 1948

Fane Stoica, la revenirea ca antrenor în Bănie după 11 ani: "Noi suntem Universitatea Craiova!" » Cum l-a regăsit pe Mititelu

Articol de GSP - Publicat marti, 10 iulie 2018 15:07

Ștefan Stoica, 51 de ani, a devenit noul antrenor celor de la FC U Craiova 1948, echipă recent promovată în Liga a 3-a. 

Antrenorul colaborează din nou cu Adrian Mititelu, prima dată după sezonul 2006-2007, când a terminat pe locul 9 cu echipa care avea ulterior să fie dezafiliată în 2011. 

"Adrian Mititelu mi-a dat mână liberă la echipă. Mi-a dat libertate totală. În primul rând dânsul doreşte disciplină în vestiar. Iar eu vă asigur că cine nu munceşte cum consider eu că este bine sau cine calcă pe bec, atunci pleacă din prima. Nu vom sta la discuţii cu nimeni. Şi nu vom tolera nici o prostie din partea nimănui. Aici ne aflăm în vestiarul Universităţii Craiova", a declarat Ștefan Stoica pentru Fanatik.

mg 5762stefan stoica adrian mititelu
Stoica la antrenament cu alb-albaștrii sub privirile lui Mititelu, în 2006

"Pe Mititelu l-am regăsit total schimbat şi cu privire la viaţa şi gândirea lui despre fotbal. Adrian gândeşte acum mult mai calculat şi nu se mai aruncă cu capul înainte. Îşi calculează cu atenţie fiecare mişcare. A suferit foarte mult în aceşti ani şi nu i-a fost uşor să o ia de la zero. Şi în Liga 4 să ştiţi că a cheltuit foarte mulţi bani pentru acel nivel.

În urmă cu 12 ani, Adrian Mititelu era mult mai avântat. El a dorit să ne batem cu grazii campionatului din prima. Eu i-am spus că trebuie să facem lucrurile pas cu pas. Important este acum să punem toţi umărul la renaşterea Universităţii Craiova. De la patron, jucători, antrenori şi chiar de la primul până la ultimul suporter. Cu toţi trebuie să formăm o mare familie", a adăugat tehnicianul. 

Fostul atacant craiovean afirmă că, în opinia lui, echipa din Liga a 3-a este continuatoare Științei, deși în trecut a îmbrăcat la o apariție publică și tricoul celor de la CS U Craiova.

"Eu am mai lucrat la Universitatea Craiova, că noi suntem Universitatea Craiova şi acum, nu echipa din Craiova care se află în Liga 1, şi în urmă cu 12 ani.

De ce am purtat tricoul lui CS U? Am fost invitat de către foştii mei colegi la un meci de old-boys, iar organizatorii ne-au dat tricourile respective (n.r. ale echipei din Liga 1, CSU Craiova). Nu a fost dorinţa mea exclusivă să mă îmbrac cu el, dar eu când vin acum şi am tăria să spun că noi suntem Universitatea Craiova, echipa care a luat-o de jos, ce vreţi mai mult? ", a spus antrenorul.

Stoica îi ia locul la Craiova lui Nicolo Napoli, care nu pare să se fi despărțit în termeni amiabili cu Mititelu. 

  • În vârstă de 51 de ani, Ștefan Stoica a mai antrenat de-a lungul carierei la Omonia Nicosia, Steaua, FC U Craiova, Gloria Buzău, Internațional Curtea de Argeș, Farul Constanța, FC Milsami, Veria și Zimbru Chișinău.

Citește și: Scandal la U Craiova 1948! Nicolo Napoli s-a certat din nou cu Adrian Mititelu: "Trebuiau luate măsuri de urgență!"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (17)
prazburg1948
prazburg1948  •  13 Iulie 2018, 21:09
Postat de ge0x pe 10 Iulie 2018, 16:05

Vedem cat ii tine robinetul si pe csu. Oricum ar dao csu nu e Universitatea Craiova

Pai l-au vandut pe Ivan de bun in Rusia, Screciu care a fost mai mult rezerva pe 2 milioane, Baluta 2.65 parca... Nu vezi ca in fiecare sezon se vand jucatori pe bani buni? Voi ce miscari faceti? Cum stati cu bugetul? =))

198939213804366
Adrian Addryano  •  11 Iulie 2018, 22:23

FORZA FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA 1948 ADEVARATA ȘTIINȚA așa cum a stabilit CLAR în două hotărâri judecătorești TRIBUNALUL DOLJ confirmate de Curtea de Apel!!!!!!! Împreună spre Divizia B!!!!!!!

198939213804366
Adrian Addryano  •  11 Iulie 2018, 22:20

FORZA FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA 1948!!!!!!!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează