FOTBAL  »  LIGA 2  »  FARUL

Ciprian Marica a confirmat! A cumpărat brandul Farul și dezvăluie ce planuri mărețe are cu echipa

Articol de GSP - Publicat marti, 03 iulie 2018 15:31

Ciprian Marica a reacționat pe pagina de Facebook, unde recunoaște că a preluat marca Farul, după o discuție pe care a avut-o cu Mircea Lucescu.

Se dezice însă de orice alt scenariu, pe care suporterii Farului l-au adus în atenție pe rețelele de socializare. Ba mai mult, spune că intențiile legate de Farul sunt cât se poate de serioase.

"Am ales sa ajut să readucem strălucirea unui club important în fotbalul românesc, Farul Constanța. Sa repunem cărămida la temelie, să-i recuperăm certificatul de naștere, să-i redăm identitatea, să-i scoatem din nou la lumină istoria și performantele la care au trudit generații de fotbaliști", sună o parte din mesajul lui Marica.

Fostul internațional român continuă: "Acesta este un prim pas. Făcut cu bucurie, cu cele mai bune intenții și cu o mare deschidere. Mai departe, trebuie consens, trebuie sprijin, trebuie ca toți cei care pot, să pună umărul, să construiască un proiect solid, demn de un etalon al fotbalului românesc.

De ce Farul? Tocmai pentru că în copilărie, în adolescență, așa am crescut, cu Farul un punct de referință în fotbalul românesc. Pentru că orașul Constanța a devenit a doua mea casă. Pentru că aici, pe stadionul Farul, am trăit momente extraordinare la echipa națională.

Pentru că am iubit să joc aici, am trăit sentimente unice transmise de tribuna plină până la refuz la meciurile României. Pentru că fotbalul nostru are nevoie de un punct de echilibru în această zonă, iar orașul Constanța, județul Constanța, Dobrogea toată, au forța necesară să facă Farul să strălucească și merită să retrăiască momentele de magie pe care le-au trăit părinții, bunicii.

Pentru că timpul trece și cresc copiii care nu au apucat să vadă cu ochii lor un meci al celor despre care le povesteau adulții. Timpul devine un dușman dacă nu acționăm. E momentul să fie redat fotbalului românesc un simbol și să fie luat drept model și de alte orașe mari", susține Ciprian Marica.

Citește și:

Ciprian Marica ar fi cumpărat brandul unui important club din România! Suporterii au pornit revolta: planul care ar fi în spatele acestei mutări

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
blocatu
blocatu  •  04 Iulie 2018, 23:50

ce gargara de 2 lei! e ca si cum un marocan isi tine mana la inima cand se canta imnul Suediei! Marica, lasa-ne tata, spune mai bine ce o sa faceti cu stadionul dupa ce puneti mana pe el! e deteriorat si o sa fiti nevoiti sa-l daramati, nu? si dupa aia nu o sa aveti bani sa faceti altul, asa ca o sa faceti, la misto, niste vile ,utilizand caramizile si fier-betoanele recuperate din daramaturile fostului stadion, este?

traian_v
traian_v  •  04 Iulie 2018, 21:57
Postat de haudinamo pe 03 Iulie 2018, 17:07

Foarte tare investitia, se vede treaba ca domnul Ciprian se joaca simulatoare economice pe calculator. Pe vremea cand Farul inca se (ne) mai chinuia prin liga 1, avea cea mai jenanta medie de spectatori raportata la marimea orasului. Cred ca incapeau toti intr-un troleibuz. Asa ca mai usor cu "parintii, bunicii, traditia" si alte abureli, ca macane si e rata.

Nu sunt din Constanta, dar copil fiind l-am admirat foarte mult pe Antonescu. Pe Dumitru Antonescu - ca sa clarific inainte de a primi altfel de comentarii non-fotbalistice.

chris_bu67
chris_bu67  •  03 Iulie 2018, 18:35

Respect F.C.Farul Constanța!Suntem campioni la dezbinări,păcat că Hagi n-a reușit să facă cu Farul ceea ce a realizat la Ovidiu,și asta nu din pricina lui.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează