FOTBAL  »  NATIONALA  »  ALEGERI FRF

ALEGERI FRF // Un internațional român exultă după victoria lui Burleanu + Care a fost și reacția lui Daniel Pancu

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat joi, 19 aprilie 2018 12:49

Răzvan Burleanu a câștigat miercuri alegerile FRF și a obținut al doilea mandat consecutiv. Acesta a primit 168 de voturi, mai multe decât Ionuț Lupescu, 78, Marcel Pușcaș, 8, și Ilie Drăgan, 0.

Alex Chipciu, internațional român, a declarat că se bucură de victoria obținută de Răzvan Burleanu.

"Eu m-am bucurat pentru că a câștigat Răzvan Burleanu. Din punct de vedere al relației cu mine și cu jucătorii naționalei, totul a fost perfect. Mereu ne-a cerut părerea, chiar și când a plecat domnul Daum s-a consultat cu noi. A fost mereu apropiat de jucători și ne-a vorbit frumos", a declarat mijlocașul celor de la Anderlecht.

Și Daniel Pancu, fotbalistul celor de la Academia Rapid, a vorbit despre alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal.

"Pentru mine, timp de 4 ani, Federaţia nu a avut preşedinte. Nu l-am cunoscut pe Burleanu, n-am ştiut de unde a venit şi nici ce făcuse înainte. Dar acum a câştigat un mandat fără niciun fel de dubiu şi cred că trebuie să punem cu toţii umărul pentru fotbalul românesc.

Când voi vedea bani mai mulţi în fotbal şi stadioane decente, ca să nu mai fie la Liga a 2-a terenuri ca în Papua Noua Guinee, atunci chiar o să-mi ridic pălăria și o să îl felicit. Am fost prin ţară, la Motru, şi am văzut terenul cu păpădie, nu cu iarbă. Nu e posibil aşa ceva! Și vreau ca fiecare club să își declare clar bugetul înainte de fiecare sezon", a declarat Pancu.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  19 Aprilie 2018, 15:56

Adevarul este ca acest Chipciu trebuia sa ajunga la lotul national taman cum si Burleanu trebuia sa ajunga presedinte la FRF: niciodata!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close