FOTBAL  »  NATIONALA  »  ALEGERI FRF

Comentariu de Dan Udrea » Vulpile cenuşii din spatele Vulpiţelor galbene!

Articol de - Publicat duminica, 22 aprilie 2018 10:45

Fotbalul românesc conţine anomalii greu de explicat oamenilor: fotbalul feminin şi futsalul au voturi de 4 ori cât Liga 1, votează Vulpiţele galbene şi Pisicile Roşii, dar nu şi Rapid, Bodescu ţopăie ostentativ în faţa lui Chivu, Burleanu&Vişan îi ciuruiesc pe Lupescu&Lucescu, Vochin propune legi la juniori inclusiv pentru Academia lui Hagi. 

Avem un preşedinte de federaţie. Răvan Burleanu pe numele lui.

Reconfirmat şi cu sprijinul larg al fotbalului în sală şi al fotbalului feminin. Două structuri care depăşesc 20% din totalul votanţilor. Deci unu din 5 alegători provine de la feminin sau futsal!!! De la Liga 1 ştiţi câţi sunt? 5%. Cinci! Unu la douăzeci!

5,46%e procentul pe care Liga 1 îl are la alegerile pentru şefia FRF, 14 din 256

Mircea Lucescu s-a arătat dezamăgit!

Chivu la fel. În schimb, Burleanu şi echipa lui jubilează, e o victorie indiscutabilă, obținută însă pe o structură de vot suprarealistă.

Și se mai întîmplă ceva.

E imediat catalogat misogin cine susţine că nişte cluburi feminine precum Vulpiţele galbene şi Pisicile Roşii nu e logic să aibă aceeaşi putere la vot cu Dinamo, FCSB şi Craiova.

Nimeni nu încurajează discriminările!

Numai că aici nu despre asta e vorba.

11,3%e procentul pe care îl are fotbalul feminin între toţi cei care votează la şefia FRF, 29 din 256

Ce reprezentativitate poate avea un preşedinte de federaţie de fotbal când fotbalul feminin şi cel în sală au, fiecare, dublul voturilor Ligii 1?

Cei care vă simţiţi revoltaţi de aceste rânduri, încercaţi un exerciţiu de sinceritate şi răspundeţi la oricare dintre întrebările propuse:

  1. Câte meciuri de fotbal feminin, cap-coadă, aţi văzut?
  2.  Când aţi urmărit ultimul meci de fotbal în sală?
  3.  Cine e vicecampioana României la fotbal feminin?
  4.  Dar campioana de anul trecut în sală?
  5.  Între ce echipe s-a jucat ultima finală Champions League la fotbal feminin?

Ştiţi?

Să nu vă simțiți vinovați dacă nu știți.

Chiar "guvernanța FRF", Burleanu, Bodescu și Vişan, probabil că nu poate răspunde fără să apeleze la Google.

9,76%e procentul membrilor afiliaţi din partea fotbalului în sală, 25 din 256

 

Întrebat de Vlad Enăchescu în studioul Telekom Sport de ce n-a avut mai multe realizări, Burleanu a replicat: "Aţi uitat fotbalul feminin! Am jucat un baraj".

Poate că noi am uitat fotbalul feminin, dar nu pentru că suntem misogini, ci pentru că pur şi simplu e un sport care n-are priză la public, care nu atrage, care nu a fost, nu e şi, probabil, nici nu va fi vreodată la nivelul celui practicat de băieţi.

Problema e că, menţinând acest sistem de vot, fotbalul adevărat va fi subreprezentat.

Căci Mircea Lucescu, atât de criticat în ultimele zile, despre faptul că "se mută responsabilitatea fotbalului nostru" vorbea, nu despre structura de gen a fotbalului!

El spune că fotbalul important va rămâne important.

Sau să-i spunem "clasic", aşa cum îl denumeşte un subaltern al lui Burleanu, care se laudă aiurea că stopează în Gazeta Sporturilor dezvăluirile despre FRF.

Unu. Fostul ziarist se ocupă acum de comunicare, nu de blocarea pe care și-o imaginează.

Doi. Să aibă răbdare și să citească Gazeta Sporturilor.

Vom comunica.

25%mai puţine cluburi de Liga 1 şi Liga 2 sunt astăzi membri afiliaţi la FRF faţă de acum 4 ani, 32 în loc de 43

64%mai multe cluburi de fotbal feminin şi futsal sunt astăzi la alegerile FRF faţă de martie 2014, 54 în loc de 33

Mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor schimba.

Nu poate fi normal ca o tripletă din afara fenomenului, Bodescu, Vişan, Burleanu, să ţopăie ostentativ, într-o casă care se numeşte a fotbalului, în faţa unor nume precum Lucescu, Lupescu, Chivu!

Să mai vii şi să spui apoi că l-ai ciuruit pe Lucescu e o insolență degradantă pentru statutul adversarilor tăi și pentru moștenirea fotbalului.

Victoria lui Răzvan Burleanu este incontestabilă.

Aşa cum nu poate fi contestat nici momentul când, în sala de vot, s-a făcut realmente coadă la selfie-uri cu Lucescu.

După care, cu poza preţioasă în telefon, autorii au decis să ia ştampila şi să voteze Burleanu.

E dreptul lor.

După cum e dreptul lui Dinamo să voteze cu Burleanu.

Culmea, Dinamo, care i-a avut pe Lupescu și pe Prunea în cealaltă căsuță a buletinului de vot! Și pe Mircea Lucescu printre susținătorii activi.

E ca şi cum Real Madrid i-ar uita pe Butragueno sau Raul, AC Milan pe Costacurta sau Maldini, AS Roma pe Totti, United pe Ferguson sau Bayern pe Beckenbauer.

Dinamo şi-a ignorat din nou istoria.

19ani a fost Mircea Lucescu activ în clubul Dinamo: 14 ani ca jucător şi 5 ca antrenor

12ani a jucat Lupescu pentru Dinamo: 4 ani ca junior şi 8 ca senior

50%din toate trofeele cucerite de Dinamo în întreaga ei istorie, adică 17 din 34, au fost cu Lucescu sau Lupescu la echipă: primul are 11 trofee ca fotbalist şi antrenor, iar Lupescu 6, toate ca jucător

Un punct important din programul lui Burleanu spune aşa, pe înţelesul tuturor: "Să luăm de la Liga 1 şi să dăm la fotbalul mic!".

E ca un guvern care propune: "Luăm de la cei cu salarii mai mari şi dăm la cei care le au mai mici". Da, se poate asta. Costul însă e blocarea societății. În cazul nostru, stagnarea fotbalului.

Următorii 4 ani vor fi interesanți la Casa Fotbalului.

Managerul Burleanu va dezvolta şi mai mult fotbalul care i-a produs masiv voturi şi susţinere.

Vom avea şi mai multe cluburi de fotbal feminin şi de fotbal în sală.

Vor înflori propunerile exotice.

Precum cea care a existat, ca, la juniori, un gol marcat în ultimele minute să se pună, de fapt, două goluri!

Asta nu înseamnă că tot ce au propus și au făcut actualii șefi a fost greșit.

Însă ipoteza lor de lucru e eronată. Ei își alcătuiesc un sistem de autoreproducere, nu de elevare a competiției și a valorilor.

Iar piramida responsabilității se diluează, picioarele fotbalului nostru devin din ce în ce mai mult unele de lut, iar sistemul încurajează populismul, în detrimentul performanței.

E un cerc vicios, și nu unul virtuos, cum ne explică incontestabilul învingător, cel care și-a câștigat titlul de vulpe cenușie a fotbalului de Nași.

 

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (72)
liviuemil
liviuemil  •  22 Aprilie 2018, 19:50
Postat de Costel Tudor pe 22 Aprilie 2018, 18:14

Dle. Udrea , ori. esti rau intenționat ori mai rau ...si atunci este f. grav ! Colegi de ai dumitale din presa si nu numai au demonstrat ca Burleanu ar fi câștigat tot din primul tur si fără voturile fotbalului feminini ale fotbalului de sala. Asa ca CIOCUL MIC !!! Alegerile au fost câștigate de BUNUL SIMT , CINSTE si CORECTITUDINE ! Cu indivizi precum lupescu , prunea , raducioiu , ganea , craciunescu , chivu care împreuna nu știu daca însumează 12 clase si care unii dintre ei confunda punctele cardinale cu punctele negre de pe fata , niciodată nu ve-ti câștiga nimic !!! Pe Burleanu il desparte de cei menționați mai sus o biblioteca uriașa ! In final , îmi pare rau dar trebuie sa spun , NU STITI SA PIERDEȚI ! Dar nu sunt surprins .

Nu e de mirare ca pdsr-ul e la conducere cu votanti ca tine!

crimson.veritas
crimson.veritas  •  22 Aprilie 2018, 18:46

Asta este o problema recurenta in societatea romanesca ... care imo ... este o societate primitiva ... si in consecinta profund dezechilibrata, si indragostita de extremism ... in toate domenile! Sare de fascism la comunism, dupa comunism din nou la fascism ... iar astazi avem din nou o deschidere catre comunism! De la procurori care stau cu mana in c ... la procurori catre taie si spanzura in aplauzele primitivilor! La modul cum ne raportam vizavii de sportivi, valori ... etc ... de la o idolatrie gretoasa ... pana la hatereala vomitiva ... vedeti Halep, Hagi. In speta noastra ... de la Uber Dictatura cluburilor mari (care in Europa este o realitate faptica) ... la dictatura absoluta a cluburilor mici si acelor membrii membrii FRF care reprezinta doar o anexa a fotbalului. Avem grave probleme ca si societate ... in a aspira si gasi ... un echilibru ... care sta la baza oricarei democraii si stat civilizat! Dupa ce ne-am pozitionat la aceste alegerii fata de 2 candidati ... dupa criterii care nu au avut mare legatura ... cu calitatea, competenta si realizarile acestora ... acum ne pozitionam fata de un sistem de vot ... fundamental gresit ... nu dupa argumente logice si empirice ... ci dupa pozitia noastra anterioara fata de cei 2 candiati! Din cauza asta Romania, si in speta nostra fotbalul nu se poate dezvolta! Ideea nu este ca 'ar fi castigat tot Burleanu' ... posibil ... ideea / paradoxul este tocmai aceasta diferenta de voturi, simptom al unui sistem bolnav! ...:))

crimson.veritas
crimson.veritas  •  22 Aprilie 2018, 18:20

Nu ati inteles ideea ... Burleanu a transformat masina de vot a lui Sandu ... intr-o DEUS EX MACHINA ... care nu mai poate fi combatuta din exterior. FRF are parghii sa ia bani de la cluburile sa le zicem 'bogate' din Liga 1 ... din drepturile TV si sa la ofere ca mita electorala acestor cluburi de fotbal amator ... fie ca vorbim de futsal, fotbal feminin, chiar si AJF-uri ... poate accepta noi membrii ... 30+ noi membrii in ultimii 4 ani ... toti care vor fi obligati cp moral sa voteze cu Burleanu pana in panzele albe! Presedintele in exercitiu ... are accesul la regulamente, resurse, bani ... nu mai poate fi invins de nici un candidat ... Consideranc Liga 1, 2 si 3 ca fotbalul mare (si fotbalul pe care se bazeaza echipa nationala) ... ele nu reprezinta o masa electorala critica ... ceea ce este inacceptabil ... fotbalul mic nu poate conduce fotbalul mare ... acest paradox trebuie eliminat. ALTFEL ... cluburile profesioniste se vor dezafilia si forma propria Federatie (nu confundati cu LPF ... care este cu totul altceva). Minimul care se poate face ... este limitarea numarului de mandate a presedintelui FRF ... imo la 1 singur ... maxim 2 ... desi asta reprezinta doar ... damage control ... problema ramanand ... avem 255 de membrii ... si faceti greseala sa credeti ca avem 255 de interese ... sunt doar 2 majore ... interesul fotbalului amator si cel al fotbalului profesionist ... Ligile 1,2,3 trebuie sa aibe deci 50% din voturi ... cel putin ... pentru a crea echilibru!

Vezi toate comentariile (72)
Comentează