NATIONALA  ·  FRF

EXCLUSIV Florin Prunea a câștigat un duel important cu Răzvan Burleanu! Tribunalul București a respins plângerea șefului FRF: Generația de Aur a jucat un rol decisiv

Articol de — Joi, 14 Martie

Tribunalul București a respins plângerea lui Răzvan Burleanu împotriva lui Florin Prunea, care a făcut mai multe declarații considerate jignitoare la adresa președintelui FRF înainte și după alegerile de anul trecut de la Federație.

Prin cererea sa Burleanu a solicitat instanței să-l oblige pe Prunea la încetarea oricăror declarații despre el și la plata sumei de 500.000 de lei cu titlul de daune morale.

Instanța a luat decizia bazându-se pe faptul că Florin Prunea a făcut parte din Generația de Aur a fotbalului românesc și, conform acesteia, Prunea nu i-a afectat imaginea lui Burleanu, ținând cont că acesta a obținut și un al doilea mandat la șefia FRF.

„Cu privire la calificarea discursului, instanța reține că toate declarațiile reclamantului pornesc de la un punct concret reprezentat de rolul redus al jucătorilor echipei naționale din intervalul 1990-2000 (numită generația de aur avându-se în vedere că în 1994 s-a realizat cel mai bun rezultat din istoria naționalei la un Campionat Mondial, echipa fiind eliminată în sferturile de finală în condițiile în care a eliminat două echipe care erau cotate cu șanse rezonabile la câștigarea Campionatului mondial) în managementul la nivel înalt.

Acesta e punctul de pornire al tuturor speculațiilor și aprecierilor pe care pârâtul le efectuează cu privire la modul în care reclamantul a fost ales președinte al FRF și la susținerea pe care o are.

Realitatea faptică a punctului de pornire a discursului reclamantului este incontestabilă, Gheorghe Popescu fiind candidatul generației de aur în cadrul alegerilor în urma cărora a fost ales reclamantul pentru primul mandat de președinte FRF, fără însă a putea participa la alegeri ca urmare a unei condamnări definitive, iar al doilea mandat al reclamantului fiisnt obținut după ce a câștigat alegerile în cadrul cărora a participat și Ionuț Lupescu.

Prin urmare, toate speculațiile pârâtului privind presupusa susținere politică a reclamantului, privind calitatea de ofițer acoperit și privind condamnarea lui Gheorghe Popescu pentru a împiedica participarea la alegeri, sunt presupuneri pe care acesta le face pentru a își exprima nemulțumirea față de faptul că niciun membru al generației nu a fost ales în funcția de președinte al FRF și că această generație care a demonstrat competența pe plan sportiv și care cunoaște foarte bine fenomenul nu își poate spune cuvântul și pe plan managerial. [...]

Se constată că nu a fost indicată nicio faptă concretă conexă unei deprecieri a imaginii reclamantului, de altfel în cursul lunii aprilie acesta câștigând alegerile pentru funcția de președinte al FRF rezultând că declarațiile pârâtului nu i-au afectat credibilitatea, în plan internațional nefiind probată preluarea declarațiilor pârâtului de către o publicație străină sau o manifestare sau o măsură a unui oficial UEFA care să denote o depreciere a imaginii reclamantului ca urmare a declarațiilor incriminate în prezentul dosar”, se arată în motivarea instanței.

1 +6 FOTO
Prima pagină a sentinței în dosarul respectiv

Comentarii (5)

Marian Stafan Marica  •  14 Martie 2019, 22:53

Astai adevarul pur ,daca generatia de aur erea lasata sa ia fraiele federatiei fotbalul Romanesc erea mult mai sus ,dar acum cu acesti mari conducatori alesi mai mult ca sigur politic dauneaza grav nu numai fotbalului si sportului Romanesc in general.

ge0x  •  14 Martie 2019, 17:45
Postat de gerularupeimana pe 14 Martie 2019, 16:48

Aoleu, dar cu onoarea nereperata cum ramane?

Onoarea cui?

mateiserban  •  14 Martie 2019, 17:05

Ce Tribunal de ***. Cum ba, cand e negru pe alb, sa dai invers?/ Auzi fetish pentru astia, "această generație care a demonstrat competența pe plan sportiv și care cunoaște foarte bine fenomenul nu își poate spune cuvântul și pe plan managerial".......pai ce treaba are jucatul cu managementul sau antrenoratul?/ Arrigo Sacchi avea o vorba "Nu trebuie sa fi fost cal ca sa fii jocheu."

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
10:55 Tenis

Roland Garros

Eurosport
12:00 Tenis, WTA

Turneul din Strasbourg

Digi 2
14:35 Ciclism

Turul Italiei

Eurosport
18:30 Fotbal, Liga 1

Hermannstadt - Botoșani

Digi 1, Telekom 1, Look
18:45 Tenis, ATP

Turneul din Geneva

Eurosport
20:30 Fotbal, Liga 2

Universitatea Cluj - Sportul Snagov

Digi 1, Telekom 1, Look
Program TV complet

Liga 1

Play-off