FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - SERBIA, DUMINICĂ, ORA 16:00, PROTV ȘI LIVETEXT GSP.RO

Meciul cu Serbia e VITAL » Contra spune că ”nu suntem obligați să câștigăm”, dar CALCULELE arată exact opusul

Nicolae Stanciu
(foto: Raed Krishan, GSP)
Nicolae Stanciu (foto: Raed Krishan, GSP)

Articol de , - Publicat sambata, 13 octombrie 2018 00:05

Doar un succes cu elevii lui Krstajici, mâine, ar menţine România cu şanse mari la câştigarea grupei de Liga Naţiunilor.

După victoria cu emoţii de la Vilnius, când Maxim a adus cele trei puncte în prelungiri, selecţionerul Cosmin Constra a uimit afirmând că "nu e obligatoriu să învingem Serbia, dar vom încerca să câştigăm". Deşi la începutul campaniei din Liga Naţiunilor tot tehnicianul "tricolorilor" spunea că obiectivul este câştigarea grupei.

Acum, la jumătatea partidelor, România se află pe locul doi, la două lungimi în urma Serbiei, adversara de mâine, şi la numai un punct în faţa Muntenegrului, care va juca acasă, cu codaşa Lituania.

Sârbii au program mai uşor în ultima dublă

Miza partidei cu Serbia este foarte mare. Un succes ne-ar propulsa pe primul loc în grupă şi ne-ar transforma în favoriţi la supremaţia finală, fiind doar la mâna rezultatelor noastre.

Am avea un punct în plus față de ei și de Muntenegru, dacă învinge Lituania. Un avantaj mic, dar care poate fi decisiv în condiţiile în care Serbia are un program mai uşor în ultima dublă, urmând să dispute acasă ambele meciuri rămase de jucat. 

Programul Serbiei în ultima dublă din grupă

  • 17 noiembrie: Serbia - Muntenegru
  • 20 noiembrie: Serbia - Lituania

Programul României în ultima dublă din grupă

  • 17 noiembrie: România - Lituania
  • 20 noiembrie: Muntenegru - România

La remiză, nu mai depindem de noi

Un rezultat de egalitate cu Serbia ne-ar ţine la două puncte în spatele acesteia şi n-am mai depinde doar de rezultatele noastre. În plus, ne-ar putea readuce pe locul 3, în cazul unei probabile victorii a muntenegrenilor în Lituania, care nu a făcut până acum niciun punct. Am mai avea șanse la locul 1 doar dacă Serbia mai face o remiză în ultimele două partide și noi adunăm 6 puncte. Important ar fi ca egalul de la București cu sârbii să nu fie mai mare de 2-2. La un 2-2, la fel cum a fost la Belgrad, ar intra în calcul golaverajul, unde echipa lui Krstajici stă deocamdată mai bine. 

Înfrângerea ne scoate din cursa pentru locul 1

O înfrângere cu sârbii ar însemna că şansele de a mai prinde primul loc în grupă ar fi doar pur teoretice. Mitrovici şi compania s-ar desprinde la 5 puncte de "tricolori" şi ar mai avea nevoie doar de o remiză din partidele de acasă cu Muntenegru şi cu Lituania. Şi locul doi ar fi în pericol, dacă şi Muntenegru bate Lituania duminică şi urcă cu două puncte peste noi. Am juca finala pentru locul secund în ultima rundă, la Podgorica. 

Mizele locului 1 în grupă

  • Calificarea la barajul pentru Euro 2020 dacă ratăm participarea la Euro în urma meciurilor din preliminarii
  • Prezenţa garantată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor clasice pentru Euro 2020
  • Promovarea în Liga B a Ligii Naţiunilor pentru viitoarea ediţie, cea care va conta pentru calificarea la Mondialul din 2022
  • Un bonus financiar de 2.250.000 de euro de la UEFA, pentru câştigarea grupei, în loc de 1.125.000 de euro pentru participarea în Liga Naţiunilor

Miza locului doi în grupă

  • Doar cele mai bune două locuri doi din cele 4 ale Ligii C vor intra în urna a treia valorică pentru preliminariile clasice ale Euro 2020. În caz contrar, România, chiar dacă va termina pe locul doi, va cădea în urna a 4-a valorică pentru Euro 2020, adică va avea în grupa preliminară trei adversari mai bine cotaţi.
  • Rămânerea în cursa pentru barajul pentru Euro 2020, cu condiţia să fim în primele 4 echipe din Liga C, dintre cele necalificate direct în urma preliminariilor clasice

CLASAMENTUL GRUPEI:

Serbia 3 2 1 0 5-2 7p
ROMÂNIA 3 1 2 0 4-3 5p
Muntenegru 3 1 1 1 2-2 4p
Lituania 3 0 0 3 1-5 0p

PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:

• 14 octombrie | Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – LituaniaMuntenegru – România (ora 21:45)

CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (4)
dinamo100
dinamo100  •  13 Octombrie 2018, 09:29

Nu inteleg care sunt argumentele ca Romania sa castige meciul cu Serbia?!! Ca facem noi calcule pe hartie si spunem ce ne-ar conveni?! Hai sa fim realisti: Romania a pornit in aceasta grupa cu sansa a 3-a daca ne uitam la valoarea loturilor si rezultatele ultimilor 3 ani. Daca vom termina pe locul 2 e un lucru pozitiv, iar daca am termina pe 1 ar fi ceva extraordinar, total neasteptat! Sigur ca ne dorim ca Romania sa castige, dar de aici pana la a spune ca e "obligata" sa castige e o mare diferenta si nu face decat sa alimenteze niste asteptari nerealiste. S-apoi sa nu uitam de istoricul jocurilor cu ex-iugoslavii: avem un complex in fata lor.

127939151042796
Marcello Kazan  •  13 Octombrie 2018, 05:57

Bineinteles ca meciul cu Serbia de Duminica e VITAL pentru urmatorii 3 sau 4 ani ai Nationalei Romaniei... Daca vom cistiga, va fi un impuls Moral foarte puternic pentru campania europeana dindu-le actualilor componenti ai Nationalei INCREDEREA CA POT juca de la egal la egal cu echipe prezente la ultimul mondial... Spunind ca NU sintem obligati sa cistigam meciul de Duminica, Contra probabil ca incearca sa-i "adoarma" pe Sirbi ceeace este o tactica IEFTINA si LIPSITA DE BUN SIMT... O PALMA pentru romanii care asteapta de zeci de ani O RENASTERE a Nationalei Romaniei... Deci sa afirmi fie si in gluma ca "nu e obligatoriu" sa cisticam meciul cu Sirbii de Duminica confirma inca o data ca acest Contra E SARAC CU DUHUL rau de tot si numai NOROCUL PROSTULUI l-a salvat in ultimele doua meciuri...

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  13 Octombrie 2018, 04:27

Suntem obligati sa castigam daca vrem locul 1 in grupa. Contra nu pare a vrea asta.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează