FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAȚIONALĂ

EXCLUSIV Adrian Mutu îi avertizează pe „tricolori”: „Euro e mai greu decât un Mondial!” + Are o dilemă care-i dă fiori și lui Edi Iordănescu

Articol de - Publicat vineri, 23 februarie 2024 08:39 / Actualizat vineri, 23 februarie 2024 09:07

Adrian Mutu, 45 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, apreciază calificarea României la Euro 2024, dar își face și el griji vizavi de faptul că unii jucători importanți nu evoluează la echipele de club din străinătate.

Adrian Mutu, 45 de ani, a revenit în fotbalul românesc, este în prezent antrenor la CFR Cluj, echipă cu care se luptă pentru câștigarea campionatului. Diseară, de la ora 20:00, ardelenii joacă pe propriul teren contra lui Dinamo, de la ora 20:00.

Scenografia serii în Europa: „Surpriză, nenorociților! ” » Au fentat interdicția UEFA și au râs de mai-marii fotbalului european
LEGIA - MOLDE
Scenografia serii în Europa: „Surpriză, nenorociților! ” » Au fentat interdicția UEFA și au râs de mai-marii fotbalului european

Adrian Mutu a semnalat problema care le dă fiori și lui Edward Iordănescu, și suporterilor naționalei

„Sunt bucuros de calificarea României la Euro. Părea un lucru foarte greu la un moment dat, Edi cu băieții au reușit acest lucru, să ducă echipa la turneul final.

Belgia e favorită, dar trebuie să credem în șansele noastre. Singura dilemă o am vizavi de forma jucătorilor, sper ca să fie cât mai mulți în formă și să joace la echipele de club.

De asta depinde parcursul nostru la Euro. E și final de sezon, urmează un turneu final important. Dacă n-ai jucători în formă și cu meciuri în picioare va fi foarte greu!

Euro e mai greu decât un Mondial! Sau cel puțin așa cred eu, având în vedere că toate echipele sunt foarte valoroase, bune, mă refer la cele ce ajung la Euro", a declarat Adrian Mutu pentru Gazeta Sporturilor.

Am avut parcursul nostru la cele două turnee de Euro. Dacă am fi fost mai atenți, în ambele dueluri cu Italia, poate că ajungeam mai sus. Poate dacă dădeam eu gol cu Italia, la acel penalty, în 2008! Am fost acolo, foarte aproape, să sperăm că vom reuși să ieșim din grupe în vară.

Adrian Mutu, antrenor CFR Cluj

Adrian Mutu pune presiune pe jucătorii naționalei: „Să arate din ce material sunt făcuți”

Adrian Mutu merge și el pe ideea lui Edward Iordănescu, aceea de a pune accentul pe grup, nu pe unul sau doi jucători mai importanți. România nu mai are un Hagi, nu mai are un Mutu, nu mai are un Chivu sau un Gică Popescu!

„Să sperăm că vom învinge Belgia și vom produce surpriza. Edi Iordănescu merge pe ideea de grup. Și eu la fel. Sunt jucători cu vechime la lot, apoi au venit alții, toți trebuie să arate pe o scenă importantă din ce material ești făcut”, a mai spus Mutu.

Vă las pe voi să vorbiți dacă există vreun jucător care să aducă aminte de mine. Nu compar pe nimeni cu mine, sunt mulți de valoare în România. Participarea asta la Euro poate fi un drum spre consacrarea unor fotbaliști.

Adrian Mutu, antrenor CFR Cluj

Șase meciuri și un gol pentru Adrian Mutu la turneele finale de Euro, în 2000 și 2008

„Briliantul” este golgheterul României, alături de legendarul Gheorghe Hagi, fiecare având câte 35 de goluri. Mutu a bifat două turnee finale la Campionatul European. A prins Euro 2000 cu ceea ce a mai rămas din Generația de Aur, a jucat și la Euro 2008, când era liderul primei reprezentative.

35de goluri în 77 de selecții a adunat Adrian Mutu pentru România

A marcat un gol în șase prezențe la cele două turnee finale, gol cu Italia (1-1), campioana mondială en titre la acel moment. Un meci în care a și ratat golul victoriei, când a avut un penalty, parat de Gianluigi Buffon.

VIDEO. Țiriac, radical privind calificarea României la Euro și transferurile lui Drăgușin și Moldovan: „Voi puneți benzină pe foc. După două înfrângeri, vor fi diavolii negri”

Citește și alte știri:

După ce a refuzat-o pe Rapid, Gabriel Moura vrea să intre în istoria lui Dinamo: „Sunt aproape!”

EXCLUSIV Adrian Mutu se teme de Dinamo, înaintea meciului direct: „Mi-ar fi plăcut să o întâlnesc când nu era în formă”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (5)
MaxiP
MaxiP  •  26 Februarie 2024, 09:28

Pe cand erau 16 echipe la Euro poate ca era mai greu decat un Mondial, in sensul ca la Euro era foarte greu sa treci de grupe, la un Mondial aveai o sansa buna venind din Europa. Dar era tot putin mai greu sa prinzi Mondialul, apoi treceai de grupe dar intrai in primele 16, de ajuns in primele 8 tot era greu. Deci cumva se echilibreaza lucrurile. Acum, cu 48 de echipa si la Mondial, probabil ca raman echilibrate lucrurile, dar ramane aceeasi problema: e grea calificarea la Mondial. Daca ajungi acolo, da, din multitudinea de echipe venite pe locuri continentale, poti prinde adversari extrem de accesibili pentru calificarea in rundele eliminatorii. E o situatie similara cu multe alte sporturi, unde calificarea la Mondiale e grea, pentru ca din Europa e o concurenta din care multe echipe superioare net unora care se califica lejer la Mondiale de pe alte continente, raman acasa. S-a vazut la polo, calificati la Mondiale dupa 11 ani, au terminat in primele 10 locuri, au trecut extrem de lejer de grupe. Dar pentru calificarea acolo, a trebuit sa bata 2 echipe solide la Campionatul European.

Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  25 Februarie 2024, 02:41
Postat de Acidutzu_67 pe 23 Februarie 2024, 10:59

Mutu ar trebui sa taca atunci cand vine vorba de CE. Daca marca penalty-ul ala cu Italia, intram in istoria Campionatelor Europene, calificându-ne mai departe in dauna unor colosi ai fotbalului european. Nu au voie sa ratezi un penalty ca ala.

De acord pana la un punct. Sa nu uitam ca in istoria respectiva intrasem deja, prin calificarea magnifica din grupele Euro 2000, o grupa incredibil de grea, cu Germania, Portugalia si Anglia..

Acidutzu_67
Acidutzu_67  •  23 Februarie 2024, 10:59

Mutu ar trebui sa taca atunci cand vine vorba de CE. Daca marca penalty-ul ala cu Italia, intram in istoria Campionatelor Europene, calificându-ne mai departe in dauna unor colosi ai fotbalului european. Nu au voie sa ratezi un penalty ca ala.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează