FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - LITUANIA 3-0

ROMÂNIA - LITUANIA 3-0 // "Tricolorii" continuă să viseze » Victorie entuziasmantă marcată de debutul lui Ianis Hagi + Clasamentul actualizat

FOTO: Raed Krishan +23   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 17 noiembrie 2018 23:13

România s-a impus în fața Lituaniei, scor 3-0, și păstrează șanse matematice la prima poziție în grupa din Liga Națiunilor.

Cosmin Contra a început partida de la Ploiești cu o formulă atipică, extrem de ofensivă. Lituanienii nu au fost însă impresionați și puteau marca la prima acțiune, prin Sirgedas.

George Pușcaș a marcat primul gol din carieră în tricoul României (detalii AICI). În minutul 7 a trimis calm în poartă, din interiorul careului, după o pasă primită de la Chipciu.

România a mai ratat două șanse importante în prima repriză. Alexandru Maxim a fost semnatarul ambelor șanse, a lovit bara în minutul 14, iar cu un minut înainte de pauză a trimis în plasa laterală din 6 metri.

Repriza secundă a început furibund. Claudiu Keșeru a marcat în minutul 47 și a ajuns la borna cu numărul 7 în tricoul primei reprezentative.

Golul de 3-0 a venit din piciorul lui Nicolae Stanciu, în minutul 65. O lovitură liberă din lateral, executată la colțul scurt, l-a păcălit pe portarul oaspeților.

Debutul lui Ianis

Cel mai așteptat moment al serii a venit în minutul 67, imediat după golul de 3-0. Cosmin Contra l-a introdus pe teren pe Ianis Hagi în locul lui Claudiu Keșeru.

Bornele atinse astăzi

  • Ciprian Tătărușanu îl egalează pe Rică Răducanu, cu 56 de meciuri în poarta echipei naționale;
  • Alexandru Chipciu, a 40-a prezență sub tricolor;
  • Ultimul meci jucat de Moți la națională a fost România - Olanda, 0-3, pe 14 noiembrie 2017;
  • Cosmin Contra se află la al 13-lea meci pe banca naţionalei şi-i egalează pe Cornel Dinu şi Loţi Boloni;
  • Claudiu Keșeru a ajuns la 7 goluri sub tricolor, egalandu-l pe Cosmin Contra la numărul de reuşite pentru România;
  • Nicolae Stanciu a marcat al 10-ea gol pentru prima reprezentativă şi i-a egalat pe Dorin Mateuţ şi Liţă Dumitru. Primul a fost reuşit tot contra Lituaniei;
  • Ianis Hagi este al 14-lea jucător debutat de Contra în 13 jocuri, al 5-lea provenit de la Viitorul, liderul la acest capitol.

CLASAMENTUL live al GRUPEI:

1.Serbia 5 7-3 11p
2. România 5 7-3 9p
3.Muntenegru 5 7-5 7p
4.Lituania 5 2-12 0p

PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:

• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – LituaniaMuntenegru – România (ora 21:45)

România - Lituania 3-0
Au marcat: Pușcaș '7, Keșeru '47, '65

Desfășurarea partidei

S-a terminat partida! România se impune cu 3-0.
min. 89:
Arvydas Novikovas vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. 
min. 85:
Romario Benzar, fundașul dreapta al celor de la FCSB, are probleme musculare și cere intervenția medicilor. 
min. 82:
Deac și Anton văd cartonașe galbene în decurs de doar două minute. 
min. 77:
Ciprian Deac și Girdvainis se ciocnesc după o alunecare ratată a celui din urmă. Lituanianul vede cartonașul galben.
min. 72:
Cicâldău intră în locul lui Stanciu. 
min. 67:
Ianis Hagi debutează în tricoul primei reprezentative a României. Fiul lui Gică Hagi i-a luat locul lui Claudiu Keșeru. 
min. 65, GOL ROMÂNIA: Nicolae Stanciu înscrie dintr-o lovitură liberă din lateral.
Fotbalistul lui Anderlecht l-a păcălit pe portarul lituanian cu o execuție la colțul scurt. 
min. 65:
Cosmin Contra face prima schimbare. Ciprian Deac intră pe teren în locul lui Alexandru Chipciu. 
min. 47, GOL ROMÂNIA:
Claudiu Keșeru majorează diferența cu o execuție facilă. Mingea respinsă de portar este respinsă direct în piciorul lui, la 6 metri de poartă. 

A început repriza secundă!

S-a terminat prima repriză. România conduce cu 1-0.
min. 44:
Alexandru Maxim ratează o șansă imensă. Mingea respinsă greșit de fundașii centrali adverși îl găsește singur la 5 metri de poartă. Șutul șterge plasa laterală.
min. 39:
Romario Benzar comite fault la 25 de metri de poartă, în flancul opus zonei în care trebuia să evoleze. Vorobjovas execută periculos, pe lângă vinclul porții noastre.
min. 35:
George Pușcaș e sancționat cu cartonașul galben. Într-un duel pentru balon l-a lovit cu mâna în figură pe Zulpa.
min. 30: 
Setkus intervine încă o dată în fața lui Claudiu Keșeru. Atacantul lui Ludogoreț a trimis puternic, la firul ierbii, de la 16 metri. 
min. 26:
Bancu vede primul cartonaș galben al partidei. Fundașul oltean îl faultează din spate pe Novikovas.
min. 22
: Nicolae Stanciu încearcă să surprindă. Trimite spre poartă dintr-o lovitură liberă de la peste 35 de metri. Mingea trece la un metru peste.
min. 17:
Pușcaș se înalță și trimite cu capul spre vinclul porții adverse. Arbitrul fluieră fault în atac.
min. 14:
Alexandru Maxim șutează în bara dreaptă a porții lituanienilor.
min. 7, GOL ROMÂNIA: George Pușcaș deschide scorul.
Vârful lui Palermo trimite sigur, pe lângă portar, din preajma porții. Pasa decisivă i-a aparținut lui Alexandru Chipciu. Mijlocașul lui Anderlecht ajunge la un gol și 3 pase pentru națională în 2018.
min. 1:
 Sirgedas e la un pas să deschidă scorul. Scapă din marcajul fundașilor centrali români și reia slab cu capul din 7 metri.

A început partida!

Echipele de start

România: Tătăruşanu - Benzar, Săpunaru, Moţi, Bancu - Chipciu, Anton, Stanciu, Maxim - Keşeru,  Puşcaş
Rezerve: Pantilimon, Fl. Niță, Toșca, T. Băluță, I. Hagi, Nedelcearu, Deac, Pașcanu, Mitriță, Țucudean, Cicâdău, Cr. Manea
Selecționer: Cosmin Contra

Lituania: Setkus - Vaitkunas, Girdvainis, Zulpa, Baravykas - Simkus, Vorobjovas - Petravicius, Sirgedas, Novikovas - Cerych
Rezerve: Bartkus, Zubas - Beneta, Jankauskas, Janusevskis, Kazlauskas, Klimavicius, Romanovskij, Sernas, Slavickas, Slivka
Selecționer: Edgaras Jankauskas

Arbitru: Marco Guida
Asistenți: Matteo Passeri, Filippo Meli 
Stadion: "Ilie Oană", Ploiești

 
 

CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (231)
samertx
samertx  •  18 Noiembrie 2018, 00:40
Postat de onduku pe 18 Noiembrie 2018, 00:27

Si pe Magheru nu? :)) Sau la sala Dalles? :)) Si unde e cel mai bun profiterol? Unde il mananci?

Onduku, caută-l pe Daniel pe alt articol, îl găsești tu. :))

samertx
samertx  •  18 Noiembrie 2018, 00:39
Postat de foxy pe 18 Noiembrie 2018, 00:32

Da stiu!Veneai la scoala cu autobuzul ala de avea placuta aia,`Gara-Pod si ti placea sa stai numai langa sofer!In picioare agatat de bara!

Aveam două apartamente în Caragiale. Acolo am copilărit, mergeam pe jos până la școală, pe 8 Mai, parc Tudor, școala nr.8.

onduku
onduku  •  18 Noiembrie 2018, 00:36
Postat de foxy pe 18 Noiembrie 2018, 00:32

Da stiu!Veneai la scoala cu autobuzul ala de avea placuta aia,`Gara-Pod si ti placea sa stai numai langa sofer!In picioare agatat de bara!

Ca intre nebuni. :)) Vorbesti pe limba dansului!

Vezi toate comentariile (231)
Comentează