GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PARTENERIAT

Eagles Football Academy, cea mai mare academie românească din diaspora, parteneriat cu Bogdan Apostu

Articol de GSP - Publicat joi, 11 aprilie 2019 22:36

Eagles Football Academy, cea mai importantă academie de fotbal românească din diaspora, a anunțat azi parteneriatul cu agentul FIFA Bogdan Apostu.

Școala de fotbal din Anglia își dorește ca astfel să ofere o șansă tinerilor fotbaliști de a face mai ușor pasul spre o echipă de seniori și chiar să intre în atenția echipei naționale a României.

Parteneriatul a fost anunțat de managerul general și fondatorul acestei școli, Gabi Dumitru, fost fotbalist în Liga 1 între 1988 și 2000 la formații precum FC Argeș, Rapid, Dinamo, Chindia, Gloria Bistrița și Universitatea Craiova.

Aveam nevoie de Bogdan ca eu să nu fac altceva decât să pregătesc copii de un nivel înalt, iar el să obţină preţul corect. Nimeni nu pleacă de aici până nu e o certitudine. Nu mă interesează sumele, ele vin pe parcurs dacă ei confirmă, dacă valoarea lor o arată. Avem copii de toate naţionalităţile, dar peste 95 la sută sunt români. O să deschidem şi-n Spania o academie, există o dezvoltare reală”, a zis Gabi Dumitru pentru Prosport.

Ce spune și Bogdan Apostu despre acest parteneriat:

Eagles Football Academy are peste 180 de copii, cei mai mulți dintre ei sunt români.

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează