INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

GALERIE FOTO Adio, „Il Cavaliere”! Cele mai tari momente ale lui rossonerrilor în epoca Silvio Berlusconi: „Eu am învățat Milanul cum să joace fotbal”

Cele mai tari momente ale lui AC Milan în epoca Silvio Berlusconi, foto: Imago +14   FOTO
Cele mai tari momente ale lui AC Milan în epoca Silvio Berlusconi, foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 12 iunie 2023 12:57 / Actualizat luni, 12 iunie 2023 13:23

Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei în patru guverne și patron al lui AC Milan vreme de peste trei decenii, a fost răpus azi de o leucemie (detalii AICI). Din 2018 era proprietarul clubului Monza. A fost primul magnat din istoria fotbalului.

Probabil primul mare magnat din fotbalul mondial a fost personajul public italian cel mai controversat și mai influent al ultimilor 25 de ani. Unul dintre miliardarii Peninsulei, care a avut succes în afaceri, politică și sport. 

„Eu am învățat Milanul cum să joace fotbal. S-a vorbit despre echipa lui Sacchi, Capello, Zaccheroni și Ancelotti, dar aproape niciodată de cea a lui Berlusconi. Sunt atâția ani de când fac echipa, dictez regulile și cumpăr jucători. Milan trebuie să învingă și să convingă printr-un joc frumos, în Italia, Europa și în lume”, îi plăcea să se laude celui supranumit „Il Cavaliere”. 

Păstrând proporțiile, un Gigi Becali al fotbalului italian care, vreme de peste trei decenii, a fost proprietarul clubului rossonero și a cheltuit sute de milioane pentru marea sa pasiune, transformând-o dintr-o echipă cu datorii și imaginea șifonată de scandaluri și retrogradări, aflată în pragul falimentului, într-un colos european, care a scris istorie, cucerind 29 de trofee. Și Berlusconi a schimbat destui antrenori, s-a implicat activ în chestiunile tehnico-tactice și a făcut uneori primul 11.

A murit Silvio Berlusconi, fostul patron de la AC Milan
DECES
A murit Silvio Berlusconi, fostul patron de la AC Milan

15 antrenori a angajat AC Milan în epoca lui Silvio Berlusconi

15 antrenori a angajat Milanul în epoca lui, Nils Liedholm, Arrigo Sacchi, Fabio Capello, Oscar Tabarez, Alberto Zaccheroni, Cesare Maldini, Fatih Terim, Carlo Ancelotti, Leonardo, Massimiliano Allegri, Clarence Seedorf, Filippo Inzaghi, Sinisa Mihajlovic, Cristian Brocchi și Vincenzo Montella. 

Al 16-lea, tehnicianul din umbră, cel ce i-a dirijat pe toți și nu s-a ferit să-și impună poftele, a fost mereu Don Silvio. Relația sa cu tehnicienii avuți a fost una specială. Pentru toți a găsit sfaturi, i-a criticat fără menajamente în presă și le-a sugerat cum să facă formația și ce sistem să folosească, atribuindu-și merite pentru performanțele obținute.

  • Nils Liedholm: „Berlusconi? Da, e foarte bun, înțelege fotbalul. El a fost antrenorul lui Torrescalla-Edilnord”. În anii '60, Silvio pregătise echipa unui colegiu catolic în care juca atacant fratele său Paolo.
  • Arrigo Sacchi. „Profetul din Fusignano”, primul antrenor ales de Berlusconi și peste care s-a băgat cel mai puțin. A vrut să i-l impună pe Borghi, dar Sacchi i l-a cerut pe Rijkaard și apoi a câștigat totul.
  • Fabio Capello: „A încercat să-mi facă echipa, însă până la urmă tot eu decideam. Îl voia mereu în teren pe Savicevic și i-am răspuns că e prea indolent și că e nevoie să alergăm în 11”.
  • Oscar Washington Tabarez. „Părea un cântăreț de la San Remo”. Așa l-a primit pe uruguayan Berlusconi, care, deși era fan al muzicii tradiționale italiene, era alergic la insuccese și l-a demis rapid
+10 FOTO

Titlul lui Silvio Berlusconi la AC Milan

Alberto Zaccheroni. Despre titlul luat de Zac, Silvio a susținut mereu că i se datorează în mare parte ajustărilor făcute de el. Zac a rămas „un croitoraș distrat ce poate strica stofa bună”.

Cesare Maldini. Antrenorul istoricului 6-0 în derby (n.r. - disputat în 2001). Berlusconi l-a respectat poate cel mai mult, pentru amintirea Cupei Campionilor câștigată în premieră de Milan în 1963 cu el în teren.

Fatih Terim. „Împăratul” i-a cântat în strună patronului. L-a folosit pe Rui Costa trequartista și a câștigat un derby. „Misiunea lui Terim e simplă, să joace așa!”, impunându-i tridentul Rui Costa, Șevcenko și Inzaghi.

Carlo Ancelotti. „Am pierdut un titlu din cauza lui”, l-a acuzat după sezonul 2008-2009, în care a triumfat Inter. L-a criticat și în fața unui grup de turiști italieni, la Sharm el Sheik. Divorțul a fost inevitabil.

7 „Baloane de Aur”au câștigat fotbaliștii lui Milan în era Berlusconi: Gullit (1987), Van Basten (1988, 1989, 1992), Weah (1995), Șevcenko (2003) și Kakà (2007)

Leonardo: „Silvio Berlusconi este încăpățânat și face Milanul să joace prost”

Leonardo. „Este încăpățânat și face Milanul să joace prost”. Berlusconi nu a acceptat că brazilianul făcea prea multe după capul lui și nu a avut viață lungă, în ciuda altor calități.

Allegri. „Nu înțelege o iotă”, l-a atacat „Il Cavaliere” în timpul unui miting electoral. Tactica lui Allegri nu-i convenea deloc, chiar dacă Max a câștigat un scudetto și o Supercupă.

Seedorf. Primul experiment al lui Berlusconi, transformat în scouter. Și-a pus în cap să aducă un tehnician tânăr, fost fotbalist rossonero. L-a luat din Brazilia, unde mai juca, dar a fost un faliment. L-a acuzat că nu poate gestiona vestiarul.

Filippo Inzaghi. Promovat de la Primavera, a fost o altă alegere nepotrivită a patronului. „Ce le strigă Pippo jucătorilor? Atacaaaaați”, era lecția de leadership predată în vestiar în fața echipei.

Sinișa Mihajlovic. „Niciodată n-am văzut-o pe Milan jucând atât de slab”, a spus bossul, după ce l-a demis pe sârb. Care își permisese să spună: „Berlusconi vorbește despre fotbal cu acordul meu”.

Cristian Brocchi. Alt experiment făcut de Silvio. Un interimar care n-a convins. „Nu știu dacă va continua”, au fost cuvintele care însemnau mereu despărțirea. Cristian n-a făcut excepție.

Vicenzo Montella. Ultimul tehnician din era sa: „E bun, dar avem idei diferite asupra tacticii. Sunt convins că modulul de succes în 30 de ani prevede două vârfuri și o mezzala în spate. Și extremele, dotate cu un șut bun, trebuie să fie mai centrale”.

865 de milioane de euroa investit în trei decenii cât a fost președinte la Milan. A cumpărat clubul în 1986 cu 25 de miliarde de lire (12,9 milioane de euro) și a plecat cu un bilanț net de -785 milioane

6 citate istorice ale lui Silvio Berlusconi:

Eu am învățat Milanul cum se joacă fotbal.

Voi trimite o scrisoare, de luni oricare antrenor al lui Milan va trebui să joace cu două vârfuri. Nu este o cerere, e o obligație.

S-o învingi pe Juventus cu un penalty dubios e și mai frumos.

Balotelli? Dacă pui un măr stricat într-un grup se strică după el și celelalte.

Tatăl meu spunea că am Milanul tatuat pe inimă. Și nu am nicio intenție să fac transplant.

Aș avea eu antrenorul potrivit pentru Milan, Berlusconi.

29 de trofeeau cucerit rossonerii în era Berlusconi, 5 Ligi ale Campionilor/CCE, 5 Supercupe ale Europei, un Mondial al Cluburilor, 2 Cupe Intercontinentale, 8 titluri, o Cupă și 7 Supercupe ale Italiei

AC Milan a avut și doi jucători români în era Silvio Berlusconi

Printre fotbaliștii transferați de Berlusconi au fost și doi internaționali români. Primul, Florin Răducioiu, a stat nunai un sezon în rossonero, în 1993-'94, cu Fabio Capello antrenor. Venise de la Brescia și nu a prins decât 14 partide, marcând patru goluri în toate competițiile. Are în palmares în rossonero o Ligă a Campionilor (a contribuit cu un gol cu Porto), un titlu și o Supercupă a Italiei, plecând apoi la Espanyol. 

Celălalt a fost Cosmin Contra. „Guriță” a rămas tot o stagiune la Milan, 2001-2002, transferându-se la Atletico din cauza unui conflict fizic cu Seedorf. A terminat sezonul cu 4 goluri și 5 assisturi în 44 de meciuri și fără niciun trofeu câștigat.

Cele mai importante achiziții ale lui AC Milan în era Silvio Berlusconi

JucătorFosta echipăAnSumă*
DonadoniAtalanta19868
Van BastenAjax19870,85
GullitPSV Eindhoven19876,75
RijkaardSporting19882,9
SavicevicSteaua Roșie19927,5
ȘevcenkoDinamo Kiev199923
SeedorfInter200222,5
KakaSao Paulo20038,25
RonaldinhoBarcelona200825
IbrahimovicBarcelona201124
* Sumele sunt exprimate în milioane de euro sau echivalentul lor, conform Transfermarkt

31 de ania fost Silvio Berlusconi proprietarul lui Milan, din februarie 1986 până în noiembrie 2017, când a vândut clubul consorțiului chinez condus de Li Yonghong pentru 740 de milioane de euro

Cele mai scumpe achiziții ale lui AC Milan în era Silvio Berlusconi

JucătorFosta echipăAnSumă*
Rui CostaFiorentina200142
F. InzaghiJuventus200137
NestaLazio200230,5
BaccaSevilla201530
RomagnoliRoma201525
GilardinoParma200525
RonaldinhoBarcelona200825
IbrahimovicBarcelona201124
ȘevcenkoDinamo Kiev199923
SeedorfInter200222,5

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro sau echivalentul lor, conform Transfermarkt

5 partide memorabile ale lui AC Milan în era Silvio Berlusconi

Meci Competiție Dată
Napoli - Milan 2-3 Serie A mai 1988
Milan - Real Madrid 5-0 CCE aprilie 1989
Milan - Steaua 4-0 CCE mai 1989
Milan - Barcelona 4-0 Ligă mai 1994
Inter - Milan 0-6 Serie A mai 2001

3mandate de premier al Italiei a avut Silvio Berlusconi, 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011, din postura de lider al partidului politic Forza Italia

20 DE CITATE MEMORABILE

Milan este o afacere de inimă, scumpă, dar și femeile frumoase sunt scumpe

Toate lucrurile cu care mă ocup sunt profane, dar Milan este sacru

Am meritat succesul ca Franco Baresi, care a făcut miliarde jucând ca un mare fundaș

Adevărul are întotdeauna o mie de fețe, așa cum fiecare față are întotdeauna o mie de adevăruri

Întotdeauna câștig, sunt sortit să câștig

Uneori regret că nu sunt dictator, dar, din păcate, nu sunt

A mă acuza de corupție este ca și cum ai aresta-o pe Maica Tereza pentru că una dintre fetele ei a furat un măr

Nu-mi pierd timpul negând toate prostiile. Mai degrabă, voi propune o taxă pe bârfă

Stânga trebuie să nu mai spună că trebuie să stau acasă, pentru că asta mă face foarte inconfortabil. Având douăzeci de case, nu aș ști în care să merg

Taxele nu sunt un drept divin al statului, ci ceva pe care cetățeanul îl plătește pentru a primi un serviciu înapoi

Numai Napoleon a făcut mai multe decât mine

Nu am ales politica, mi-a fost impusă de istorie

Mussolini nu a ucis niciodată pe nimeni, și-a trimis opozanții în vacanță la închisoare

Libertatea e ca o frânghie care nu se rupe brusc, dar care treptat se slăbește, se răsucește, se destramă, devine condiționată, rănită, mai mică... o libertate care nu mai există

Nu există nimeni pe scena mondială care să poată pretinde că se compară cu mine, niciunul dintre politicieni care să aibă trecutul meu, care să aibă istoria pe care o am eu

Sunt o victimă, mă sacrific pentru toată lumea. Eu sunt Iisus Hristos al politicii

Am fost un pic tocilar, dar dacă aș spune că îmi place să-mi fac temele, mi-ar crește nasul ca lui Pinocchio

La 80 de ani te încadrezi în două etape: în prima faci curte femeilor, dar speri să nu le placă, iar în a doua e și mai rău, faci curte femeilor, dar nu-ți mai aminteșți pentru ce

Știi de ce sunt întotdeauna atât de drăguț cu doamnele? Vine din anagrama numelui meu: l\'unico boss virile (singurul șef viril)

N-am plătit niciodată un euro pentru un act sexual. Cea mai frumoasă bucurie și satisfacție este cucerirea. Dacă plătești o femeie, ce satisfacție poate fi?

Retro GSP. Silvio Berlusconi a vrut de două ori să achiziționeze Interul, însa a fost refuzat

Citește și:

Cristian Gațu a fost prieten cu Silvio Berlusconi și i-a antrenat fiul în Italia

Rapid se transformă! Schimbări istorice anunțate azi de șefi: „Vom investi sume importante!”

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (3)
Acidutzu_67
Acidutzu_67  •  12 Iunie 2023, 15:16

Deci a cumparat AC Milan cu 13 mil., a investit 865 mil., l-a vandut cu 830 mil. si cu toate astea, a iesit cu un bilanț net de 785 milioane (câstig sau pierdere, nu se specifica ??). Miram-aș sa fi ieșit in câștig..Nu cu clubul de fotbal a facut avere Berlusconi... dimpotriva.

mauru007
mauru007  •  12 Iunie 2023, 14:03

Contra a avut un conflict fizic cu Davids.

anatol_karagandici
anatol_karagandici  •  12 Iunie 2023, 13:45

"În anii '60, Silvio pregătise echipa unui colegiu catolic în care juca atacant fratele său Paolo." Asta e detaliul care face incredibil de stupida orice comparatii cu becali. Omul era antrenor, probabil avea si licenta etc...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează