INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

AS Roma a perfectat primul transfer în era Monchi! Un fundaş cu peste 100 de prezenţe în LaLiga

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Tibi DemeterJURNALISPORT - Publicat marti, 13 iunie 2017 23:11

AS Roma l-a transferat pe fundaşul Hector Moreno de la PSV Eindhoven, fiind primul transfer realizat de noul director tehnic, Monchi, cunoscut pentru modul în care alege jucătorii pe care să-i transfere.

Moreno, 29 de ani, a bifat 79 de selecţii pentru naţionala Mexicului şi a semnat un contract pe patru sezoane cu echipa din capitala Italiei.

"Sunt foarte fericit că am semnat cu Roma. Acest lucru reprezintă un mare pas în cariera mea. Sper să pot să-mi arăt calităţile şi să contribui la succesul echipei", a spus Moreno.

Moreno a ajuns pe "Olimpico" după două sezoane la PSV, unde a reuşit să obţină titlul de campion în sezonul 2015-2016. Pentru fundaşul mexican a fost al doilea titlu în Eredivisie, reuşind să obţină titlul de campion şi în 2009 cu AZ Alkmaar, echipă la care a venit de la UNAM Pumas.

Înainte să ajungă la PSV, Moreno a evoluat timp de patru ani în Spania, pentru Espanyol reuşind să strângă peste 100 de prezenţe în LaLiga.

Monchi s-a arătat extrem de încântat de afacerea pe care a reuşit-o la noua sa echipă şi pare că şi-a luat rolul în serios încă de la început.

"Moreno a fost o ţintă de a mea de mai mulţi ani şi din fericire acum circurmstanţele au făcut ca el să ajungă la Roma. Este un fundaş central cu multă experienţă internaţională şi este tipul de jucător pe care îl căutam", a declarat Monchi, cel care a venit în această vară de la Sevilla.

Moreno a evoluat în 32 de partide pentru PSV în ultimul sezon din Olanda şi marcat şapte goluri. Fundaşul care poate evolua şi în banda stângă se pregăteşte de Cupa Confederaţiilor cu Mexic, după ce a ajutat la obţinerea titlul continental în 2015 .

sursa: asroma.com

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (1)
gtwhite
gtwhite  •  13 Iunie 2017, 23:41

Încă o dată sunt publicate articole cu GRESELI flagrante în titlu. Sunt de-a dreptul amatori, cum puteți publică așa ceva! A perfecționa înseamnă cu totul altceva, nici pe departe a realiza un contract! Mai puneți si voi mana pe un DEX, nu mai publicați titluri cu greșeli de clasa a 4-a! Este rușinos pentru Gsp! Corect: a perfecta un transfer si nu a perfecționa! Plus repetiție în titlu: Roma apare de 2 ori! Se dovedește că articolele sunt publicate pe pile, relații, cunoștințe!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează