INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPECIAL

Cluburi uitate: Wimbledon F.C.! Tradiție dizolvată: Cum a renunțat un club istoric la trecutul său și s-a mutat în alt oraș

Jucătorii de la Wimbledon FC cu cel mai important trofeu câștigat, Cupa Angliei în 1988
Jucătorii de la Wimbledon FC cu cel mai important trofeu câștigat, Cupa Angliei în 1988

Articol de - Publicat vineri, 09 februarie 2018 18:35

Wimbledon FC a fost unul dintre primele cluburi de fotbal apărute în lume și a avut o tradiție de 115 ani.

Totul a dispărut însă în 2004 după ce echipa s-a dizolvat și a fost mutată în alt oraș, sub o nouă denumire: Milton Keynes Dons. Cum s-a ajuns aici?

Puțină istorie

Echipa care a purtat numele unuia dintre cele mai puternice turnee de tenis din lume a apărut în 1889 în cadrul ” Old Central School”, o instituție de învățământ de la care a preluat și numele inițial: Wimbledon Old Central Football Club.

Începutul a fost promițător, o victorie la limită în primul meci, 1-0 cu Westminster, așa că a durat doar șapte ani ca jucătorii să se impună în ligile de amatori în care evoluau: Clapham League și Herlad League.

În 1905 s-a renunțat la denumirea de ”Old Central”, așa că echipa avea să fie cunoscută pentru prima dată ca Wimbledon Football Club. Cu această titulatură a mai câștigat câteva competiții, însă cinci ani mai târziu, din cauza unor probleme financiare, echipa s-a destrămat.

A reapărut un an mai târziu cu denumirea ”Wimbledon Borough”, însă s-a renunțat ulterior la ”Borough” și s-a revenit la numele tradițional. Până spre sfârșitul anilor '70, Wimbledon F.C. a fost o grupare ”non-league”, adică a evoluat doar în competițiile de amatori.

Contactul cu fotbalul profesionist

Sezonul 1977-1978 a fost primul an în care echipa din sud-vestul Londrei a jucat în fotbalul profesionist, mai exact în ”The Fotball League”. S-a clasat pe locul 13 în ”Fourth Division”, însă în sezonul viitor echipa a jucat mult mai bine, sub bagheta unui nou antrenor și a reușit promovarea în ”Third Division”.

A urmat o serie de sezoane în care echipa a retrogradat și a promovat între ”Third Division” și ”Fourth Division”, iar în 1984 a fost bifată încă o treaptă: promovarea în ”Second Division”. Dacă în primul sezon a terminat pe locul 12, în următorul a reușit promovarea după ce a reușit o victorie decisivă în ultima etapă cu Huddersfield Town și s-a clasat pe locul 3, promovabil.

Fotbal de top

Ajunsă în 1986 în ” First Division”, fosta prima ligă britanică, Wimbledon F.C. a început să presteze un fotbal de top. În primul sezon a terminat chiar pe locul 6, o clasare fabuloasă pentru o echipă nou-promovată.

Au urmat 14 sezoane de vis în prima ligă, în multe din ele clubul clasându-se în primele 10 echipe. Tot în această perioadă a câștigat și cel mai important trofeu al grupării, Cupa Angliei în sezonul 1987-1988. E una dintre cele două grupări britanice care au reușit să cucerească Cupa Angliei atât la amatori, cât și la profesioniști.

Destrămarea

În 2000, echipa a retrogradat în liga secundă, însă problemele echipei erau mai vechi.

Încă din 1991, ca urmare a celebrului ”Raport Taylor” privind violența de pe stadioanele britanice, care obliga echipele din prima ligă să evolueze pe stadioane în care toate locurile sunt cu scaune, Wimbledon F.C. a fost obligată să evolueze pe ”Selhurst Park”, alături de mari rivali de la Crystal Palace.

Deși se dorea ca acest stadion să fie doar unul temporar, echipa a ajuns să evolueze timp de 10 ani, timp în care conducerea a tot încercat să găsească o nouă arenă. În cele din urmă, în 2003, s-a decis ca echipa să fie mutată la Milton Keynes, fapt ce a dezamăgit și a atras furia suporterilor care se vedeau abandonați de echipa lor.

De altfel, suporterii rămași în Londra au fondat un nou club, AFC Wimbledon, care reprezintă și în prezent cartierul în ligile inferioare, în timp ce Wimbledon FC a renunțat definitiv la identitatea sa în 2004 și s-a redenumit Milton Keynes Dons, grupare care evoluează, de asemenea, în ligile inferioare din Anglia.

Fotbaliști emblematici:

  • Roy Law: cele mai multe meciuri - 644
  • Eddie Reynolds: cele mai multe goluri - 340
  • Ian Cooke: 297 goluri
  • Alan Cork
  • Kenny Cunningham
  • John Hartson
  • Carl Cort

Alte cluburi uitate: Royal Antwerp, Recreativo de Huelva, FC Martigues, Waldhof Mannheim

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează