INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DESPĂGUBIRI

Suma colosală pe care ar urma s-o primească Al-Hilal după accidentarea lui Neymar » Brazilianul ar putea lipsi un an!

Neymar, scos pe targă după ce s-a accidentat în Uruguay - Brazilia. 
Foto: Imago
Neymar, scos pe targă după ce s-a accidentat în Uruguay - Brazilia. Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 19 octombrie 2023 09:02 / Actualizat joi, 19 octombrie 2023 09:03

Al-Hilal ar putea fi despăgubită de FIFA cu 7,5 milioane de euro, dacă recuperarea lui Neymar, 31 de ani, se va întinde pe parcursul unui an. Brazilianul a suferit o ruptură de ligament încrucișat și de menisc la genunchiul stâng, în meciul naționalei sale cu Uruguay, din preliminariile CM 2026. 

Neymar (31 de ani) a fost scos pe targă în prelungirile primei reprize a partidei cu Uruguay (2-0), din preliminariile Mondialului 2026. Iar verdictul medicilor a fost crunt: ruptură de ligament încrucișat anterior și menisc la genunchiul stâng.

Se roagă pentru eșecul României! Situație absurdă în preliminariile EURO 2024: naționala e obligată să piardă pentru a spera la calificare
CALCULE
Se roagă pentru eșecul României! Situație absurdă în preliminariile EURO 2024: naționala e obligată să piardă pentru a spera la calificare

Internaționalul carioca urmează să fie operat și apoi va intra într-un lung program lung de recuperare, ce s-ar putea întinde până la un an de zile, dată fiind complexitatea leziunilor!

Al-Hilal intră în programul de protecție FIFA

Pentru Al-Hilal, clubul său, este o adevărată lovitură în plan sportiv. Financiar, mai puțin. 

Gruparea saudită va beneficia de programul de protecție FIFA, care compensează cluburile atunci când jucătorii acestora se accidentează la echipa națională, în competițiile patronate de forul mondial, și nu pot evolua la club mai mult de 28 de zile consecutive după accidentare.

Suma maximă plătită de FIFA pe zi de accidentare este de 20.548 de euro

Suma pe care ar urma s-o încaseze Al-Hilal este una mare. „FIFA acoperă maximum un an de accidentare, iar valoarea despăgubirii este limitată la 7.500.000 de euro.

Suma maximă plătită pentru fiecare zi în care fotbalistul nu poate evolua este de 20.548 de euro”, a precizat Eduardo Carlezzo, partener al firmei de avocatură „Carlezzo Advogados” și specialist în Legile Sportului, pentru cotidianul spaniol Marca.

Carlezzo a mai punctat că „suma totală pe care programul FIFA o distribuie anual cluburilor pentru astfel de cazuri este de 80 de milioane de euro, așa că orice pretenție a lui Al-Hilal trebuie să se încadreze în acești parametri”.

Neymar tocmai se întorsese pe teren după o altă accidentare serioasă

Atacantul brazilian revenise recent pe teren, după o accidentare gravă la ligamentele gleznei drepte. O leziune care l-a ținut pe tușă vreme de șase luni! 

Deși n-a fost ferit de probleme medicale de-a lungul carierei, Neymar nu se mai confruntase cu vreo accidentare la genunchi. Până acum!

Mesajul lui Neymar după ce a aflat verdictul medicilor: „Este un moment trist”

La scurt timp după ce a aflat verdictul medicilor, Neymar a postat pe contul personal de Instagram un mesaj. 

„Este un moment trist. Cel mai rău. Știu că sunt puternic, dar de data asta voi avea nevoie și mai mult de ai mei. Nu este ușor să treci printr-o asemenea leziune și o operație, la doar patru luni după ce te-ai recuperat de pe urma alteia. 

Am credință, chiar foarte multă. Dar las puterea în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca El să o reînnoiască pe a mea” a scris brazilianul. 

VIDEO. Rezumat: Uruguay - Brazilia 2-0, meci în care Neymar s-a accidentat grav

Citește și: 

Starul care exclude varianta Arabia Saudită: „Am alte ambiții!”

Jucătorul lui Tottenham lansează acuzații după bombardamentul din Gaza: „Hamas își omoară oamenii și dă vina pe Israel”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează