INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Probleme financiare pentru Real Madrid? Sponsorii echipei, în corzi din cauza pandemiei de COVID-19

Real Madrid este afectată pe plan financiar de pandemia de COVID-19 // sursă foto: Guliver/gettyimages +32   FOTO
Real Madrid este afectată pe plan financiar de pandemia de COVID-19 // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat luni, 27 aprilie 2020 21:33

Sponsorii lui Real Madrid au fost loviți puternic din punct de vedere financiar de pandemia de COVID-19.

De la Adidas la Sanitas, toți au avut de suferit pe plan economic, iar acest lucru ar putea avea repercursiuni în ceea ce privește bugetul clubului „blanco”, scrie AS.

Real Madrid, dependentă de banii primiți din sponsorizări

Cea mai mare sursă de venit pentru clubul madrilen este reprezentată de publicitate și sponsorizări, și nu de vânzările de jucători, de bilete sau drepturile de televizare a meciurilor. În sezonul curent, Real Madrid se aștepta ca zona de sponsorizări și publicitate să aducă 371 milioane de euro clubului, 45% din veniturile totale!

Criza de coronavirus reprezintă însă o piedică de netrecut în atingerea acestor cifre. Fără fotbal, sponsorii nu au expunere, iar unii dintre ei se luptă deja să supraviețuiască. „Galacticii” au contracte cu 14 companii, principalii colaboratori fiind Adidas și Emirates, din partea celor două companii venind cele mai mari sume de bani. 

100 de milioane de europrimesc cei de la Real anual din partea Adidas. Peste această sumă, se pot adăuga bonusuri de până la 50 de milioane

70 de milioane de euroeste suma cu care madrilenii sunt sponsorizați de Emirates

Pierderi imense pentru Adidas și Emirates

Cei doi sponsori principali ai madrilenilor au parte de o perioadă neagră. Atât de gravă este situația pentru Adidas, încât aceștia au fost nevoiți să ceară un împrumut de 2.4 miliarde de euro din partea Guvernului din Germania. Pe deasupra, Adidas caută să obțină alte 600 de milioane de euro de la băncile private.

Emiratele Arabe Unite fac, de asemenea, eforturi pentru a ajuta Emirates, compania aeriană a țării. Financial Times prevede pierderi de 289 de miliarde de euro în acest an pentru Emirates.

GALERIE FOTO. Cadre inedite din întreaga lume, în plină pandemie de COVID-19

+28 FOTO

Situație dificilă și pentru ceilalți sponsori

Lucrurile nu stau mai bine nici pentru ceilalți sponsori ai clubului din Madrid. Volkswagen Group, care deține Audi, sponsor al echipei spaniole, trece prin momente dificile.

Apoi, Sanitas, rețeaua privată de sănătate din Spania, a înregistrat o scădere cu 80% a activității în această perioadă, în timp ce Palladium Group, lanțul hotelier care este unul dintre principalii sponsori ai echipei de baschet a Realului, se confruntă la rândul lui cu dificultăți financiare.

„Dacă nu vom avea fotbal curând, sponsorii ar putea să caute să recupereze o parte din banii din contracte, sau să le ajusteze” 
David Hopkinson, Directorul Departamentului de Sponsorizări al Real Madrid

VIDEO EMOȚIONANT. România e puternică și se va întoarce și mai puternică!

Citește mai multe știri despre Real Madrid:

Alarmă: La Liga, primul mare campionat european care s-ar putea suspenda definitiv! Barcelona și Real Madrid opresc lupta la titlul + cluburile pierd 1 miliard

Un jucător al lui Real Madrid surprinde: „Pep Guardiola e cel mai bun antrenor din istorie”

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează